imagine artistNASA a anunţat în anul 2010 că a descoperit un număr de 14 stele care reprezentau cele mai reci stele ce au fost observate vreodată. Aşa-numitele stele „pitice maro" erau cunoscute, la acel moment, ca făcând parte din categoria celor mai reci stele cunoscute din Univers.

 

 

 

De curând, utilizând aceleaşi mijloace de observare care au condus la identificarea stelelor pitice maro, NASA a identificat şase corpuri cereşti noi care sunt chiar și mai reci, fiind cunoscute sub numele de stele pitice Y. Acestea reprezintă membrii cei mai reci ai familiei de stele pitice maro, ceea ce face ca aceste stele să fie cele mai reci stele cunoscute în prezent. Cât de reci sunt acestea? Chiar mai reci decât corpul uman.

Stelele pitice maro şi în mod special stelele pitice Y reprezintă acea categorie de stele la care astronomii se referă în mod frecvent ca fiind „stele eşuate". Densitatea redusă a acestor corpuri cereşti nu permite declanşarea reacţiei de fuziune între atomii din nucleul stelar, astfel încât acestea nu degajă căldura obişnuită care caracterizează o stea normală (Soarele nostru, de exemplu, are o temperatură la suprafaţa sa de aproximativ 10.000 grade Fahrenheit, temperatura sa internă fiind mai mare de 27 de milioane grade Fahrenheit şi el va continua să ardă pentru cel puţin încă vreo câteva miliarde de ani).

Reprezentare artistica pitica Y


Dar astronomii pot învăța o mulțime de lucruri de la aceste stele ratate, astfel încât ei sunt interesaţi să catalogheze, pe cât posibil, cât mai multe dintre ele. Din păcate, aceleași caracteristici care fac ca aceste stele pitice maro să fie interesante pentru studiu le fac pe acestea să fie, de asemenea, foarte dificil de identificat.

Deoarece stelele pitice maro nu dispun de o masă suficient de mare pentru a arde o lungă perioadă de timp, ele tind să se răcească treptat astfel încât lumina provenită de la ele ajunge ca la un moment dat să aibă lungimea de undă corespunzătoare domeniului infraroşu din spectrul electromagnetic, acesta fiind invizibil pentru ochiul uman. Cu alte cuvinte, este extrem de greu să se identifice stele pitice maro utilizând un telescop pentru lumină vizibilă, dacă nu chiar imposibil. Imaginea de mai sus este o reprezentare artistică a modului în care ar putea arăta o stea pitică.

În consecinţă, cum au reuşit oamenii de știință de la NASA să descopere aceste stele pitice? Simplu: ei au construit un telescop în infraroșu pe care ulterior l-au amplasat pe un satelit. Acest satelit telescop este denumit Wide-field Infrared Survey Explorer sau WISE, mai pe scurt.



Pitica Y


Capabilităţile lui WISE în ceea ce priveşte detecţia căldurii şi a luminii în infraroşu au permis captarea imaginii de mai sus în infraroşu (puteţi da click pe ea pentru a o vedea mai mare). Punctul palid de culoare verde din centrul fotografiei reprezintă obiectul WISE 1828+2650, despre care oamenii de ştiinţă de la NASA cred că deține recordul de cea mai rece stea pitică maro ce a fost descoperită vreodată, având o temperatură la suprafaţa sa care a fost estimată la mai puţin de 80 de grade Fahrenheit (n.t. 26,7 grade Celsius).

Dar ceea ce este cu adevărat incredibil în legătură cu descoperirea lui WISE 1828+2650 și a celorlalte stele pitice Y, recent identificate, este apropierea lor de sistemul nostru solar. Unele dintre aceste stele pitice Y, nou descoperite, se află la doar nouă ani-lumină distanţă de noi (Proxima Centauri, steaua cea mai apropiată de sistemul nostru solar se află la aproximativ patru ani-lumină distanţă).

„Descoperirea unor stele pitice maro atât de aproape de Soare se aseamănă cu a descoperi că există o casă ascunsă pe blocul vostru despre care nu aţi știut anterior", a declarat Michael Cushing, un membru al echipei WISE de la Jet Propulsion Laboratory al NASA. „Este fascinant pentru mine să știu că avem vecini acolo, ce pot fi descoperiţi. Cu ajutorul lui WISE s-ar putea să găsim o stea pitică maro aflată chiar mai aproape de noi decât Proxima Centauri".



Traducere de Cristian-George Podariu după nasa-scientists-have-discovered-stars-that-are-cool-enough-to-touch.

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.