Australia schimbari climaticeDezbaterile pe teme legate de schimbările climatice au degenerat în Australia în ameninţări cu moartea şi insulte de cea mai joasă speţă. Ştiinţa autentică nu mai contează. Citiţi în continuare o analiză detaliată pe tema politicii australiene în acest domeniu.

 




Dezbaterea pe tema încălzirii globale, care a ajuns la apogeu în Australia odată cu planurile privind introducerea unei taxe pe carbon, este parte a unui război cultural amar şi de lungă durată dintre conservatori şi liberali, datând din anii ’60.

Nu este un accident că în Statele Unite Mişcarea Partidul Ceaiului a încorporat pe nesimţite în sugestiile sale despre o conspiraţie a elitei liberale și negarea schimbărilor climatice. Aceeaşi bere toxică este băută şi în Australia, o naţiune care a oscilat mereu între o democraţie socială după modelul european și individualismul american.

Acolo, climatologii se confruntă cu ameninţări cu moartea, membri radicali ai partidului de opoziţie conservator sunt nemulţumiţi în ceea ce priveşte puterea excesivă a Naţiunilor Unite, iar protestatarii flutură pancarte în care îl numesc pe primul-ministru Julia Gillard “Târfa lui Bob Brown” – cu referire la liderul australian al Partidului Verzilor, care poate înclina balanţa puterii în camera superioară a parlamentului australian.

Torentul de abuzuri a fost condus de Alan Jones, un radiodifuzor de extremă-dreapta din Sydney. El face referire la Julia Gillard folosind apelativul “Ju-Liar” (Ju-mincinoasa).

Limbajul utilizat pe calea undelor a depăşit limitele decenţei chiar şi la posturile de radio comerciale, unde Jones a permis unui ascultător intrat în direct să se plângă că plătitorii de taxe trebuie să achite tampoanele lui Gillard.

Liderul opoziţiei conservatoare, Tony Abbott, aţâţă viguros focul cu mândria sa tipică de mascul alfa şi susţine hiperbolic că taxa pe carbon ar avea efecte devastatoare. Pe hârtie, partidul de opoziţie s-a angajat la aceleaşi reduceri ale emisiilor ca şi guvernul – o reducere de 5% a nivelului din 2000 până în 2020. În ciuda sfaturilor economiştilor şi a Trezoreriei Federale, Abbott insistă că ţinta propusă poate fi atinsă mai ieftin prin “acţiune directă”, cum ar fi plata agricultorilor în vederea îmbunătăţirii tehnicilor de izolare a carbonului în sol.

Respingerea ideilor climatologiei – pe care la un moment dat a numit-o “rahat”, dar şi faptul că este singurul lider politic care a fost de acord să se întâlnească cu principalul contestatar al acestor idei - Christopher Monckton, a încurajat scepticii de pretutindeni. Zarva cu privire la taxa pe carbon nu s-a limitat la periferia aripii de dreapta, ci s-a extins la majoritate. Sondajele de opinie arată că Partidul Laburist, aflat la putere, ar pierde alegerile dacă acestea s-ar ţine acum. Analiştii îşi revizuiesc punctul de vedere conform căruia Abbott este de neales, deoarece prezenţa lui atrăgătoare este incitantă pentru alegătorii de sex feminin.

Toate acestea formează caracteristica cea mai enigmatică a politicii pe probleme climatice din Australia. De ani de zile alegătorii au exprimat foarte răspicat faptul că vor ca guvernul să facă ceva. Chiar și John Howard, un prim ministru sceptic în ceea ce priveşte această problematică, a fost forţat ca la alegerile din 2007 să promită că va introduce un sistem de tranzacţionare a emisiilor asemănător cu cel propus de Partidul Laburist opozant. Lipsa lui de acţiune în această direcţie a fost unul din cei trei factori care au dus la înlocuirea sa cu Kevin Rudd de la PL.

