Gaură neagrăAu atras uriaşele găuri negre primele galaxii împreună sau au acestea au apărut în interiorul acestor galaxii? E un mister ce durează de mult timp. O nouă analiză a undelor gravitaţionale generate de coliziunea găurilor negre ar putea dezvălui răspunsul.

 

 

 



Majoritatea marilor galaxii pe care le vedem au găuri negre supermasive în centrele lor. Atunci când aceste galaxii se ciocnesc, găurile negre fuzionează într-una singură mai mare şi mai masivă, conform teoriei. Cu toate acestea, observaţiile găurii negre finale nu au adus nici o informaţie despre găurile negre originale.

Aşadar, astronomii au încercat să caute unde gravitaţionale. Relativitatea generală prezice că ciocnirea găurilor negre ar trebui să emită nişte unde în ţesătura spaţiu-timp, inclusiv un tip undă numit ringdown care conţine informaţii despre masa finală a găurii negre cât şi despre spinul său.

Acum, simulările pe computer, conduse de Kamaretsos Ioannis de la Universitatea din Cardiff, Marea Britanie, au arătat ca undele ringdown ne pot spune, de asemenea, masele şi spinurile celor două găuri negre originale.

Unele teorii spun că gravitaţia găurilor negre născute împinge materia împreună pentru a forma primele galaxii, dar rămâne neclar dacă găurile negre de dinainte au fost destul de masive pentru a putea face acest lucru. Prin aplicarea noii analize la observaţiile Universului timpuriu, am putea fi în măsură să rezolvăm această problemă până la urmă.

Deși nimeni nu a detectat undele gravitaţionale încă, generaţia următoare de observatoare le va putea observa peste câţiva ani.

 

 

Textul de mai sus reprezintă traducerea şi adaptarea articolului spacetime-ripples-record-black-hole-crashes, cu acordul editorului, publicat de New Scientist. Reed Business Information Ltd şi New Scientist nu îşi asumă nicio responsabilitate privind eventuale erori de traducere.
Traducător: Ana Spătaru

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.