Imaginea, surprinsă de telescopul spațial James Webb al NASA/ESA/CSA, prezintă Obiectul Herbig-Haro 30 într-o rezoluție fără precedent. Acesta reprezintă un disc protoplanetar văzut din lateral, înconjurat de jeturi, situat în Norul întunecat LDN 1551 din Norul molecular Taurus.
Obiectele Herbig-Haro sunt mici nebuloase întâlnite în regiunile de formare stelară, marcând locurile în care gazul emis de stelele tinere este încălzit de unde de șoc până devine luminos.
HH 30, aflat la 477 de ani-lumină, este un exemplu în care acest gaz emis ia forma unui jet îngust. Steaua-sursă se află la un capăt al jetului, ascunsă în spatele unui disc protoplanetar, pe care ea însăși îl iluminează.
HH 30 prezintă un interes deosebit pentru astronomi. De fapt, discul HH 30 este considerat prototipul discurilor văzute din lateral, datorită descoperirii sale timpurii cu telescopul spațial Hubble al NASA/ ESA. Discurile observate din această perspectivă oferă un laborator unic pentru studierea stabilizării și deplasării particulelor de praf cosmic.
O echipă internațională de astronomi a folosit telescopul Webb pentru a investiga acest obiect în detaliu. Combinând observațiile realizate de Webb cu cele ale telescopului spațial Hubble și ale rețelei interferometrice Atacama Large Millimeter/submillimeter Array (ALMA), echipa a reușit să studieze aspectul discului în mai multe lungimi de undă.
Datele privind lungimile de undă mari obținute de ALMA urmăresc poziția particulelor de praf cosmic de dimensiuni milimetrice, care se găsesc într-o regiune îngustă din planul central al discului.
Datele în infraroșu, obținute la lungimi de undă mai scurte cu Webb, dezvăluie distribuția particulelor de praf mai mici. Aceste granule au doar o milionime de metru în diametru — aproximativ cât o singură bacterie.
În timp ce particulele mari de praf sunt concentrate în cele mai dense regiuni ale discului, cele mici sunt mult mai răspândite.
Aceste observații Webb sunt parte a programului Webb GO nr. 2562 (investigatori principali F. Ménard și K. Stapelfeldt) și are ca scop înțelegerea modului în care evoluează praful cosmic în discuri văzute din lateral, precum HH 30.
Combinate cu datele din domeniul undelor radio ale rețelei ALMA, aceste observații arată că granulele mari de praf trebuie să migreze în interiorul discului și să se stabilească într-un strat subțire. Crearea unui strat îngust și dens de praf reprezintă o etapă importantă în procesul de formare a planetelor. În această regiune densă, particulele de praf cosmic se adună și formează mici pietricele, iar, în cele din urmă, corpuri cosmice mari precum planetele.
Pe lângă comportamentul granulelor de praf, imaginile obținute cu Webb, Hubble și ALMA relevă mai multe structuri distincte, cuibărite una în cealaltă. Ieșind în unghi de 90 de grade față de discul central îngust se observă un jet de gaz de mare viteză. Jetul îngust este înconjurat de un flux de ieșire mai larg, în formă de con. În exteriorul acestui flux conic se află o nebuloasă extinsă care reflectă lumina stelei tinere încorporate în disc.
Împreună, aceste date arată că HH 30 este un loc dinamic, unde atât particulele minuscule de praf cosmic, cât și jeturile masive joacă un rol în formarea noilor planete.
O versiune adnotată a imaginii poate fi văzută aici.
Sursa: ESA
