Comunicarea prin intermediul cuvintelor este o capacitate pe care o posedă aproape orice om. În spatele acestui proces aparent comun se află creierul uman, ce are proprietatea de a extrage informații coerente dintr-o înșiruire de sunete ce pare aleatorie.
Cum se produce această decodare a semnalului sonor receptat de urechea umană și-au propus să afle un grup de cercetători de la Institutul Max Planck din Olanda. Rezultatele au fost publicate în revista ”Tendinţe actuale în ştiința psihologiei” (Curent Directions in Psychological Science), de către psihologul Jos J.A. Van Berkum.
Nu mai este de multă vreme un secret faptul că informația se transmite în creier prin intermediul curentului electric. Folosind așa-numitele potențiale legate de eveniment, semnale electrofiziologice ce apar ca urmare a stimulării creierului, cercetătorii au observat ce se petrece la nivel electric în creier în momentul prelucrării unei fraze.
Participanții la experimente au fost puși să citească și să asculte texte de lungimi diferite, cu formă și conținut adaptat, cu scopul de a se detecta reacții specifice la nivelul creierului.
De exemplu, în interiorul unui text mai lung, pe o anumită temă, s-au introdus cuvinte ce nu aveau legătură cu subiectul general sau erau greșite din punct de vedere gramatical. Creierul a avut nevoie de o fractiune de secundă pentru a sesiza neconcordanța cuvântului cu restul contextului. În momentul în care persoana începe să audă acest cuvânt, un semnal specific ce durează câteva sute de milisecunde se declanșează chiar înainte ca respectivul cuvânt să fie complet pronunțat, fapt ce i-a uimit pe cercetători.
Pe lângă percepția cuvintelor este interesant și modul în care persoana care citește sau aude un text își face o idee de bază cu privire la informația recepționată. Același semnal specific detectării unui cuvânt nelalocul lui în text a fost observat și în cazul în care informația unei fraze întregi nu era în concordanţă cu vocea ce citea textul (de exemplu , fraza ”am un tatuaj mare pe spate” spusă de vocea unui copil ce în propozitia anterioară mărturisea că îi plac măslinele).
Aceste descoperiri demonstrează că la nivelul creierului există un set de stereotipuri memorate cu ajutorul cărora acesta își face o imagine despre vorbitor în funcție de vocea și aspectul acestuia. Și sensurile expresiilor sunt interpretate în functie de aceste stereotipuri. Creierul încearcă în orice moment să anticipeze ceea ce interlocutorul va spune, încercând să se folosească de ceea ce a auzit înainte și intuind ce va urma. Spre exemplu, la auzul unei fraze ce începe cu: ”Marian spune despre Claudia că ...” ne așteptăm să auzim un comentariu legat de Claudia. Dacă fraza se continuă cu cuvântul ”el” se produce din nou semnalul specific de surprindere, chiar dacă pronumele ”el” este corect din punct de vedere gramatical. Creierul preferă așadar ca un mesaj sa aibă sens în detrimentul corectitudinii sale gramaticale.
Aceste rezultate scot în evidență un creier ce nu combină mecanic cuvinte deja stocate în memorie. În momentul în care ascultăm sau citim, toată informația pe care o posedăm şi care are legătură cu limbajul este parcursă rapid, iar creierul decodează sunetele în mare parte într-o manieră intuitivă, pregătindu-se totodată și pentru semnalele viitoare, fapt ce îl face și mai eficient în procesul de înţelegere.
Sursa: Science Daily.
