KeplerDrake Deming explorează bolta cerească cu toate că se află într-o cameră cu pereţi din beton din care el abia poate vedea cerul. Timp de câteva zile pe săptămână el poate fi găsit înconjurat de trei ecrane de calculator în biroul său din cadrul University of Maryland în timp ce analizează informaţiile despre planetele aflate în afara sistemului nostru solar.

 

 

În aceste regiuni îndepărtate, aflate la o distanţă cuprinsă între cel puţin patru ani-lumină distanţă, aproximativ 24 de trilioane de mile şi până la câteva sute de ani-lumină distanţă, oamenii de ştiinţă speră ca într-o zi să găsească o exoplanetă similară Pământului care poate găzdui viaţa.

Deming este un profesor de astronomie care a fost cercetător principal în cadrul Goddard Space Flight Center al NASA şi este unul dintre cei mai importanţi cercetători în ceea ce priveşte planetele extrasolare sau exoplanete, corpuri cereşti compuse din rocă, fier sau gaz, în principal, ce orbitează propriile lor stele gazdă. Nu cu mult timp în urmă el a publicat în revista Nature o analiză a activităţii de cercetare efectuată de către două echipe de cercetare asupra lui Kepler-78b, o exoplanetă care a fost denumită după numele telescopului spaţial Kepler, cu ajutorul căruia ea a fost descoperită.

„Aceasta este o planetă importantă", a spus Deming, aflat acum în al treilea an la College Park, locul unde a predat la sfârşitul anilor 1970, înainte de a lucra timp de 30 ani la NASA.

În articolul său, publicat în revista Nature, el remarcă importanţa planetei Kepler-78b datorită caracteristicilor sale care sunt similare cu cele ale planetei Pământ. Potrivit NASA, aceasta este exoplaneta cea mai apropiată ca mărime de planeta noastră dintre toate cele 1.000 de planete extrasolare care au fost descoperite până în prezent. Având o masă cu 80 la sută mai mare decât cea a Pământului şi o rază mai mare cu 20 la sută decât a planetei noastre, Kepler-78b poate fi considerată o „planetă geamănă cu Pământul după standardele astronomice", a scris Deming.

Kepler-78b se află la 400 de ani-lumină depărtare de noi, în constelaţia Cygnus şi pe baza densităţii sale pare a fi compusă din rocă şi fier, similar planetei Pământ. Cu toate acestea, spre deosebire de Pământ, care se află la aproximativ 93 milioane de mile depărtare de Soare, Kepler-78b se află la mai puţin de un milion de mile distanţă de steaua sa gazdă.

În consecinţă, temperaturile la suprafaţa acestei exoplanete ajung la valori cuprinse între 3.500 şi 5.000 grade Fahrenheit (între 1927 şi 2760 grade Celsius), suprafaţa acesteia fiind, cel mai probabil, formată din rocă topită. Cu greu ne-am putea imagina că aici s-ar putea forma un mediu propice pentru apariţia vreunei forme de viaţă cunoscută, dar faptul că această planetă există ne sugerează că există probabilitatea să putem descoperi planete similare care să nu se afle atât de aproape de stelelor lor sau să orbiteze stele mai reci, afirmă Deming.

Atunci când căutam alte planete similare Pământului, mărimea acestora contează, declară Deming. O planetă care permite apariţia vieţii trebuie să fie suficient de masivă pentru a putea menţine o atmosferă, dar în acelaşi timp trebuie să fie suficient de mică astfel încât gravitaţia sa să nu permită formarea în jurul ei a unei mantii gazoase masive care ar transforma-o pe aceasta într-o planetă de tip „gigantă formată din gaz" cum ar fi planetele Jupiter sau Saturn.

Din aceste motive Deming a scris că Kepler-78b „prefigurează un salt înainte în ceea ce priveşte căutarea vieţii în afara Sistemului Solar".



Deming ştie ce reprezintă aceste salturi înainte în legătură cu aceste subiecte deoarece el a fost implicat în mod direct în aceste cercetări.

În anul 2005, atunci când lucra la Goddard Space Flight Center din Greenbelt, Deming a condus una dintre cele două echipe de cercetare care au anunţat simultan că investigaţiile lor, care au avut loc în mod independent una de alta, au condus la o primă observaţie confirmată în mod direct a două planete extrasolare.

Echipele de cercetători din cadrul Goddard Space Flight Center şi Harvard-Smithsonian Center for Astrophysics au analizat separat informaţiile obţinute de către telescopul spaţial Spitzer care a fost lansat în anul 2003 şi a avut misiunea de a detecta semnale din spectrul infraroşu.

