Razboiul valutelorLa reuniunea G-20 de luna aceasta a ţărilor industrializate s-a discutat foarte des despre un posibil „război al valutelor”, un scenariu în care statele încearcă să îşi devalorizeze monedele naţionale pentru a veni în sprijinul propriilor economii. Detalii, mai jos.

 

 

Deşi în centrul tensiunilor s-ar plasa nemulţumirea Statelor Unite cu privire la subevaluatul yuan chinezesc, problema este de fapt mult mai complexă: acţiunile unei ţări pot genera reacţii globale.

Politicile monetare internaţionale reprezintă un subiect deosebit de fierbinte deoarece Statele Unite nu mai pot aplica cele două metode deja tradiţionale de a-şi revigora apatica economie: cheltuielile guvernamentale, deoarece nu mai există voinţă politică în acest sens, şi scăderea ratei dobânzilor pe termen scurt, deoarece acestea deja au atins, de fapt, valoarea zero.

Prin urmare, în această lună Banca Centrală a SUA (Federal Reserve) a anunţat o nouă relaxare cantitativă, mecanism financiar prin care guvernul pune bani în circulaţie prin răscumpărarea propriilor obligaţiuni. Menită să încurajeze activitatea de afaceri, măsura ar putea trage în jos şi dolarul. Numai că acest fapt ar trebui să stimuleze economia SUA: un dolar mai slab ar face produsele americane mai accesibile la nivel global, crescând exporturile Statelor Unite, veniturile şi gradul de ocupare al forţei de muncă.

Deoarece, conform unui raport al Fondului Monetar Internaţional, yuanul chinezesc este subevaluat, China poate fi un exportator net de produse. Experţii cred că guvernul chinez face asta folosind yuani pentru a cumpăra valute străine; acest lucru pune în circulaţie mai mulţi yuani, menţinând o valoare mai scăzută a monedei chineze. În iunie, China a anunţat revenirea la o politică monetară „flexibilă”, permiţând variaţii ale yuanului pe pieţele mondiale, cum este şi cazul dolarului; numai că yuanul s-a întărit foarte puţin de atunci. Între timp, un dolar posibil mai slab afectează interacţiunile Statelor Unite cu multe alte ţări.

 

 

La urma urmei, un nivel mai scăzut al dolarului dăunează şi exporturilor europene. „În cazul în care moneda euro începe să se aprecieze în raport cu dolarul, este mult mai dificil pentru Germania şi alte ţări din Zona Euro să concureze pe pieţele mondiale”, spune David Singer, un profesor asociat de ştiinţe politice la MIT, care a scris despre dimensiunea politică a ratelor de schimb. Oficialii germani au criticat deja noua relaxare cantitativă anunţată de SUA. „Este o inconsecvenţă din partea americanilor să acuze China de manipularea cursurilor de schimb pentru ca apoi să tragă în jos cursul de schimb al dolarului prin tipărirea de bani.”, a declarat ministrul german de finanţe Wolfgang Schauble.

Politicile americane afectează, de asemenea, şi ţările în curs de dezvoltare, în special cele din America de Sud şi Asia. Ratele scăzute ale dobânzii în SUA, dar şi randamentul redus al obligaţiunilor americane, înseamnă că investitorii care caută oportunităţi mai bune au investit pe pieţele emergente care, în general, cresc mai repede decât economiile avansate. Dar investitorii trebuie să facă achiziţii – fie sub formă de acţiuni, obligaţiuni ori imobiliare – folosind monedele locale. Iar asta creşte cererea pentru aceste monede, crescându-le valoarea şi făcând mai dificile exporturile pentru ţările emitente, ceea ce duce la încetinirea ritmului lor de creştere.

Oficialii din ţările în curs de dezvoltare nu-şi doresc un dolar în declin; ministrul de finanţe al Braziliei, Guido Mantega, declara în septembrie că „un război internaţional al valutelor” este pe punctul să se declanşeze. „Ţările cu pieţe emergente încearcă, de asemeni, să se adapteze la contracţia economică resimţită la nivel mondial,”, notează Singer. „Ele îşi doresc exporturi competitive, dar constată cum monedele lor naţionale se apreciază cu tot acest capital care pătrunde în economiile lor”.

Unele ţări în curs de dezvoltare luptă împotriva cererii pentru monedele lor prin impunerea de reguli de control asupra capitalului, cum ar fi taxele pe obligaţiuni, pe investiţiile străine. Dar de ce nu intervin toate ţările emergente direct pe pieţele valutare, aşa cum face China? Câteva ţări, de fapt, fac acest lucru. Numai că tipărirea suplimentară de monedă pentru a o vinde pe pieţele de schimb prezintă un posibil dezavantaj: inflaţia.

„Inflaţia este compromisul pe care trebuie să îl accepte China pentru a-şi menţine moneda în mod artificial la un nivel scăzut,” spune Singer. Cu toate acestea, guvernul chinez este mai bine protejat din punct de vedere politic de consecinţele inflaţiei în comparaţie cu omologii din ţările democratice, adaugă el. „Majoritatea ţărilor din America Latină au amintiri nu tocmai plăcute în ceea ce priveşte lupta cu inflaţia. Acolo se ştie că aceasta poate face să cadă guverne şi să distrugă economiile clasei de mijloc.” Aceste ţări, precum şi Statele Unite, Germania şi alte câteva state europene, sunt „mai îngrijorate în privinţa inflaţiei decât unele dintre ţările asiatice.” Astfel că au tendinţa să evite tipărirea de bani pentru a-şi menţine monedele naţionale la un nivel scăzut.

Felul în care vor evolua disputele valutare este greu de prognozat. Dar acestea scot în evidenţă cum pot apărea tensiuni internaţionale atunci când statele caută să îşi protejeze propriile interese într-o economie profund globalizată.


 

Articolul reprezintă traducerea acestui articol, de pe site-ul MIT, cu acordul editorului.

Pt a posta comentarii: creați un cont pe site, folosiți contul de FB, Twitter sau Google ori postați ca vizitator (fără nicio formalitate de înregistrare). Pt vizitatori comentariile sunt moderate (nu se publică automat).

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Loghează-te ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 


Sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro