Modificări ale PIB (coloana „percent” - simulare), ca urmare a introducerii tarifelor vamale

Montagne russe a tarifelor comerciale impuse de Statele Unite a intrat într-o nouă fază. Anunțul din 2 aprilie al președintelui Donald Trump privind „Ziua eliberării” a introdus tarife vamale reciproce pentru toate țările. O săptămână mai târziu, în contextul turbulențelor de pe piețele financiare, aceste tarife au fost suspendate și înlocuite cu un tarif de bază de 10% pentru majoritatea bunurilor.

Pe 31 iulie, însă, administrația Trump a reintrodus și extins politica tarifelor reciproce. Majoritatea acestor tarife actualizate urmează să intre în vigoare pe 7 august.

Pentru a evalua impactul acestor noi tarife, trebuie luate în considerare și acordurile de liber schimb negociate recent (precum acordul SUA-UE), tarifele de 50% impuse importurilor de oțel și aluminiu, precum și scutirile de taxe pentru importurile de smartphone-uri, computere și alte produse electronice.

Pentru anumite țări, tarifele reciproce anunțate pe 2 aprilie și valorile revizuite ale acestora sunt prezentate în tabelul de mai jos. Tarifele suplimentare revizuite sunt cele mai mari pentru Brazilia (50%) și Elveția (39%) și cele mai mici pentru Australia și Regatul Unit (10%).

Pentru majoritatea țărilor, tarifele revizuite sunt mai mici decât cele inițiale. Totuși, Brazilia, Elveția și Noua Zeelandă se confruntă cu tarife mai mari decât cele anunțate în aprilie.

În plus față de tarifele prezentate mai sus, bunurile din Canada și Mexic care nu sunt înregistrate ca fiind conforme cu Acordul SUA-Mexic-Canada sunt supuse unor tarife de 35% și, respectiv, 25%.

Impact economic

Impactul economic ale tarifelor revizuite este analizat folosind o simulare globală a piețelor de bunuri și servicii, care acoperă producția, comerțul și consumul.

Un model similar a fost folosit pentru a evalua efectele tarifelor reciproce inițiale și rezultatul unui război comercial între SUA și China.

Impactul tarifelor asupra PIB-ului este prezentat în tabelul de mai sus. Efectele tarifelor suplimentare sunt evaluate în raport cu măsurile comerciale existente înainte de al doilea mandat al lui Trump. Tarifele de retorsiune nu sunt luate în considerare în analiză.

Un autogol economic

Tarifele reduc PIB-ul anual al SUA cu 0,36%. Aceasta echivalează cu 108,2 miliarde dolari sau 861 dolari per gospodărie pe an (toate sumele din acest articol sunt exprimate în dolari americani).

Modificarea PIB-ului SUA este rezultatul unor efecte cumulate din mai mulți factori.

Tarifele vor obliga producătorii străini să scadă prețurile. Dar aceste scăderi de preț compensează doar parțial costul tarifelor, astfel că, în final, consumatorii americani vor plăti prețuri mai mari.

Și întreprinderile vor plăti mai mult pentru piese și materiale. În cele din urmă, aceste prețuri mai mari vor afecta negativ economia SUA.

Tarifele reduc importurile de bunuri ale SUA cu 486,7 miliarde dolari. Dar, pe măsură ce cresc costurile lanțurilor de aprovizionare și redistribuie muncitori și resurse către industrii care concurează cu importurile, în detrimentul altor sectoare economice, ele reduc și exporturile de bunuri ale SUA cu 451,1 miliarde dolari.

Impact global

Pentru cele mai multe alte țări, tarifele suplimentare reduc PIB-ul. PIB-ul Elveției scade cu 0,47%, ceea ce echivalează cu 1.215 dolari per gospodărie pe an. Scăderi proporționale mari ale PIB-ului se înregistrează și în Thailanda (0,44%) și Taiwan (0,38%).

În termeni absoluți, scăderile PIB-ului sunt semnificative pentru China (66,9 miliarde dolari) și Uniunea Europeană (26,6 miliarde dolari).

Australia și Regatul Unit beneficiază ușor de pe urma tarifelor (0,1 miliarde dolari și, respectiv, 0,07 miliarde dolari), în principal datorită tarifelor relativ scăzute impuse acestor țări.

Deși se confruntă cu tarife suplimentare relativ mici, PIB-ul Noii Zeelande scade cu 0,15% (204 dolari per gospodărie), întrucât multe dintre exporturile sale agricole concurează cu produsele australiene, care sunt supuse unor tarife și mai mici.

Chiar dacă tarifele reciproce revizuite sunt, în medie, mai mici decât cele anunțate pe 2 aprilie, ele reprezintă în continuare un șoc semnificativ pentru sistemul global de comerț.

Piețele financiare au fost optimiste de când Trump a suspendat tarifele reciproce pe 9 aprilie, parțial în speranța că ele nu vor fi niciodată impuse. Însă tarifele SUA de cel puțin 10%–15% par acum să devină noua normă.

Pe măsură ce depozitele din SUA își epuizează stocurile și rezervele, s-ar putea să urmeze o perioadă dificilă.

Traducere după  New Trump tariffs de Niven Winchester, profesor de economie, Auckland University of Technology.

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Dacă apreciezi articolele SCIENTIA, sprijină site-ul cu o donație!

Cumpără de la eMag și Cărturești și, de asemenea, sprijini scientia.ro.