Maimuţele şi balenele au cultură. Oamenii nu sunt singurele animale care posedă cultură sau capacitatea de a o transmite în rândul colectivului şi de a adopta comportamente în rândul unui grup. Într-adevăr, a fost identificat la alte câteva specii un anumit grad de transmitere a culturii şi o anumită capacitate de învăţare. Dar cu toate acestea, două studii publicate în cursul lunii aprilie în ʺScienceʺ pun la dispoziţie cea mai puternică dovadă, arătând că maimuţele vervet şi balenele cu cocoaşă învaţă noi comportamente unele de la celelalte în acelaşi mod în care oamenii deprind cele mai recente tendinţe.
În primul studiu, cercetătorii de la Universitatea din St. Andrews din Scoţia au creat două "culturi" distincte în rândul unui grup alcătuit din mai mult de 100 de maimuţe vervet sălbatice (Chlorocebus pygerythrus) din Africa de Sud: un grup a fost instruit să mănânce doar porumb vopsit albastru. Celălalt grup a fost învăţat să consume doar porumb roz. Câteva luni mai târziu, când unui număr de 27 de pui din grup li s-a oferit posibilitatea de a alege, toţi cu excepţia a doi dintre ei au ales culoarea pe care a preferat-o mama lor. În plus, 7 din 10 adulţi de sex masculin care s-au mutat de la un grup la altul, au preluat imediat culoarea noului lor grup. Rezultatele sugerează că acceptarea culturii ar putea modela comportamentul la maimuţele vervet sălbatice.
În al doilea studiu, o echipă de diferită de cea de la St. Andrews au exploatat date observaţionale pe balenele cu cocoaşă (Megaptera novaeangliae) în Massachusetts Bay colectate de-a lungul unei perioade de peste 27 de ani pentru a vedea dacă hrănirea lobtail, o tehnică în care balenele lovesc apa cu cozile lor, cel mai probabil, pentru a induce în eroare şi pentru a merge împreună cu prada se răspândea aşa cum au sugerat istorioarele. Cercetătorii au descoperit că din 1980, atunci când comportamentul de hrănire a fost observat pentru prima dată, acesta s-a extins la 37% din populaţie. Mai mult chiar, aproape 90% dintre balenele care au adoptat tehnica păreau să o fi învăţat prin imitarea unei balene din apropiere, care utilizase deja trucul.
Carel van Schaik, un primatologist de la Universitatea din Zurich în Elveţia, a declarat pentru ʺScienceNOWʺ că publicarea acestor două lucrări ʺmarchează momentul în care vom putea discuta despre implicaţiile culturii la animale" mai degrabă decât să dezbatem dacă transmisia culturală apare sau nu la animale.
Canibalismul embrionic la rechini
Femelele rechinilor tigru de nisip (Carcharias taurus) poartă de multe ori ouă fertilizate de la mai mulţi taţi în cele două utere pe care le au. Cu toate acestea, doar un singur rechin ia naştere dintr-un uter. Fiecare dintre aceştia au crescut mari şi puternici prin consumul tuturor celorlalţi embrioni. Acest proces, cunoscut sub numele de "canibalism embrionar" a fost documentat anterior, dar în cadrul unei relatări care a fost făcută la începutul lunii mai în ʺBiology Lettersʺ cercetătorii au descoperit că acesta joacă un rol decisiv în succesul reproducerii masculilor.
Embrionul mai mic al unui rechin de nisip (stânga) a fost recuperat din gâtlejul unuia mai mare.
DEMIAN CHAPMAN
"În cazul majorităţii speciilor, considerăm că selecţia sexuală se încheie atunci când bărbaţii fertilizează ouăle, pentru că imediat ce masculul a fertilizat ouăle el a câştigat..." Demian Chapman de la Universitatea Stony Brook, care a condus studiul, a declarat pentru ʺThe Washington Postʺ: "Acest lucru demonstrează că de fapt canibalismul embrionar reduce numărul de masculi care dau naştere unor urmaşi."
Chapman şi colegii săi au studiat 15 femele rechini tigru de nisip gestante care au murit după ce au fost prinse în plasele de protecţie de pe plajele din Africa de Sud. Profilul ADN a arătat că cei 5 rechini care au murit în primele stadii ale gestaţiei au avut ouă care au fost fertilizate de mai mulţi masculi diferiţi. Dar ambii pui care au rămas în colurile gemene ale celor 10 rechini care au fost în etapele finale ale gestaţiei au provenit de acelaşi mascul.
Ce anume determină care dintre puii masculilor vor supravieţui nu este clar. Este posibil ca embrionii fertilizaţi să aibă în primul rând un început care îi ajută să câştige bătălia sângeroasă în uter. Cu toate acestea, este de asemenea posibil ca unii masculi "montatori" să transporte material genetic care să determine embrionii să se dezvolte mai rapid, embrioni care pot prelua şi apoi devora chiar şi acei embrioni fertilizaţi înaintea lor.
