Preferinţa de a mâncă mâncăruri grase are baze genetice, susţin cercetătorii, care au descoperit că persoanelor cu anumite forme ale genei CD36 le-ar putea plăcea mâncărurile grase mai mult decât celor ce prezintă alte forme ale acesteia.
Rezultatele ar putea explica de ce pentru unele persoane o dietă săracă în grăsimi reprezintă un efort şi i-ar putea eventual ajuta pe oameni să aleagă diete pe care le pot urma. Rezultatele i-ar putea ajuta de asemenea şi pe producătorii de mâncare să creeze mâncăruri cu puţine grăsimi care să aibă un gust mai bun.
“Oamenilor le place gustul cărnii,” spune Kathleen Keller, asistent profesor de nutriţie, Penn State. “Însă am demonstrat pentru întâia dată că oamenilor care au anumite forme ale genei CD36 tind să le placă mai mult alimentele cu un conţinut bogat în grăsimi şi ar putea fi mai predispuşi la obezitate decât cei ce nu au această formă a genei. În cazul animalelor, CD36 este o genă necesară atât pentru detectarea, cât şi pentru dezvoltarea unei preferinţe pentru grăsimi. Studiul nostru este primul care arată acelaşi lucru în cazul oamenilor.”
Keller şi o echipă de cercetători de la Penn State, Universitatea Columbia, Universitatea Cornell şi Universitatea Rutgers au examinat 317 afro-americani, atât bărbaţi, cât şi femei, deoarece persoanele ce aparţin acestui grup etnic sunt mai vulnerabile la obezitate şi prezintă aşadar cel mai mare risc de boli asociate obezităţii.
Echipa a dat participanţilor sosuri de salate preparate cu diferite cantităţi de ulei canola, care este bogat în acizi graşi cu catenă lungă. Participanţii au fost apoi rugaţi să indice cât de uleios, cremos şi cât de bogat în grăsimi a fost fiecare sos pe o scară de la “foarte sărac” la “foarte bogat”.
Participanţilor le-au fost date şi chestionare menite a le afla preferinţele culinare. Participanţii au indicat cât de mult le place o mâncare pe o scară de la “nu îmi place deloc” la “îmi place foarte mult”. Mâncărurile incluse în chestionar au fost cele asociate cu o dietă greşită şi cu probleme de sănătate, precum maioneza, smântâna, şunca, puiul prăjit, hot dogii, cartofii prăjiţi, brânza, cipsurile, prăjiturile, fursecurile şi gogoşile. Cercetătorii au recoltat mostre de salivă de la participanţi pentru a determina ce forme de CD36 prezintă. Din aceste probe au extras fragmente de ADN şi au examinat diferenţele dintre genele CD36 găsite în acestea.
Au descoperit că participanţii cu forma “AA” a genei – prezentă la 21% din populaţie – au apreciat sosurile drept mai cremoase decât cei cu celelalte forme ale genei. Aceştia le-au apreciat drept mai cremoase indiferent de conţinutul în grăsimi al acestora. Cercetătorii au descoperit de asemenea că persoanelor cu gena “AA” le-au plăcut mai mult uleiul de măsline şi uleiurile de gătit decât celorlalţi. Rezultatele au fost publicate într-un număr recent al revistei Obesity.
“Este posibil ca gena CD36 să fie asociată cu preferinţa de a mânca grăsimi şi, prin urmare, cu obezitatea printr-un mecanism de percepţie şi preferinţă orală a alimentelor bogate în grăsimi,” a declarat Keller. “Cu alte cuvinte, cercetarea noastră sugerează că oamenilor cu anumite forme ale CD36 le plac mai mult grăsimile decât celorlalţi. Aceasta poate conduce la un risc mai mare de apariţie al obezităţii şi al altor problem de sănătate.”
După spusele lui Keller, este posibil să fi fost cândva un avantaj să ai anumite forme ale genei care contribuie la recunoaşterea şi preferinţa grăsimilor.
“Grăsimile sunt o parte esenţială a dietei noastre,” a spus aceasta. “De-a lungul evoluţiei noastre, persoanele care erau capabile să recunoască mai bine grăsimile din alimente aveau mai multe şanse de supravieţuire. Astfel de forme ale genei, însă, sunt mai puţin utile astăzi, când nu mai trebuie să ne facem griji că nu consumăm suficiente grăsimi.”
De fapt, a adăugat, a avea astfel de forme ale genei poate fi în detrimentul nostru având în vedere mâncărurile pline de grăsimi din ziua de astăzi.
“Rezultatele noastre ar putea explica de ce unora le este mai greu să aibă o dietă săracă în grăsimi decât altora şi de ce aceste persoane se descurcă mai bine când adoptă diete bogate în grăsimi şi sărace în carbohidraţi, precum dieta Atkins,” a spus Keller. “Sperăm ca aceste rezultate să îi ajute cândva pe oameni să aleagă dietele pe care le pot ţine cel mai uşor. Credem de asemenea că rezultatele i-ar putea ajuta pe producătorii de alimente să creeze alimente cu mai puţine grăsimi cu un gust mai bun care să atragă o mai mare parte din populaţie.”
În viitor, echipa plănuieşte să includă în studiul lor şi copiii. “Când suntem adulţi ne este foarte greu să ne schimbăm modul de a mânca,” a declarat Keller. “Aşadar, dacă putem determina care dintre copii au forme ale genei CD36, precum şi alte gene, care sunt asociate cu o preferinţă mai mare pentru grăsimi, putem să îi ajutăm să îşi dezvolte un mod de a mânca sănătos încă de când sunt mici.”
Keller plănuieşte de asemenea să utilizeze noi tehnici precum rezonanţa magnetică funcţională (fMRI) pentru a înţelege mai bine de ce anumite forme ale genei CD36 duc la o preferinţă mai mare pentru grăsimi.
“Plănuim să scanăm copiii în timp ce gustă mâncăruri şi băuturi bogate în grăsimi pentru a vede cum reacţioneze creierele lor la acestea,” a spus ea. “Făcând acest lucru, am putea reuşi să dezvoltăm mâncăruri care să fie percepute de creier drept la fel de gustoase precum cele bogate în grăsimi, acestea fiind însă sănătoase.”
Articolul reprezintă traducerea articolului Gene related to fat preferences in humans found, publicat pe site-ul http://medicalxpress.com.
Traducere: Anca Negulescu
