Cea mai detaliată hartă a universului, cu ajutorul satelitului Gaia (ESA)
Toată lumea a auzit de NASA, un nume sinonim cu explorarea spațială. Însă, dacă aduci vorba despre ESA, Agenția Spațială Europeană (European Space Agency), e mai probabil să întâlnești o privire nedumerită.
ESA nu este un brand la fel de recunoscut, însă a fost esențială pentru dezvoltarea explorării spațiale și a științei spațiale în Europa, oferind știință de clasă mondială la frontierele cunoașterii și permițând continentului să concureze comercial cu restul lumii.
Europa se compară cu SUA în ceea ce privește nivelul științei spațiale pe care îl produce, iar ESA a „îndrăznit” uneori să meargă acolo unde nici NASA nu a ajuns.
Acum că ESA a împlinit 50 de ani, este un moment potrivit pentru a privi înapoi la istoria organizației, a-i celebra realizările și a privi spre viitorul spațiului european aflat în mâinile sale.
Ca agenție, ESA este unică. În timp ce toate celelalte agenții spațiale sunt de natură federală, finanțate direct de guvernul căruia îi aparțin, ESA seamănă mai mult cu un club. Țările europene formează membrii acestui club și fiecare plătește o contribuție, bazată pe produsul intern brut (PIB), pentru a acoperi costurile activităților.
ESA își are originile în două agenții separate: una pentru dezvoltarea unui sistem de lansare, European Launch Development Organisation (ELDO), și cealaltă pentru dezvoltarea de nave spațiale, European Space Research Organisation (ESRO). Acestea au luat naștere în 1964, când au fost semnate convențiile care le guvernau.
ESRO a fost extrem de reușită, impunându-se ca lider în explorarea spațială, însă ELDO s-a confruntat cu numeroase provocări politice, financiare și tehnologice.
Ca urmare, ELDO a fost redusă și a fuzionat cu ESRO pentru a forma ESA în 1975, cu zece membri fondatori: Belgia, Germania, Danemarca, Franța, Regatul Unit, Italia, Țările de Jos, Suedia, Elveția și Spania. Irlanda s-a alăturat mai târziu în acel an. Membrii s-au tot înmulțit odată cu extinderea Uniunii Europene, deși nu toți membrii ESA fac parte din UE și nici invers. Din fericire pentru Regatul Unit, retragerea din UE nu a însemnat și părăsirea ESA.
În prezent, ESA are 23 de state membre, trei membri asociați și acorduri de cooperare cu alte cinci țări, inclusiv Canada. Diversitatea uriașă a membrilor ESA o face o organizație complexă.
Ea este condusă de un consiliu și de un director general. Consiliul reprezintă statele membre (Canada are, de asemenea, un loc în consiliu). Directorul general este numit de consiliu pentru a reprezenta agenția în implementarea programului. Acesta supraveghează funcțiile variate ale agenției în domenii precum zborul uman în spațiu, observația Pământului și știința spațială.
Aproximativ la fiecare trei ani, consiliul se reunește la nivel ministerial pentru a analiza finanțarea, a aproba bugetele pentru următorii trei ani și a stabili direcția strategică a agenției. Accentul pus pe reprezentare și contribuția statelor membre permite o implicare largă între ESA și comunitatea spațială în ansamblu. Totuși, prețul acestei „democrații” se poate regăsi uneori în procese birocratice greoaie.
Măsurarea contribuției ESA nu este ușoară, dat fiind nivelul de complexitate al organizației, dar unele beneficii și succese sunt foarte clare. O țară relativ mică, precum Regatul Unit, nu ar putea niciodată să producă știință la scară și amploare comparabilă cu NASA.
Europa are capacitatea de a lansa sateliți în mod independent, prin intermediul companiei Arianespace, creată de ESA împreună cu agenția spațială franceză (CNES). ESA are, de asemenea, un program de astronauți și acces la Stația Spațială Internațională, agenția contribuind cu o parte din structura acesteia. De asemenea, ESA are programe de vârf în știința spațială, planetară și observația Terrei.
Oamenii de știință, companiile și publicul din statele membre beneficiază de toate investițiile făcute în ESA.
Agenția a înregistrat și unele succese unice. A fost prima agenție spațială care a trimis o sondă spațială care a ajuns pe un satelit natural înghețat, Titan — cel mai mare satelit al lui Saturn — și pe o cometă.
Programul Copernicus de observație a Terrei, coordonat de ESA, utilizează sateliți pentru a monitoriza sănătatea planetei, ajutând la înțelegerea schimbărilor climatice și contribuind la îmbunătățirea vieții oamenilor prin progrese în agricultură și în reducerea poluării aerului.
În domeniul științei spațiale, misiunea Gaia a realizat o hartă de mare precizie a galaxiei noastre, revoluționând cunoașterea în toate ramurile astronomiei.
Succesul ESA s-a bazat pe planificare atentă și constantă. În următorii câțiva ani, vom vedea ESA trimițând un rover pe Marte, în căutarea urmelor de viață.
Se află în dezvoltare noi observatoare spațiale de mari dimensiuni, menite să studieze undele gravitaționale și razele X provenite din univers.
Suntem pe punctul de a începe următoarea fază a științei spațiale, numită „Voyage 2050”. Aceasta are în vedere o misiune de asolizare pe un satelit înghețat din sistemul solar exterior, pentru a căuta un ocean subteran și eventuale forme de viață în interiorul acestuia.
ESA nu este o organizație perfectă. Diversitatea largă a membrilor poate îngreuna organizarea proiectelor și luarea deciziilor privind direcția agenției. Totuși, nu este supusă capriciilor unui singur guvern și oferă un cadru stabil pentru activitățile spațiale din întreaga Europă.
Fără ESA, economiile noastre, capitalul social și programele științifice ar fi mai sărace. Prin urmare, doresc să închin un pahar pentru ESA la aniversarea celor 50 de ani, să-i mulțumesc pentru tot ce mi-a oferit în cariera mea de cercetător în domeniul spațial și să-i urez un viitor extraordinar.
Traducere după ESA at 50 de Martin Barstow, profesor de astrofizică și știința spațiului la University of Leicester.