Coloniile restrânse de furnici se descurcă mai bine
Coloniile de furnici strângătoare (Pogonomyrmex barbatus) care se abţin în mod colectiv de la a căuta seminţe atunci când vremea nu li se potriveşte au un succes mult mai mare decât coloniile care pornesc la drum indiferent de vreme, rezultă în urma studiului care a fost publicat în data de 15 mai în ʺNatureʺ. ʺEste primul studiu care redă modul în care selecţia naturală acţionează asupra comportamentului colectiv în cadrul unei populaţii naturale", a declarat autorul studiului, Deborah Gordon de la Universitatea Stanford pe blogul ʺNot Exactly Rocket Scienceʺ care este găzduit de ʺNational Geographicʺ .
Furnicile strângătoare aşteaptă interacţiunea cu furnicile colectoare pentru a decide dacă să părăsească cuibul.
KATIE DEKTAR
Coloniile de furnici strângătoare îşi dirijează activitatea de căutare a hranei cu ajutorul unui sistem de interacţiuni de feedback pozitiv. Pe scurt, dacă furnicile care umblă după provizii se întâlnesc cu colegii lor care transportă provizii este mult mai probabil să se aventureze şi vice versa. Cu fiecare individ care se comportă în acest fel respectând aceste reguli, colectivul ajustează dimensiunea echipajelor de căutare a hranei pentru ca acestea să se potrivească cu cantitatea de alimente disponibile.
Furnicile strângătoare trăiesc în deşert, aşa că au nevoie de apa oferită de seminţe, dar ele pierd apă de fiecare dată când o pornesc de-a lungul nisipurilor, aşa că este un schimb delicat. Gordon a constatat că diferite colonii abordează această dilemă în moduri diferite: în cazul unora este mult mai puţin probabil ca ele să se hrănească atunci când condiţiile de mediu sunt uscate şi în cazul acestora există un risc crescut de deces prin deshidratare, în comparaţie cu altele. Pe parcursul a aproape 30 de ani, coloniile care au demonstrat cumpătare în timpul perioadelor secetoase au supravieţuit la fel de mult ca şi cele care colectează seminţe în toate condiţiile, dar au produs mai multe colonii cu pui.
Acest răspuns colectiv la condiţiile schimbătoare pare a fi ereditar: deşi coloniile fiice au fost suficient de îndepărtate de coloniile mamă pentru a ne asigura că cele două nu ar putea interacţiona, ele au făcut alegeri similare în ceea ce priveşte momentul în care să se hrănească.
Păianjenii de sex masculin sunt canibali sexuali
Păianjenul Văduva Neagră poartă această denumire deoarece femelele din această specie sunt cunoscute pentru faptul că îşi mănâncă pretendenţii lor de sex masculin la sfârşitul actului sexual, o formă extremă de selecţie în care bărbaţii mai puţin doriţi sunt scoşi din joc fără milă. Dar un studiu nou a arătat că în cazul unei alte specii, rolurile pot fi inversate: păianjenul mascul de Micaria sociabilis înghite femelele după, sau chiar înainte de împerechere. Într-adevăr, studiul publicat în cursul lunii mai în ʺBehavioral Ecology and Sociobiologyʺ demonstrează că şansele ca masculii de M. Sociabilis să mănânce femele sunt mult mai mari decât cele să fie mâncaţi de acestea.
Micaria sociabilis
FILIP TRNKA, ENCYCLOPEDIA OF LIFE
O echipă de la Universitatea Masaryk din Republica Cehă a studiat comportamentul unor perechi de masculi şi femele puse împreună în laborator, de diferite dimensiuni, vârste şi aflate în stadii diferite de împerechere. Păianjenii au fost bine hrăniţi în prealabil pentru a exclude foamea ca şi cauză a canibalismului căruia urma să-i fim martori. Cercetătorii au descoperit că masculii născuţi vara, care sunt mai mari decât omologii lor născuţi primăvara au prezentat mai des semne de canibalism. Mai mult decât atât, canibalismul a apărut cel mai frecvent atunci când masculii tineri născuţi vara au întâlnit femele mai în vârstă din generaţia de primăvară, ceea ce sugerează că în cazul masculilor, această formă extremă de selecţie se bazează pe vârstă. Variaţiile dimensiunilor corpului femelelor nu au influenţat ratele de canibalism.
Indiferent de criterii este clar că păianjenii masculi de M. sociabilis îşi exprimă preferinţele faţă de partenerele lor în modul cel mai nemilos posibil, prin devorarea acelor membre nefericite de sex opus care nu sunt considerate suficient de potrivite.
Traducere de Pavel Ecaterina după Behavior-Brief cu acordul editorului
