Adesea, cele mai scurte cuvinte din vocabularul nostru dezvăluie cel mai mult despre noi, inclusiv cât de oneşti suntem şi modul de a gândi. Opreşte-te pentru o clipă şi gândeşte-te la cele mai recente conversaţii: cele purtate prin email, Twitter sau sms.
Probabil crezi că ai spus ceva despre planuri de cină, munci casnice sau locul de muncă. Şi probabil că asta ai şi făcut. Dar în acelaşi timp, ai spus mult mai mult. Cuvintele exacte pe care le-ai folosit dezvăluie mai mult despre tine decât ţi-ai putea imagina.
Cuvintele scurte, neînsemnate care pot dezvălui foarte multe cu privire la personalitatea ta, modul de a gândi, starea emoţională şi relaţiile cu ceilalţi sunt ascunse în interiorul limbii. Aceste cuvinte reprezintă mai puţin de 0,1% din vocabularul tău, dar în acelaşi timp reprezintă mai mult de jumătate din cuvintele folosite zi de zi. Creierul tău nu este adaptat să le observe, dar dacă tu o să le acorzi o atenţie sporită, vei începe să înţelegi puterea lor subtilă.
Eu sunt psiholog şi interesul pentru cuvinte a apărut aproape accidental. La începutul anilor ‘80, am aflat întâmplător despre o descoperire care m-a fascinat. S-a descoperit că oamenii care au suferit o experienţă traumatică şi care au ţinut secretă această experienţă, au avut mult mai multe probleme de sănătate decât aceia care au vorbit deschis. De ce păstrarea unui secret dăunează atât de mult sănătăţii? Dacă le ceri oamenilor să scrie despre secretele lor, sănătatea lor se va îmbunătăţi? Răspunsul, pe care l-am descoperit recent, este că da.
Ca parte a acestei lucrări, noi am creat un program de calculator care să analizeze limbajul utilizat de oameni atunci când scriu despre traume. Am făcut multe descoperiri folosind acest program, cum ar fi importanţa folosirii cuvintelor asociate cu emoţii pozitive.
Totuşi, descoperirea noastră cea mai surprinzătoare nu a fost referitoare la conţinutul scrierilor oamenilor, ci a stilului. Mai ales, am constatat că folosirea pronumelor - eu, mine, noi, ea, ei - conta enorm. Cu cât oamenii schimbau folosirea pronumelor de persoana I singular (eu, mine, al meu/a mea) cu folosirea altor pronume (noi, tu/voi, ea, ei) de la un fragment al scrierii la celălalt, cu atât sănătatea lor se îmbunătăţea. Cuvintele pe care le foloseau reflectau starea lor psihologică.
Acesta a fost un studiu preliminar al unei descoperiri remarcabile care a devenit lucrarea vieţii mele. Am descoperit că eu însumi citeam nesfârşite pagini de text pentru a analiza stilul limbajului. De exemplu, m-am întrebat dacă era vreo distincţie de gen şi am aflat că da, chiar erau diferenţe semnificative.
Cum mă jucam cu din ce în ce mai multe cuvinte, anumite tipare se repetau. Nu doar genul era un factor, ci erau multe diferenţe în stilul limbajului în funcţie de vârsta oamenilor, clasa socială, starea emoţională, nivelul de sinceritate, personalitatea, gradul de formalitate, capacitatea de a fi lider, calitatea relaţiilor şi aşa mai departe. Folosirea cuvintelor a fost asociată cu aproape orice dimensiune a psihologiei sociale pe care am studiat-o.
Acum, sunt convins că prin înţelegerea stilului limbajului, vom pricepe mai bine procesele sociale şi fiziologice care ne afectează comportamentele.
Ce înţeleg eu prin stil? În orice propoziţie dată, sunt două tipuri esenţiale de cuvinte. Primul tip îl reprezintă cuvintele de conţinut. Ele asigură sensul. Din categoria cuvintelor de conţinut fac parte substantivele (masă, unchi), verbele (a iubi, a se plimba), adjectivele (albastru, delicios) şi adverbele (supărat, înfometat).
Cel de al doilea tip de cuvinte sunt cuvintele “funcţionale”. Acestea ajută într-un mod mai discret, având roluri de susţinere - conectează, modelează şi organizează conţinutul cuvintelor. Ele determină stilul.
