Muncitori din Bangladesh într-o fabrică de textile (Urmi Group), 08 aprilie 2025.
Credit: AP /Mahmud Hossain Opu
În ciuda unei conștientizări tot mai mari și a legislației menite să eradicheze sclavia modernă — inclusiv munca forțată, munca pentru datorii și alte forme extreme de exploatare umană — eforturile de combatere a problemei rămân în mare parte ineficiente.
Regatul Unit, prima țară care a adoptat o lege privind sclavia modernă în 2015, este un exemplu elocvent. Cele mai recente cifre guvernamentale arată că 5.690 de cazuri de potențiale victime din Regatul Unit au fost raportate Ministerului de Interne între aprilie și iunie. Aceasta este cea mai mare cifră trimestrială de la introducerea mecanismului național de referire în 2009.
Acest lucru ar putea fi atribuit unei multitudini de motive, inclusiv unei creșteri reale a exploatării, unei conștientizări sporite a problemei și unei instruiri mai bune pentru serviciile de primă linie. Dar eficiența legilor privind transparența și raportarea în a produce schimbări substanțiale în comportamentul companiilor a fost pusă sub semnul întrebării de multă vreme.
Canada are, de asemenea, o lege privind sclavia modernă — Legea împotriva muncii forțate și a muncii copiilor în lanțurile de aprovizionare — care a intrat în vigoare în 2024. Ea obligă anumite entități private și guvernamentale să raporteze eforturile de prevenire și reducere a riscului acestor practici.
Încă este prea devreme pentru a spune dacă abordarea Canadei a produs o schimbare reală. Totuși, încă de la început, experții au avertizat că o asemenea lege de transparență și raportare „nu este suficientă pentru a determina marile corporații să aplice diligența necesară pentru a preveni abuzurile de muncă din lanțurile lor de aprovizionare”.
Devierea responsabilității
Atunci când sunt confruntate cu riscuri de sclavie modernă, unele companii își justifică inacțiunea sau adoptă măsuri ineficiente care fac prea puțin pentru a aborda problema.
Într-un capitol recent publicat în „The Routledge Companion to Responsible Business”, eu și colegii mei cercetători explorăm trei raționalizări folosite de companii și profesioniști pentru a devia responsabilitatea de a aborda sclavia modernă și alte probleme sociale urgente, chiar și atunci când presiunea de a o face crește.
Concluziile noastre au reieșit din interviuri cu o serie de companii care operează în Canada și au lanțuri de aprovizionare globale, realizate înainte de adoptarea legislației canadiene privind sclavia modernă. Acestea reprezintă doar o parte, nu toate, dintre modalitățile prin care companiile își deviază responsabilitatea.
Devierea responsabilității presupune redirecționarea atenției, vinei sau responsabilității de la sine pentru a evita asumarea răspunderii sau confruntarea cu adevăruri inconfortabile și sentimente negative. În loc să abordeze problema, atenția este mutată în altă parte, permițând organizației să scape prin inacțiune sau prin acțiuni sub nivelul așteptărilor, care pot perpetua sclavia modernă.
În viața organizațională de zi cu zi, aceste deviații pot fi greu de observat. Ele se manifestă subtil și pot părea rezonabile la suprafață, dar în cele din urmă servesc la evitarea asumării unei responsabilități reale.
Raționalizări perceptuale
„Raționalizarea perceptuală” apare atunci când companiile refuză să abordeze problema sclaviei moderne de teamă că vor fi percepute negativ și vor suporta consecințe.
În interviurile noastre, unele companii se temeau că recunoașterea problemei ar putea fi interpretată ca o admitere a vinei, ceea ce le-ar face vulnerabile la critici din partea mass-mediei și la reacții publice negative.
Pentru unele companii, sclavia modernă este considerată atât de toxică și stigmatizată, încât preferă să evite complet subiectul. În fața articolelor de presă care leagă firmele de sclavia modernă, unele companii se tem că aducerea în atenție a problemei s-ar transforma într-un coșmar de relații publice.
Aceasta în ciuda dovezilor că societatea, în ansamblu, ar putea de fapt să aprecieze companiile care identifică și fac publice astfel de informații.
Ironia este că rolul mass-mediei ca „paznic” al comportamentului corporativ poate descuraja unele companii să acționeze, mai degrabă decât să descurajeze comportamentele iresponsabile social.