Rudd a primit aplauze la scenă deschisă la conferinţa pe probleme climatice a Organizaţiei Naţiunilor Unite de la Bali, Indonezia, în 2007, când a anunţat că guvernul său va ratifica protocolul Kyoto, iar australienii au simţit un val de mândrie. Dar până ce Rudd a ajuns să legifereze tranzacţionarea emisiilor, evaluările lui în sondaje s-au clătinat. Nervos şi sub presiunea colegilor mai puţin dedicaţi acţiunilor împotriva încălzirii globale, a abandonat politica sa de tranzacţionare a emisiilor, fiind imediat martorul prăbuşirii susţinerii sale de către public. S-a retras, fiind înlocuit de Gillard.



Iată deci dilema cu care se confruntă în prezent lumea politică din Australia: alegătorii doresc un lider puternic, dar unul care va veni doar cu acţiuni simbolice în direcţia schimbării politicii de mediu. Australienii vor să se simtă cu conştiinţa împăcată, dar fără să facă niciun sacrificiu.

Sursa veninului îndreptat împotriva lui Gillard pare să vină din acest defect de caracter al australianului modern. Confundând ceea ce spun australienii că doresc cu ceea ce doresc aceştia de fapt, planul lui Gillard de a introduce o taxă pe carbon a transformat-o pe aceasta într-un personaj foarte antipatic.

În spatele a toate a fost poate cea mai potentă forţă a naţiunii, industria minieră. Minerii au fost întotdeauna puternici, dar boom-ul generat de China în ultimii ani în domeniul extracţiei minereurilor a creat un cadru orientat spre militantism, dominat de un puternic sentiment de legitimitate şi de dorinţa de a lupta cu “influenţa guvernului”. O dispută din 2010, aprinsă de propunerea introducerii unei taxe pe super-profit, a fost un eveniment definitoriu.

A fost suficient pentru ca giganţi corporatişti precum Rio Tinto și BHP Billiton cu noua recoltă de miliardari beligeranţi, ale căror companii de minereu de fier și cărbune au fost transformate în coloşi de industrializarea Chinei, să se unească. Au stabilit un fond de luptă, în valoare de 100 de milioane AUD (dolari australieni), care a speriat guvernul.

Într-un spectacol bizar, mogulii mineritului: Western Australian, Gina Rinehart (care are active de 4.75 miliarde AUD) şi Andrew Forrest (cu 4.24 miliarde AUD) au adunat angajaţii la un miting anti-fiscalitate în Perth, unde au protestat foarte vocal şi au cerut dreptate. În cele din urmă concesiile cu privire la taxe au fost câştigate.

Înapoi la evenimentele curente și turneul de conferinţe al lui Monckton. Acesta a început cu un start timid când au apărut imagini din Statele Unite în care Monckton îl descrie pe Ross Garnaut, economistul al cărui studiu stă la baza taxei pe emisiile de dioxid de carbon, drept fascist, citând cuvintele din raportul acestuia sub o svastică uriaşă.

Cei care participă la mitingurile lui Monckton flutură pancarte pe care scrie “Ditch the Witch” (descotorosiţi-vă de vrăjitoare) şi “Ju-Liar”. Populismul anti-fiscalitate se îndreaptă acum spre violenţă extremistă. La conferinţa publică din 12 iulie din Melbourne a eminentului om de ştiinţă german, Hans Schellnhuber, un protestatar de extremă-dreaptă a fluturat un laţ (de spânzurătoare). Orăşeanul Schellnhuber a fost şocat şi a părăsit ţara cu acest avertisment pentru colegii săi de breaslă: “Într-o zi un nebun o să scoată un pistol şi o să te împuşte. Se va întâmpla – mie sau altuia. Sunt foarte sigur de asta.”

Clive Hamilton este autorul lucrării Requiemul unei specii: De ce ne împotrivim adevărului despre schimbările climatice (Earthscan, 2010) şi profesor de etică publică la Australia’s Centre for Applied Philosophy and Public Ethics.


 

Textul de mai sus reprezintă traducerea şi adaptarea articolului Australia's overheated climate debate , publicat de New Scientist. Reed Business Information Ltd şi New Scientist nu îşi asumă nicio responsabilitate privind eventualele erori de traducere.
Traducerea: Ioan Florea

Pt a posta comentarii: creați un cont pe site, folosiți contul de FB, Twitter sau Google ori postați ca vizitator (fără nicio formalitate de înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (nu se publică automat).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


Sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro