Jucator de baseballCercetătorii de la Univ. Cincinnati au observat progrese impresionante ale echipei proprii de baseball după ce şi-au înscris jucătorii într-un program de „antrenament vizual”, creat pentru a întări şi iuţi musculatura ochilor şi pentru a stimula procesarea vizuală.

 

 

 

Bazându-se pe descoperirile lor, Joseph Clark şi colegii săi (inclusiv campionul prinzător Johnny Bench) afirmă că „sunt puţine sporturi care nu pot beneficia de anumite forme ale antrenamentului vizual.”

Sesiunile de antrenament de 30 de minute organizate de trei ori pe săptămână au început cu şase săptămâni înainte de începerea sezonul 2011, desfăşurându-se de două ori pe săptămână în timpul sezonului. Au fost opt tipuri diferite de exerciţii de antrenament, care creşteau în dificultate de fiecare dată.

Iată câteva exemple a ceea ce implicau aceste exerciţii. Folosind un „brock string” (o coardă lungă, cu 3 mărgeluţe de lemn aşezate la distanţe diferite), mingile erau suspendate pe o coardă de 2.5 metri întinsă de pe nasul unui sportiv paralel cu pământul. Sarcina lui era să-şi mute focalizarea de la mingile apropiate la cele mai depărtate, astfel asigurându-se antrenamentul mişcărilor de convergenţă ale ochilor.



 

Un alt tip de exerciţiu, cu ochelari cu leduri care au efectul de a orbi intermitent sportivul în timp ce el prinde mingile care vin („creierul este forţat să vizualizeze încotro se îndreaptă aruncarea, procesând informaţia pe care o primeşte de la ochiul mai rapid,”) spun cercetătorii. Sarcina „mişcarea în roată” cere sportivului să urmărească literele şi numerele care se învârt şi a căror viteză este în creştere (antrenamentul uşurează urmărirea mişcărilor ochiului.) Exerciţiul Dynavision presupune ca sportivul să lovească ţintele cât mai repede posibil atunci când apar pe un ecran mare de tip touch-screen (sensibil la atingere).

Clark şi colegii săi au accentuat faptul că acesta a fost un studiu observaţional. Nu a existat un grup de control. Pentru a evalua succesul sesiunilor de antrenament, ei au comparat performanţele echipei la lovituri din sezonul 2010 şi 2011 cu schimbările înregistrate de alte echipe din liga Big East. Diferenţa a fost şocantă. Media de “bătaie” (adică de câte ori a reuşit jucătorul cu bâta să ajungă, în medie, cel puţin la baza 1 când a fost "la bătaie")  în cazul echipei Cincinnati a arătat o îmbunătăţire substanţială, în timp ce media celorlalte echipe chiar s-a deteriorat uşor, poate şi din cauza introducerii în ligă a unor noi bâte de aluminiu create pentru a simula echipamentul de lemn.

De asemenea, “media de forţă” (o statistică prin intermediul căreia se calculează puterea loviturii) a echipei Cincinnati a crescut după introducerea antrenamentului vizual, în timp ce mediile de forţă ale tuturor celorlalte echipe a scăzut în aceeaşi perioadă. Şi „media de prezenţă la bază”, o altă statistică înrudită cu performanţa loviturii, s-a îmbunătăţit în cazul echipei Cincinnati în timp ce la rivali a scăzut. La finalul sezonului 2011, echipa Cincinnati a fost pe locul patru, cu şapte locuri mai sus decât în sezonul precedent.

Cercetătorii au recunoscut faptul că aceste îmbunătăţiri ale loviturilor ar putea, în teorie, să aibă mai multe cauze, inclusiv maturizarea jucătorilor existenţi şi sosirea unor noi jucători superiori. Totuşi, ei au argumentat că nu este niciun motiv ca aceşti factori să îmbunătăţească performanţele echipei Cincinnati dar nu şi ale oricărei alte echipe rivale.

„Muşchii ochilor pot fi antrenaţi şi adaptaţi să realizeze mai bine şi mai repede focalizarea şi urmărirea obiectelor cum ar fi mingile de baseball,” spun cercetătorii – ei cred că această idee este susţinută de descrierile durerilor musculare ale ochilor resimţite de jucători.

Intervalul de timp pentru a răspunde la o aruncare este atât de scurt, au mai explicat cercetătorii, încât antrenamentul vizual probabil îi înzestrează pe aruncători cu „o acuitate competitivă... un avantaj de o milisecundă.”  De asemenea, au mai fost anumite probe de îmbunătăţire a procesului de fielding (când atacanţii aleargă spre diverse baze, fundaşii trebuie să aducă mingea la baza respectivă înaintea atacanţilor) în cadrul echipei Cincinnati şi în acest caz cercetătorii au presupus că „acţiunea de pe teren poate părea mai lentă şi mai uşor de urmărit pentru sportivii care au urmat un antrenament vizual.”

Deci, ar trebui ca alte echipe de baseball şi sporturi înrudite (poate, echipa de crichet a Angliei?) să înceapă propriul program de antrenament vizual, dacă nu au început deja? Poate că nu. Aceste descoperiri au sugerat faptul că antrenamentul vizual a fost benefic, dar nu este nicio dovadă că oricare dintre beneficii au fost mediate de îmbunătăţirile funcţiilor vizuale sau au stimulat mişcările ochilor. Nicio  informaţie nu a fost prezentată pentru schimbările survenite în performanţa sportivilor în sarcinile de antrenament viitoare şi nu a existat nicio analiză care să lege orice astfel de schimbare de îmbunătăţirile observate în performanţa loviturii. De aceea, combinat cu lipsa grupului de control şi a intervenţiei de control, este imposibil să excluzi posibilitatea că beneficiile observate provin din nimic altceva decât un tip de efect placebo.

 

 

Articolul reprezintă traducerea articolului Could sportsmen and women benefit from "vision training"? publicat pe site-ul http://bps-research-digest.blogspot.com.
Traducere: Ioana Mădălina Ilinca


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
Susţine-ne pe Patreon!


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro