Violenţa şi conflictele au fost o trăsătură a vieţii omului de-a lungul istoriei. Începând cu arme simple, oamenii şi-au dezvoltat mereu metode mai avansate de a se omorî între ei. Tehnologia a dominat războiul încă de la începutul anilor 1900.
O cifră impresionantă de 190 de milioane de oameni e posibil să fi murit pe durata celor mai mari 25 de conflicte din secolul XX.
Astăzi, armele teleghidate, cum ar fi bombele „inteligente” lansate de bombardiere „invizibile”, cuplate cu senzorii aflaţi în spaţiu şi precizia navigării prin satelit, asigură avantaje decisive în războaiele convenţionale. În acest joc foarte costisitor, oponenţii mai puţin capabili sunt rapid reduşi la tactici de gherilă, iar costul uman al războiului rămâne ridicat.
SUA a adoptat Dominarea Totală a Spectrului, ideea conform căreia tehnologia superioară pe toate fronturile garantează victoria, deşi unii critici nu sunt de acord. Aceasta a condus la construirea mai multor avioane sofisticate şi costisitoare şi la proliferarea de sisteme fără pilot, ce includ avioane-robot folosite la atacarea de diverse ţinte. Planurile viitoare pot include escadrile de roboţi zburători, în timp ce o cursă prin deşert cu vehicule cu pilot automat poate deschide calea spre vehicule cu aprovizionare autonomă.
Infanteria viitorului poate fi blindată cu un exoschelet puternic şi însoţită de roboţi.
Tehnologie avansată
Câmpul de luptă al războiului viitorului se poate muta şi în spaţiu, cu arsenale ce orbitează şi avioane aerospaţiale de înaltă altitudine, deşi aeronavele-robot capabile să intercepteze sateliţi vor fi mai degrabă folosite pentru protejarea investiţiilor armatei în sistemul GPS (Global Positioning System) şi ale altor bunuri ale acesteia de pe orbită.
În timp ce oponenţii ce nu deţin tehnologie înaltă sunt forţaţi să se ascundă de puterea de foc tot mai mare, noile arme sunt dezvoltate pentru a ataca cele mai adânci buncăre, incluzând focoasele „superpenetrante” şi bombele ce penetrează straturi de roci dure.
Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte este de a construi un scut care să apere SUA de atacul rachetelor balistice. Acesta se va baza pe o combinaţie între lasere aeropurtate şi rachete, dar programul laser s-a dovedit a fi mai complicat decât se aştepta, întâmpinându-se de exemplu dificultăţi în a lovi o rachetă cu o altă rachetă. Totuşi, laserele au reuşit să doboare rachete tactice şi chiar obuze de artilerie.
Fasciculele de neutrino ce pot trece prin Pământ şi lovi rachete nucleare pe partea cealaltă a planetei sunt de asemenea luate în calcul.
Oricum, mulţi critici se îndoiesc de eficienţa unui sistem defensiv de rachete, şi sugerează că focoasele interceptate pot cădea deasupra Europei, a Canadei sau Americii Centrale.
Mai puţin letale
Dezbaterile dintre dezvoltatorii de arme şi criticii lor sunt intense şi în privinţa armelor neletale (sau mai puţin letale) destinate imobilizării fără a ucide. Controversatul pistol Taser – ce eliberează un şoc electric prin fire – este folosit de poliţie şi militari. Noile versiuni fără fir sunt în dezvoltare, versiuni care ar putea „mătura” mulţimi cu ajutorul curentului electric, la fel ca proiectilele electroşoc sau alte dispozitive asemănătoare.
Armata SUA a dezvoltat Sistemul Active Denial, sau „telecomanda de oameni”, ce foloseşte impulsuri cu microunde pentru a induce durere fără a provoca leziuni, la fel ca Pulsed Energy Projectile – un laser neletal ce imobilizează prin durere. Dar există temeri că se va face abuz de astfel de arme.
Laserul a fost de asemenea propus ca armă de orbire, de exemplu laserul de învăluire, portabilul PHASR şi elicopterul montan ACCM. În toate cazurile există îngrijorări cu privire la siguranţă şi la leziuni ale ochilor.
Armele chimice neletale includ „calmante” ca derivatele anestezice folosite cu efecte dezastruoase în atacul de la teatrul din Moscova. Cercetările chimice ale SUA au inclus idei mai puţin posibile ca o armă ce scot din capacitate trupele inamicului, transformându-i temporar pe toţi în homosexuali. Există de asemenea întrebări serioase pe marginea unor posibile încălcări ale tratatelor privind armele chimice.
În timp ce unele arme neletale s-au răspândit în afara sistemului militar – precum arma acustică LRAD, folosită pentru a respinge piraţi – dezbaterile cu privire la efectele lor mai puţin cunoscute continuă.
Consecinţa conflictelor
Deşi tehnicienii tind spre lovituri "chirurgicale" şi victorii rapide, războiul lasă în urmă multe probleme legate de oameni, agricultură, mediul înconjurător şi chiar de conservarea istoriei. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că 731.000 de oameni au fost ucişi în război sau alte violenţe globale doar în 2002.
Minele terestre sunt o problemă aparte, deoarece nu există o metodă sigură, rapidă sau ieftină pentru a evita problemele generate de milioanele de mine rămase din conflictele anterioare. Soluţiile tehnologice pentru deminare includ proiectile ce conţin săgeţi speciale (lungi de 155 mm ce declanşează explozia minei), lasere şi scanere NMR. Există mişcări ce încearcă să interzică minele la convenţia din Ottawa, şi să fie înlocuite cu mecanisme neletale sau arme ce pot deosebi combatanţii de civili.
Armele netestate sunt ameninţări persistente. În zilele noastre cele mai probabile ameninţări sunt bombele cu dispersie, dar incredibil de periculos este şi un vapor cargou cu bombe neexplodate eşuat pe nisip în estuarul râului Tamisa din Regatul Unit.
O altă rămăşiţă a războiului este uraniul sărăcit şi radioactiv. Acesta e folosit la armele antitanc şi rămâne pe front în anii ce urmează. Deşi riscul rămâne incert, există încercări să fie înlocuit cu tungsten.
Efectele psihice de după război devin pe deplin cunoscute odată cu înţelegerea afecţiunii stresului post traumatic. Cercetătorii descoperă tot mai multe date despre privarea deliberată de somn a soldaţilor şi despre alţi factori ce contribuie la incidentele nefericite în care soldaţii nu disting inamicul de proprii oameni.
Distrugerea în masă
Probabil cele mai periculoase urmări sunt generale de armele nucleare. Bomba atomică a fost pentru prima dată folosită în Hiroshima, Japonia, în 1945, unde efectele radiaţiei încă persistă, iar arsenalul de arme nucleare a crescut masiv pe durata Războiului Rece.
Primele puteri nucleare (SUA, Anglia, Franţa şi fostul bloc sovietic) au încercat să controleze proliferarea armelor nucleare, dar au fost criticate pentru creşterea propriului arsenal nuclear în acelaşi timp. Controversatul proiect american, “focos nuclear de distrugere a buncărelor”, ce urma să fie prima lovitură contra statelor non-nucleare, a fost în final oprit.
Acum există nouă puteri nucleare şi au apărut îngrijorări cu privire la guvernele ce efectuează în secret teste nucleare şi la transportul în siguranţă al focoaselor nucleare. La aceste îngrijorări se adaugă temerile cu privire la Coreea de Nord sau terorişti.
Există de asemenea şi arme chimice şi biologice de distrugere în masă. Autorităţile din SUA cred ca Sindromul Războiului din Golf (simptomele includ diaree cronică, transpiraţie, insomnie, pierderea memoriei, dureri de stomac şi muşchi, oboseală) a fost cauzat de expuneri la nivele scăzute de substanţe chimice periculoase în timpul războiului din 1991, dar teoria rămâne controversată. Gazele otrăvitoare au afectat 30.000 de soldaţi britanici, ce au fost testaţi în prealabil în 1989. Acum armele sunt interzise prin Convenţia Armelor Chimice.
Ameninţarea armelor biologice rămâne. Deşi este posibil ca Saddam Hussein să nu fi deţinut arme chimice, SUA s-a angajat într-un program să producă cantităţi de antrax ca o contra măsură.
Istoria războiului
Războiul este o parte din istoria omenirii şi a stat la baza ridicării şi decăderii a numeroase civilizaţii, de la populaţia maya la romani. Arheologii au descoperit dovezi ce sugerează conflicte antice peste tot, din Mexic până în Mesopotamia. Mai neobişnuite au fost descoperirile propagandelor militare din vremea faraonilor şi urma de ADN lăsată de vikingii jefuitori.
Disputele religioase au stat la baza multor conflicte de-a lungul istoriei, unele chiar şi din zilele noastre, în Israel sau India de exemplu.
Chimia a mers mână în mână cu războiul de la crearea prafului de puşcă, şi chiar produse chimice nepericuloase se pot transforma în explozibili. Defolianţii au fost concepuţi în ideea de a scoate de sub acoperire în mod inofensiv trupele de gherilă, dar a avut efecte pe termen lung. Ştiinţa, în general, a fost concentrată asupra cercetărilor militare, cu 40% din totalul cercetărilor fiind destinat pentru dezvoltarea armamentului pe durata Războiului Rece.
Tehnologia a fost folosită uneori în încercarea de a atenua efectele armelor, pornind de la vesta anti-glonţ inventată în 1893, până la planurile moderne de a proteja liniile aeriene de rachetele sol-aer cu ajutorul microundelor; de la planurile de a oferi o armură electromagnetică tancurilor până la oprirea torpilelor cu ajutorul impulsurilor sonore.
Mai adesea, scopul este să fie dezvoltată o super-armă de neoprit, plecând de la pluta gigantică ce transporta armatele lui Napoleon, sau tunul centrifugal de astăzi, ce trage silenţios baraje de rulmenţi cu bile, până la aşa-numitele gloanţe de ardere.
Aşteptând neprevăzutul
Un camuflaj mai bun sau chiar invizibilitatea, sunt direcţii de cercetare noi, ca şi ideea de invizibilitate radar. Deşi ar avea nenumărate întrebuinţări, tot atâtea ar fi şi contra-măsurile.
Din 1950, multe dintre aceste idei ciudate au fost sponsorizate de către DARPA, agenţie americană de cercetare în domeniul apărării, care a susţinut recent idei precum rechinii şi şobolani controlaţi de la distanţă sau curse de maşini fără şoferi. Dar tot DARPA este şi instituţia care a pus bazele Internetului, ce ne permite acum să vedem ultimele planuri pentru diverse arme secrete.
Chiar şi experţii au fost uimiţi de posibilităţile armelor create. “Bomba niciodată nu va dispărea. Vorbesc din postura unui expert în explozibili,” declara amiralul american Wiliam Leahy înainte de testul Trinity, primul test al bombei atomice.
Unde va fi următoarea mare descoperire a tehnologiilor militare? Poate fi în domeniul super-explozibililor, micro-generatoarelor, nanotehnologiilor sau calculului cuantic. Dar de asemenea poate fi ceva complet neaşteptat...
În ciuda faptului că sunt aşa multe conflicte, bazele biologice ale violenţei umane rămân greu de detectat şi explicat.
Pentru detalii suplimentare cu privire la termenii şi tehnologiile menţionate în cadrul articolului, accesaţi linkul original, precizat mai jos.
Textul reprezintă traducerea articolului Introduction: Weapons Technology, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Irina Delia Duceac