Raționalizări structurale
„Raționalizările structurale” apar atunci când companiile susțin că factori industriali, precum reglementările sau factorii sistemici, le absolvă de responsabilitate.
De pildă, reprezentanți ai unor companii din industrii foarte reglementate, precum transporturile, au argumentat că lanțurile lor de aprovizionare sunt deja monitorizate și, prin urmare, prezintă un „risc scăzut” de sclavie modernă — deși folosesc materiale cu risc ridicat, precum minerale rare, inclusiv minerale provenite din zone de conflict, în piesele lor.
În același timp, alții au susținut că sclavia modernă este o „problemă de sistem” care necesită intervenția guvernului și schimbări în comportamentul consumatorilor, nu acțiuni corporative.
Deși recunoașterea naturii sistemice a problemei este importantă, am descoperit că unele companii folosesc această perspectivă pentru a muta responsabilitatea asupra unor entități externe, precum guverne, consumatori și alte afaceri, în loc să ia măsuri proactive.
Astfel, natura sistemică a problemelor precum sclavia modernă sau schimbările climatice poate fi exploatată de unii drept modalitate de a evita asumarea propriei părți de responsabilitate. Problemele de sistem necesită implicarea tuturor. Fiecare trebuie să își facă partea.
Raționalizări teritoriale
„Raționalizarea teritorială” a fost una dintre cele mai frecvente raționalizări în interviurile noastre. Ea apare atunci când indivizi sau organizații susțin că sclavia modernă nu intră în aria lor de responsabilitate, lăsând altora sarcina de a o aborda.
La nivel individual, cineva ar putea spune că indicatorii săi de performanță nu includ problema, deci este în afara atribuțiilor sale. La nivel organizațional, companiile pot afirma că problema pur și simplu nu le privește. Totuși, astfel de respingeri se bazează adesea pe presupuneri false sau pe neînțelegeri.
Unele companii, de exemplu, cred că, deoarece produsele lor sunt bunuri de înaltă calitate, sunt protejate de problemă, în ciuda riscurilor reale.
Și totuși, sclavia modernă nu se limitează la bunuri de slabă calitate. În 2024, de exemplu, Republica Democrată Congo a acuzat filialele Apple din Franța și Belgia că folosesc minerale provenite din zone de conflict.
În mod similar, autoritatea pentru concurență din Italia investighează acuzații de exploatare a muncitorilor care sunt corelate cu firmele Armani și Dior.
Asumarea responsabilității înseamnă trecerea de la „nu e treaba mea” la „cum pot contribui la rezolvarea acestei probleme?”, menținând totuși limite rezonabile.
Transformarea inacțiunii în responsabilizare
Lupta împotriva sclaviei moderne din lanțurile de aprovizionare scoate la iveală un paradox îngrijorător: tocmai factorii care ar trebui să stimuleze acțiunea corporativă — cum sunt urgența morală și natura sistemică a problemei — devin adesea scuze pentru inacțiune și deviere.
Progresul cere ca liderii de afaceri să îmbrățișeze responsabilitatea în sfera lor de influență. Drumul înainte impune trei schimbări esențiale:
• Educația în afaceri trebuie să evolueze pentru a pregăti profesioniști, manageri și directori cu cadre morale și instrumente practice pentru a aborda provocările sistemice. Ei trebuie învățați să vadă problemele sociale ca oportunități, nu ca amenințări.
• Companiile trebuie să reziste tentației de a se ascunde în spatele naturii sistemice a problemelor și, în schimb, să se concentreze pe ceea ce pot controla și influența.
• Părțile interesate, precum echipele de conducere și autoritățile de reglementare, trebuie să conceapă structuri de stimulente care să încurajeze implicarea, nu evitarea.
Managerii și companiile de succes recunosc că responsabilitatea socială nu înseamnă a-ți asuma vina pentru fiecare problemă de sistem, ci a contribui la soluții în limitele operaționale proprii.
Un prim pas important este capacitatea de a identifica deviațiile pe teren — indiferent că implică propria persoană, un coleg sau altă parte interesată — și de a înțelege cum acestea pot perpetua o problemă dată.
Traducere după How businesses deflect responsibilities for addressing modern slavery in their supply chains de Kam Phung, profesor asistent de economie & societate la Beedie School of Business, Simon Fraser University.
