Din cauza schimbărilor de climă, ceea ce considerăm astăzi “inundaţia secolului” ar putea avea loc o dată la 3-20 de ani, potrivit noilor cercetări. Un grup de cercetători de la MIT şi Princeton au publicat rezultatele lor pe această temă în Nature Climate Change.
Anul trecut, uraganul Irene a trecut prin Caraibe şi prin părţile de est ale Statelor Unite, lăsând în urmă numai distrugeri, pe zone întinse. Furtuna de categoria 3 a ridicat nivelul apelor, generând valuri de furtună care au trecut de diguri şi au inundat litoralul şi comunităţile din interiorul continentului. Mulţi analişti ai uraganelor au sugerat, pe baza proporţiilor vaste ale inundaţiilor, că Irene a fost un eveniment care are loc o dată la 100 de ani.
Totuşi, cercetătorii de la MIT şi Universitatea Princeton au descoperit că din cauza schimbărilor de climat, astfel de furtuni ar putea ajunge în zona de coastă mult mai frecvent, provocând furtuni puternice, devastatoare, o dată la 3-20 de ani. Grupul a simulat zeci de mii de furtuni, în diferite condiţii de climă, descoperind că ceea ce considerăm astăzi ca o inundaţie ce are loc doar o dată la 500 de ani ar putea, ca urmare a schimbărilor de climă, să apară o dată la 25-240 ani. Cercetătorii au publicat rezultatele în ediţia curentă a Nature Climate Change.
Postdoctorandul Ning Lin de la MIT, autorul principal al studiului, spune că dacă ştim frecvenţa valurilor de furtună putem să îi ajutăm pe proiectanţii urbani şi de coastă să conceapă diguri şi alte structuri de protecţie.
“Când concepi clădirile, barajele sau edificiile de pe ţărm trebuie să ştii cât de înaltă să fie faleza”, spune Lin. “Trebuie să decizi dacă trebuie să construieşti un dig pentru a evita să fii inundat o dată la 20 de ani.”
Lin a colaborat cu Kerry Emanuel, profesor de ştiinţe ale atmosferei la MIT, şi de asemenea cu Michael Oppenheimer şi cu Erik Vanmarcke de la Princeton. Grupul a analizat impactul schimbărilor climatice asupra valurilor de furtună, folosind oraşul New York ca studiu de caz.
Pentru a simula activitatea furtunilor în acea regiune, cercetătorii au combinat patru modele climatice cu un model specific de uragan. Modelele combinate au generat 45000 de furtuni sintetice pe o rază de 200 de kilometri în Battery Park, în partea cea mai de sud din Manhattan.
Au studiat fiecare model climatic în două scenarii: în condiţiile climatului curent (între 1981 şi 2000) şi în condiţiile unui climat viitor, reflectând anii 2081-2100, anticipare bazată pe previziunile de la Intergovernmental Panel on Climate Change în ceea ce priveşte degajarea medie de dioxid de carbon din viitor. Deşi existau variaţii între modele, echipa a descoperit, în general, că frecvenţa furtunilor intense va creşte din cauza schimbărilor climatice.
Odată ce au simulat furtunile în regiune, cercetătorii au simulat apoi şi valurile rezultante, folosind trei modele diferite, inclusiv unul utilizat de Naţional Hurricane Center (NHC). În zilele sau orele dinainte ca un uragan să lovească ţărmul, NHC foloseşte un model de valuri de furtună pentru a prevedea riscul şi extinderea inundaţiilor date de furtuna iminentă. Astfel de modele, totuşi, nu au fost folosite pentru a se evalua mai multe furtuni simulate, în condiţiile schimbărilor de climă.
Din nou, grupul a comparat rezultate de la mai multe modele: unul de la NHC care simulează valurile rapid, dar fără acurateţe; alt model care generează valuri de furtună cu mai multă acurateţe, însă mai puţin eficient; şi un model între primele două, dezvoltat de către Lin şi colegii săi, care estimează inundaţii destul de exact, relativ rapid.
Astăzi, o “furtună ce are loc o dată la o sută de ani” înseamnă un val de inundaţie de aproximativ doi metri, în medie, în New York. O dată la circa 500 de ani în regiune apar valuri violente de trei metri înălţime. În ambele cazuri, notează Lin, apa ar depăşi cu uşurinţă nivelul falezei, de 1,5 metri înălţime.
Însă luând în considerare emisiile de gaze de seră, modelele au arătat că inundaţiile de doi metri înălţime vor avea loc de fapt o dată la 3-20 de ani; o inundaţie de trei metri ar avea loc o dată la 25-240 de ani.
“Cea mai mare inundaţie a fost de 3,2 metri înălţime, şi asta s-a întâmplat în 1821”, spune Lin. “Acesta este cel mai mare nivel de apă înregistrat în istoria oraşului New York, care este în prezent un ‘eveniment ce are loc o dată la 500 de ani’.”
Carol Friedland, profesor asistent de managementul construcţiei şi inginerie industrială la Louisiana State University, vede rezultatele echipei ca pe un instrument folositor pentru proiectarea de coastă – în special, spune ea, pentru că majoritatea clădirilor sunt concepute să aibă o “durată de viaţă utilizabilă” de 60-120 de ani.
“Daunele fizice şi pierderile economice care rezultă din cauza valurilor de furtună pot fi devastatoare pentru oameni, afaceri, infrastructură şi comunităţi”, spune Friedland. “Pentru planificările comunităţii din zona de coastă şi conceperea de proiecte, este esenţial ca efectele schimbării climatice să fie incluse în predicţiile inundaţiilor.”
Textul este traducerea articolului ‘Storm of the Century?’ Try ‘Storm of the Decade’, publicat pe web.mit.edu.
Traducere: Maria Mihai