Din categoria cuvintelor funcţionale fac parte pronumele (eu, ea, el), articolele (un, o), prepoziţiile (cu, pe), verbele auxiliare (a fi, a avea), negaţiile (nu, niciodată), conjuncţiile (dar, şi), cuantificatorii (puţin, mult) şi adverbele (foarte, într-adevăr). De sine stătătoare, aceste cuvinte nu prea au sens. În timp ce un cuvânt de conţinut precum ‘masă’ poate produce o imagine în mintea fiecăruia, totuşi încearcă să-ţi imaginezi "aceasta" sau "într-adevăr" sau articolul hotărât.
De ce sunt atât de importante aceste cuvinte? Deoarece ele sunt cheia sufletului. OK, poate este o exagerare, dar daţi-mi dreptate.
Cuvintele funcţionale sunt în mod psihologic foarte expresive. Ele sunt folosite la scară largă şi chiar şi aşa, fiind scurte, sunt greu de detectat. Sunt procesate de creier în mod diferit faţă de cuvintele de conţinut. Şi, în mod critic, acestea necesită aptitudini sociale pentru a le folosi corect. Este nevoie de timp pentru ca aceste cuvinte scurte, uşor de uitat, să primească importanţa cuvenită.
În noiembrie 1863, la patru luni de la devastatoarea bătălie de la Gettysburg, Abraham Lincoln a rostit unul din cele mai importante discursuri din istoria Americii :
Acum optzeci şi şapte de ani, părinţii noştri au zămislit, pe acest continent, o nouă naţiune, concepută în Libertate şi dedicată conceptului că toţi oameni sunt egali.
Acum suntem angajaţi într-un război civil capital, în care se pune la încercare rezistenţa acestei naţiuni sau oricărei altei naţiuni concepute astfel.. Ne întâlnim aici pe un mare câmp de luptă al acestui război. Am venit să dedicăm o parte din el ca un loc de odihnă veşnică pentru aceia care şi-au dat viaţa ca această naţiune să supravieţuiască. Este absolut cuvenit şi potrivit să fim obligaţi să facem asta.
Dar într-un sens mai larg nu putem dedica - nu putem consacra - nu putem sfinţi acest pământ. Oamenii curajoşi, care au supravieţuit sau care au murit, luptându-se aici, au consacrat acest pământ mult peste puterea noastră slabă de a declara sau a retrage afirmaţii . Lumea va acorda puţină importanţă sau nu-şi va mai aminti deloc, ce am spus noi aici, dar nu va putea uita niciodată sacrificiul lor.
Este de preferat ca noi cei în viaţă, să fim dedicaţi aici acestei lucrări neterminate pe care, până acum, au condus-o atât de nobil. Este de preferat ca noi să fim aici dedicaţi sarcinii capitale care a rămas în faţa noastră – ca de la aceste onorate victime să ne creştem devotamentul faţă de această cauză pentru care ei şi-au dat ultima adevărata măsură de devotament – ca noi, aici, să stabilim că aceste victime nu au murit în zadar ; că această naţiune trebuie să aibă o nouă naştere a libertăţii; şi că această guvernare a poporului de către popor, pentru popor, să nu piară de pe faţa Pământului”.
Închide ochii şi gândeşte-te la conţinutul discursului. Ce cuvinte au apărut cel mai des? Majoritatea oamenilor ar spune “naţiune”, “război”, “oameni” şi posibil "victime". Nu este aşa. Cuvântul folosit cel mai des este “acesta “, urmat de cuvintele articulate cu articolul hotărât. Doar un cuvânt de conţinut este în top 15 – “naţiune”. Este remarcabil că un discurs atât de măreţ poate fi alcătuit, în mare măsură, din cuvinte scurte, nesemnificative.
Dar acest lucru este tipic. Foarte puţine cuvinte funcţionale reprezintă majoritatea cuvintelor pe care le auzim, scriem sau spunem. Cu peste 20 de ani în urmă, eu, împreună cu colegii mei, am analizat miliarde de cuvinte scrise şi vorbite şi le-am adunat într-o listă a celor mai comune. Toate cuvintele din top 20 sunt cuvinte funcţionale; ele reprezintă aproape 30% din cuvintele pe care le folosim, citim sau auzim. Limba engleză are aproximativ 450 de cuvinte funcţionale comune în total, care reprezintă 55% din toate cuvintele folosite.
În această perspectivă, un vorbitor obişnuit de limba engleză are un vocabular probabil de 100.000 de cuvinte. Mai mult de 99.9% din acest vocabular este format din cuvinte de conţinut, dar acestea reprezintă mai puţin de jumătate din cuvintele folosite. Această fracţionare este comparabilă cu cea din alte limbi.
