Albie de rau pe MarteCuriosity, roverul NASA, a găsit dovezi ale existenţei unei vechi albii de râu pe Marte. Deşi aceasta este acum secată, este prima dovadă care demonstrează că apa a curs odinioară pe suprafaţa planetei roşii. Iar acest lucru este extrem de important.

 

 

 

Fotografia de mai jos înfăţişează un afloriment stâncos, pe care o echipă de la NASA l-a denumit "Hottah", de la denumirea lacului Hottah din Teritoriile Nord-Vestice ale Canadei. La prima vedere nu pare a fi vorba de ceva ieşit din comun, dar de fapt este vorba despre un strat solid de rocă expus, de tipul celor întâlnite pe fundul râurilor.

 

Afloriment stancos pe Marte
credit: jpl.nasa.gov


Acest strat solid de rocă este alcătuit el însuşi din mici fragmente de rocă cimentate laolaltă – un conglomerat sedimentar, aşa cum îl numesc geologii. În trecut el trebuie să fi avut un aspect plat, dar oamenii de ştiinţă cred că este posibil să fi fost spart de meteoriţi, devenind astfel înclinat. Situl geologic se află între marginea de nord a Craterului Gale şi poalele Muntelui Sharp.

Însă principala dovadă care sugerează că este vorba de ceea ce odinioară a fost albia unui râu este... pietrişul. Oamenii de ştiinţă de la NASA au studiat imagini ale pietrelor cimentate în rocă, iar dimensiunea şi forma lor au arătat că ele ar fi făcut parte odată dintr-o rapidă apă curgătoare. Bucăţile mai mari din prund sunt destul de rotunde, ceea ce sugerează că apa le-a transportat pe distanţe mari; având o dimensiune de aproape cinci centimetri, pietrele sunt prea grele pentru a fi fost transportate de vânt. William Dietrich, de la Universitatea Berkeley din California, explică:



”Ştiind dimensiunea pietrişului transportat, noi putem considera că apa se deplasa cu o viteză de 0,9 m/s şi ne-ar fi putut ajunge până undeva între gleznă şi şold... Este prima dată când avem de-a face cu dovezi vizuale ale pietrişului transportat de apă pe Marte. Avem de-a face cu o tranziţie de la simple speculaţii privind dimensiunile substanţelor din albia râului la observarea directă a acestora.“

Extraordinar. Un râu adânc până la şold, chiar acolo, pe Marte. Următorul pas al lui Curiosity ar fi să măsoare compoziţia materialului din fosta albie de râu pentru a înţelege mai bine cum ar fi putut arăta mediul înconjurător pe Marte. Acolo unde este apă, ar fi putut fi viaţă. Omul de ştiinţă John Grotzinger din proiectul Mars Science Laboratory explică:

"Un curs întins de apă curgătoare poate fi un mediu locuibil, un habitat. Însă nu este prima noastră alegere pentru un mediu unde s-ar conserva materie organică. Noi tot vom merge pe Muntele Sharp, dar acum ştim sigur că am găsit primul posibil habitat."

Deşi Curiosity mai are multe lucruri de făcut, această nouă descoperire confirmă existenţa fluviilor şi râurilor în trecutul planetei Marte. Iar acest lucru aduce cu sine mari şanse ale existenţei la un moment dat a vieţii pe Marte.

 



Traducere realizată de Andreea Dogaru după curiosity-has-found-a-riverbed-on-mars.

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.