Kepler-16bKepler-16b este o planetă extrasolară, având mărimea lui Saturn şi fiind compusă jumătate din rocă şi jumătate din gaz. Aceasta orbitează steaua binară  Kepler-16, într-o perioadă de 229 de zile. A fost descoperită în luna septembrie a anului trecut.

 

 

 

Kepler-16b este primul exemplu de planetă ”circumbinară,“ adică o planetă care, la fel ca Tatooine din Star Wars, orbitează nu una, ci două stele.

Planeta a fost descoperită cu ajutorul unui telescop spaţial plasat de către NASA la bordul misiunii Kepler. Oamenii de ştiinţă au detectat planeta folosind metoda de tranzit, adică observând estomparea luminii uneia dintre stelele sistemului chiar şi atunci când cealaltă nu o eclipsa. Mai mult, temporizarea tuturor eclipselor şi tranziturilor planetei şi stelelor a avut în vedere o precizie incredibil de mare folosită în calculele mărimilor şi maselor obiectelor din sistemul Kepler-16. Conducătorul echipei ce a descoperit planeta, Laurance Doyle de la Institutul SETI din Mountain View, California, spune despre această precizie: ”Cred că aceasta este planeta cu cele mai bune măsurători din afara Sistemului Solar.“ De exemplu, raza planetei este cunoscută cu o precizie care atinge 0.3%, mai bună decât aceea a oricărei alte exoplanete cunoscute (înainte de septembrie 2011).

De asemenea, Kepler-16b este ieşită din comun, având în vedere că ea coboară în interiorul razei despre care se credea a fi limita interioară pentru formarea planetelor într-un sistem de stele binar. Potrivit Sarei Seager, expert planetar la MIT, se credea că o planetă putea avea o orbită stabilă în jurul unui astfel de sistem numai dacă ea se afla la o distanţă faţă de stele de cel puţin şapte ori mai mare decât distanţa dintre stele. Iar orbita lui Kepler-16b se află la doar jumătate din acea distanţă.





Văzută de pe Pământ, planeta va înceta tranzitarea primei stele din sistem în 2014, şi va termina traversarea celei de-a doua stele – mai strălucitoare – în 2018. Apoi, planeta nu va mai putea fi detectată folosind metoda tranzitului, până în 2042.

Spre deosebite de Tatooine, planeta de provenienţă a lui Anakin şi Luke Skywalker din Star Wars, Kepler-16b este rece, gazoasă şi nu prezintă condiţiile prielnice vieţii. Totuşi, descoperirea ei a confirmat existenţa planetelor circumbinare şi a demonstrat că în galaxia noastră se află o diversitate de planete. ”Această descoperire confirmă existenţa unei noi categorii de sisteme planetare ce ar putea întreţine viaţa,“ a spus principalul cercetător Kepler, William Borucki. ”Pentru că majoritatea stelelor din Calea Lactee fac parte din sisteme binare, oportunităţile de viaţă sunt acum mult mai mari, ştiind că planetele nu se formează doar în jurul stelelor individuale. Această descoperire importantă confirmă o teorie pe care oamenii de ştiinţă au conceput-o acum câteva decenii, dar nu au putut-o demonstra până acum.“

Deşi orbita acestei planete se află la marginea exterioară a zonei habitabile, este foarte probabil ca ea să fie o gigantă gazoasă, temperaturile la suprafaţa ei având valori cuprinse între -100 şi -70 °C.

Zona habitabilă a sistemului Kepler-16 se întinde de la aproximativ 55 la 106 milioane de kilometri distanţă faţă de cele două stele gemene. Kepler-16b, a cărei orbită este de aproximativ 104 milioane kilometri, se află aproape de marginea exterioară a zonei habitabile. Deşi şansele de viaţă pe un gigant gazos sunt foarte mici, simulările desfăşurate de cercetători la Universitatea din Texas sugerează că undeva în istoria sistemului, perturbaţiile altor corpuri ar fi putut provoca migrarea în afara orbitei din zona habitabilă a unei planete de dimensiunea Pământului, devenind apoi satelitul lui Kepler-16b. De asemenea, cercetătorii au considerat posibilitatea existenţei unei planete locuibile îndepărtate, orbitând Kepler-16b la o distanţă de 140 de milioane kilometri. Aceasta ar putea reţine energia termală necesară pentru a menţine apa în stare lichidă printr-un amestec compact de gaze cu efect de seră, inclusiv dioxid de carbon şi metan.



Bibliografie
en.wikipedia.org/wiki/Kepler-16b
en.wikipedia.org/wiki/Tatooine
kepler.nasa.gov/news/nasakeplernews/index.cfm?FuseAction=ShowNews&NewsID=152

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.