Cuvintele funcţionale sunt totodată scurte şi greu de sesizat. Un motiv pentru care avem probleme în recunoaşterea ratei mare de folosinţă este acela că sunt ignorate în mod natural de către creier. Noi în mod automat ne concentrăm pe cuvintele de conţinut, deoarece acestea asigură întrebările elementare ale unei conversaţii : cine, ce, unde.
De asemenea, această distincţie poate fi observată în cazul persoanele cu regiuni afectate ale creierului. Ocazional, o persoană poate suferi o contuzie cerebrală care să îi afecteze abilitatea de a folosi cuvinte de conţinut, dar nu şi cuvinte funcţionale. Contuziile altor zone pot produce rezultatul opus.
Cele două regiuni cerebrale de interes sunt zonele Broca şi Wernicke. Dacă unei persoane care are afectată zona Broca i se cere să descrie, să spunem, o imagine cu o fată şi cu o femeie în vârstă, el sau ea ar putea spune, “ fata... ummm... femeia... ahh... imagine, uhhh... în vârstă.” Cineva care are afectată zona Wernicke ar putea spune, “Ei bine, chiar aici este una dintre ele şi cred că ea este alături de aceasta. Deci, dacă eu văd până acolo şi tu o vezi." Pentru a simplifica lucrurile trebuie spus că zona Broca controlează stilul cuvintelor, iar zona Wernicke controlează cuvintele de conţinut. Cu toate acestea, acest lucru indică faptul că distincţia dintre conţinutul şi stilul cuvintelor are loc la un nivel elementar în creier. În mod interesant, zona Broca este localizată în lobul frontal al creierului, care controlează şi anumite aptitudini sociale.
Apoi, cercetările privind creierul au confirmat concluzia că cuvintele funcţionale au legătură cu cuvintele sociale. Pentru a înţelege mai bine la ce se referă termenul de ‘cuvinte sociale’, imaginează-ţi că vezi aceste mesaje pe stradă:
EL ESTE PRIN PREAJMĂ, DAR NU ŞTIU EXACT UNDE. MĂ VOI ÎNTOARCE REPEDE. NU FACE ASTA!
Mesajul este corect din punct de vedere gramatical şi inteligibil într-o anumită măsură, dar nu ştim exact ce înseamnă. Toate cuvintele sunt cuvinte funcţionale. Oricine a scris acest mesaj are un acord comun cu destinatarul dorit privind cine este "el", unde este "aici" şi aşa mai departe.
Acum afli că mesajul a fost scris de Bob pentru Julia, care au avut următoarea conversaţie telefonică în urmă cu câteva minute:
Bob: Salut, sunt grăbit. Trebuie să ies, dar îţi voi lăsa un mesaj pe uşă.
Julia : Bine. Îl caut pe contabil ca să-mi semneze formularul de cheltuieli. Ştii unde este?
Bob : Am să verific dacă este aici.
Julia : Ţi-am spus că am de gând să mă apuc din nou de fumat? Ştiu că acest lucru te enervează.
Bob : Ai înnebunit? Lasă că o să mai vorbim despre asta.
Deodată, mesajul capătă sens.
Cuvintele funcţionale necesită aptitudini sociale pentru a fi folosite corect. Emiţătorul consideră că receptorul îl cunoaşte, oricine ar fi şi receptorul trebuie să ştie cine este emiţătorul pentru a urmări cursul conversaţiei. Abilitatea de a înţelege o simplă conversaţie formată doar din cuvinte funcţionale necesită cunoştinţe sociale. Toate cuvintele funcţionale lucrează în acest mod. Abilitatea de a le folosi este un indicator al aptitudinilor sociale elementare – şi analizarea modului în care oamenii folosesc cuvintele funcţionale dezvăluie foarte multe despre lumea lor socială.
Asta nu înseamnă că dacă rosteşti o singură propoziţie, aceasta scoate la iveală totul. Dacă spui "un scaun" sau "acest scaun", acest lucru nu va spune mai nimic despre tine. Dar ce ar fi dacă am monitoriza cuvintele tale de-a lungul unei săptămâni? Ce ar fi dacă am descoperi că tu foloseşti articolul hotărât sau nehotărât destul de des sau deloc?
