Lansarea satelitului Chinasat 2D | 10 ianuarie 2019
Prima lansare a anului 2019 a avut loc din China, mai precis de la baza spaţială Xichang din sud-vestul ţării. Joi, 10 ianuarie, o rachetă CZ 3B a plasat cu succes într-o traiectorie GTO (orbită de transfer geostaţionară), satelitul de comunicaţie Zhongxing 2D, ce va fi cunoscut în Occident sub denumirea Chinasat 2D. Construit de CAST (China Academy of Space Technology), el face parte din familia Zhongxing/Chinasat, sateliţi implementaţi pe platforma DFH-4 şi folosiţi în mare parte pentru comunicaţii militare în banda Ku. Alţi doi sateliţi din aceeaşi familie fuseseră lansaţi în 2012 (2A) şi respectiv 2015 (2C).
China reuşise prima lansare a anului şi în 2017, în 2018 însă cei de la SpaceX au luat prim-planul cu controversatul zbor al satelitului Zuma.
China este foarte atentă la imaginea sa, iar bifarea primului zbor al anului este o chestiune simbolică, ce ţine de strategia de comunicare adoptată de Beijing. Cum de altfel este şi aselenizarea lui Chang’e 4, produsă în primele zile după Anul Nou, când s-a reuşit captarea atenţiei întregului mapamond.
Venim după un 2018 în care China a reuşit să treacă, pentru prima dată în istorie, în fruntea statisticii ce contorizează numărul de lansări în decursul a 12 luni. 39 de zboruri au bifat chinezii anul trecut (adică 34% din totalul internaţional) şi din care doar unul a fost cu probleme. Este un record, anticipat de evoluţia ultimilor ani, dar în acelaşi timp un salt important în comparaţie cu ei (o dublare).
În acest fel au fost depăşite ţările care au dominat sectorul spaţial încă de la începuturile sale: SUA, care a realizat în 2018 ‘doar’ 31 de zboruri (27% din total), asta în ciuda aportului semnificativ al lui SpaceX, şi Rusia cu 20 de zboruri (18% din total).
De subliniat însă că această statistică nu este foarte relevantă pentru aprecierea evoluţiei unui program spaţial, contrar a ceea ce se crede, chinezii având încă serios de recuperat pentru a prinde din urmă naţiunile mari din acest sector.
Însă Beijingul este determinat să treacă la statutul de superputere şi a trecut pe planul doi costurile, considerând prioritare aplicaţiile spaţiale (vezi, de exemplu, accelerarea sistemului Beidou, aproape finalizat astăzi).
2018 este primul an după încheierea Războiului Rece când se trece din nou pragul de 100 de lansări la nivel planetar (114 am avut în total, din care 111 reuşite), însă este departe de recordul din anul 1983 (127 de lansări reuşite din 129 de încercări) sau de numărul absolut de la începutul erei spaţiale (139 de zboruri în 1967, din care 120 reuşite). 
La vremea respectivă, concurenţa între cele două blocuri militare, dar şi gradul redus de fiabilitate, impunea o astfel de cadenţă ridicată, însă pe măsura maturizării sistemelor şi a diversificării programelor, ambele superputeri şi-au scăzut numărul de lansări şi implicit costurile (SUA în plin program Apollo, imediat după 1965, URSS - 20 de ani mai târziu), crescând însă permanent numărul de sateliţi plasaţi în spaţiu. O eficientizare mai mult decât necesară şi atunci, şi acum, având în vedere bugetele implicate.
2019 se aşteaptă să fie un an de cotitură, cu 173 de zboruri planificate. O bătălie mai mult comercială decât militară şi un deschizător de drumuri pentru viitorul omenirii în spaţiu.
SUA rămâne lider autoritar, atât din perspectiva cheltuielilor, cât şi prin prisma diversităţii programelor, numărului de companii private implicate, numărului de ingineri etc. Aşa cum era de aşteptat de altfel pentru cea mai matură piaţa din acest sector.
De urmărit şi în acest an evoluţia celor de la SpaceX (22 de lansări anunţate, intrarea în serviciu a capsulei pentru zboruri cu echipaj uman, prima lansare utilă a lui Falcon Heavy, o nouă fază de dezvoltare pentru megaconstelaţia Starlink), dar şi nou-veniţii de la Rocket Lab, care atacă segmentul (până acum neacoperit de companiile mai mari, dar la fel de interesant economic pe viitor) a sateliţilor mici.
Preluare de pe SpaceAlliance, cu acordul editorului.