Pentru un nespecialist este greu de înţeles importanţa descoperirii lor din cuprinsul unui articol de trei pagini care detaliază calculele care au confirmat radiaţia în infraroşu a planetei, aflată la aproximativ 150 de ani-lumină depărtare în constelaţia Pegasus, atunci când aceasta a trecut prin spatele stelei sale.

Un om de ştiinţă din domeniul exoplanetelor de la University of California, Berkeley şi care nu a fost membru al celor două echipe de cercetare a prezentat într-un mod mai impresionant activitatea cercetătorilor. Într-un interviu din The New York Times, Geoffrey W. Marcy consideră concluziile rezultate în urma activităţii acestora ca fiind „subiecte pentru cărţile de istorie... Prin acest rezultat suntem mai aproape de a înţelege originea noastră ca specie umană printre stele".

Deming a preferat să vorbească într-un mod mai puţin exaltat şi a recunoscut că el nu urmăreşte să explice care sunt implicaţiile profunde ale muncii lor, ci preferă să se ocupe doar cu analiza datelor. Studiul său astronomic este în mare măsură un proiect matematic.

Activitatea aceasta i se potriveşte foarte bine lui Deming, care a obţinut o diplomă de licenţă în matematică la Universitatea din Chicago înainte de a trece la astronomie, pentru a-şi susţine doctoratul la University of Illinois din Urbana-Champaign. Matematica pură, a spus el, părea mult prea „abstractă".

Studiile de matematică i-au folosit foarte mult în munca sa, care implică scufundări adânci în oceanele de numere care sunt reprezentate de observaţiile astronomice din spaţiu şi de cele ce utilizează telescoapele terestre. În cazul măsurătorilor în infraroşu, specialitatea lui Deming, acestea sunt reprezentate de şiruri de numere de fotoni  care sunt trimise de telescop.

Provocarea lui Deming este de a stabili cum pot fi analizate aceste numere pentru a obţine un profil de încredere al unei planete. Cum se poate distinge semnalul provenit de la planetă de cel mult mai puternic care provine de la stea? Cum se pot corecta distorsiunile semnalului cauzate de telescop? Reprezintă lumina infraroşie semnătura unei anume molecule aflată în atmosfera planetei sau s-ar putea ca altceva să determine apariţia unui anume model numeric?

Astronomul Heather A. Knutson, care a colaborat cu Deming, a spus că acesta combină atenţia meticuloasă pentru detalii cu abilitatea de a vedea cum lucrurile mici se încadrează sau nu într-o imagine mai mare.

„Reputaţia sa în domeniu este cea a unui om foarte atent", a spus Knutson, o fostă studentă a Johns Hopkins University şi care este acum profesor asistent în cadrul California Institute of Technology. „El este un fel de ancoră pentru unii dintre noi care cred că au descoperit ceva. Dacă Drake spune că a văzut ceva, atunci chiar trebuie să-l crezi", afirmă ea.

Ea a spus că Deming a perfecţionat o metodă de analiză a informaţiilor în infraroşu de la telescopul spaţial Hubble şi care este utilizată de cele mai multe ori de astronomii care încearcă să corecteze distorsiunile de semnal provocate de telescop. Două lucrări care se află acum în recenzie pentru revista Nature utilizează această metodă, a spus ea.

Peter R. McCullough, un astronom din cadrul Space Telescope Science Institute al Johns Hopkins University care analizează datele ştiinţifice ale misiunii Hubble, a spus că lui Deming îi place să „elimine murdăria cu propriile unghii din datele provenite de la telescoape, inclusiv de la telescopul Hubble".

Deming a spus că el se ocupă, de obicei, de şase sau opt proiecte de cercetare în acelaşi timp. Dintre următoarele sale proiecte menţionăm examinarea atmosferelor exoplanetelor ce au o mărime aproximativ egală cu cea a lui Neptun, un „gigant de gaz" care este considerabil mai mic decât exoplanetele similare planetei Jupiter pe care el le-a studiat ani de zile, deşi acestea sunt încă mult mai mari decât Pământul.

„Planetele mici sunt întotdeauna mult mai interesante, ele se asemănă mai mult cu Pământul", a spus Deming. El este fericit să studieze exoplanete nelocuibile, chiar dacă ştie că găsirea unei planete similare Pământului reprezintă „Sfântul Graal" din acest domeniu de cercetare.

„Acest din urmă deziderat ar fi un lucru minunat de realizat", a spus el.



Traducere de Cristian-George Podariu după 2013-12-earth, cu acordul Phys.org.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.