De fapt, sunt persoane care folosesc articolele destul de des, iar altele care, dimpotrivă, le folosesc destul de rar. Bărbaţii tind să le folosească mai des decât femeile. Lăsând deoparte genul, persoanele care folosesc des articolele tind să fie mai organizate, stabile din punct de vedere emoţional, conştiincioase şi mai în vârstă.
De acum lucrurile devin interesante. Se pare că folosirea articolelor poate dezvălui modurile în care oamenii gândesc, simt şi interacţionează cu ceilalţi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru pronume, prepoziţii şi practic, pentru toate cuvintele funcţionale.
Acest lucru este util în cercetările de personalitate. După cum poate bănuieşti, diferitele tipuri de cuvinte funcţionale dezvăluie părţi importante ale personalităţii oamenilor.
Într-un experiment, am analizat sute de eseuri scrise de proprii studenţi şi am identificat trei stiluri de scriere foarte diferite : formal, analitic şi narativ.
Stilul formal apare adesea rigid, câteodată lipsit de umor, cu o urmă de aroganţă. Acesta se caracterizează prin folosirea multor articole şi prepoziţii, dar foarte puţine cuvinte care încep cu i şi rar cuvinte condiţionale, cum ar fi “aş vrea” şi adverbe. Formalitatea se referă la un număr important de trăsături de personalitate. Aceia care se încadrează în gândirea formală tind să fie mai preocupaţi de statut şi de putere şi sunt mai puţin meditativi. Ei beau şi fumează mai puţin şi sunt mult mai sănătoşi din punct de vedere mintal, dar, de asemenea, tind să fie mai puţin sinceri. Odată cu înaintarea în vârstă, stilul oamenilor tinde să devină mai formal.
Stilul analitic, între timp, este complet diferit. Aceşti oameni ajung să ocupe funcţii mai înalte, tind să fie mai sinceri şi să fie mai deschişi la experienţe noi. De asemenea, ei citesc mai mult şi au perspective mai complexe despre ei înşişi.
Cei care scriu în stilul narativ sunt povestitori înnăscuţi. Cuvintele funcţionale care în general dezvăluie povestitorii implică oamenii, verbele la timpul trecut şi cuvintele de incluziune cum ar fi ”cu” şi “ împreună cu”. Oamenii care se încadrează în stilul narativ tind să aibă aptitudini sociale mai bune, mai mulţi prieteni şi ei înşişi se apreciază ca fiind mai sociabili.
Urmărind cum oamenii folosesc cuvintele funcţionale, înţelegem felul în care gândesc, în care îşi organizează viaţa şi în care povestesc celorlalţi.
Această lucrare despre personalitate doar dezvăluie partea de la suprafaţă. De asemenea, am descoperit că cuvintele funcţionale pot detecta stările emoţionale, pot identifica oamenii atunci când mint, pot prezice poziţia lor într-o ierarhie socială şi calitatea relaţiilor lor. Ele dezvăluie mai mult despre dinamica din interiorul unui grup. Aceste cuvinte pot fi folosite pentru a identifica autorii textelor disputate şi aşa mai departe.
Adesea, cuvintele cele mai scurte şi cele mai neînsemnate din vocabularul nostru dezvăluie foarte multe despre noi.
Cunoaşte-te pe tine însuţi
Dacă ai avea acces la toate cuvintele pe care le foloseşti, ce ai putea să înveţi despre tine însuţi? Folosind un aparat programat să se deschidă pentru 30 de secunde la fiecare 12 -14 minute, eu am fost în stare să analizez interacţiunile din familie.
În primul sfârşit de săptămână când l-am avut la mine mi s-a părut neinteresant. Dar când am transcris înregistrarea, m-am întristat când am observat cum îi vorbeam fiului meu de 12 ani. Tonul era distant, foloseam cuvinte mari şi o mulţime de articole, dar puţine pronume. Limbajul meu era mai afectuos cu soţia şi cu fiica.
Experienţa a avut un impact profund asupra mea. De atunci, m-am străduit să fiu mai afectuos şi mult mai disponibil din punct de vedere psihologic cu fiul meu.
De asemenea, mi-am analizat limbajul în emailuri, în prelegerile de la facultate, în articole şi scrisori. Astfel am constatat că limbajul meu era uneori previzibil, iar alteori nu. Şi atunci când nu era, am învăţat ceva despre mine însumi.
Poţi afla mai multe şi îţi poţi analiza cuvintele pe care le foloseşti la secretlifeofpronouns.com. {jcomments on}
Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului The secret life of pronouns, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Ioana Mădălina Ilinca
