CastorCastorii nu vor salva lumea, dar îşi aduc mica lor contribuţie în ceea ce priveşte captarea şi depozitarea carbonului. Barajele pe care le construiesc şi mlaştinile care apar ca rezultat al activităţii lor ţin la păstrare o cantitate surprinzătoare de carbon.

 

 

 

"Castorii ne oferă un mecanism de depozitare a carbonului”, a declarat Ellen Wohl de la Universitatea Fort Collins a statului Colorado. Barajele castorilor forţează apa să invadeze malurile râurilor, creând zone de mlaştini cunoscute sub numele de pajiştile castorilor, care conţin mari cantităţi de sedimente şi de materie organică. Dacă barajul cedează, mlaştinile se usucă, expunând la aer aceste sedimente şi odată cu ele carbonul depozitat odată cu acestea. 

Utilizând valorile conţinutului de carbon publicate anterior, Wohl a estimat totalul conţinutului organic provenit de la pajiştile uscate ale castorilor din 27 de bazine de drenaj aflate în Parcul Naţional din Munţii Stâncoşi şi a constatat că reprezenta 8 % din conţinutul de carbon al acelor locuri. Ea a estimat că atunci când pajiştile castorilor erau inundate, este posibil să fi sechestrat 23% din conţinutul total de carbon.

Din 1940 numărul castorilor din parcul naţional este în declin continuu. Wohl a spus că existau cândva între 60 şi 400 de milioane de castori în America de Nord – un număr care ar fi putut avea un efect semnificativ asupra ecosistemului.  Acum se estimează că ar fi între 6 şi 12 milioane de castori, iar administraţia parcului încearcă o repopulare.

”Castorii pot transforma peisajul natural extrem de rapid, iar lunga listă a reacţiilor şi a impactului în lanţ produse de aceşti adevăraţi ingineri ai ecosistemelor este foarte amplă,” a spus Joseph Wheaton de la Departamentul de ştiinţe ale Bazinelor Hidrografice şi Universitatea Logan, Statul Utah.

"Cu subtilitate şi cu costuri reduse putem schimba felul în care gestionăm peisajele şi cursurile de apă, iar lăsându-i pe castori să muncească pentru noi putem obţine rezultate uimitoare”, a mai spus el, numai că ecologiştii vor trebui să tempereze şi speranţele exagerate ale oamenilor cu privire la cât de mult pot face castorii pentru planetă.

Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului dam-beavers-have-been-busy-sequestering-carbon, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Daniela Albu


Foto sus stânga: Castorii ”pun umărul”  şi ei pentru un mediu sănătos
Credit: Robert McGouey/Wildlife/Alamy

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.