În 1565, o adolescentă pe nume Nicole Aubrey a început să simtă dureri fizice îngrozitoare, să vorbească gros şi să refuze mâncarea. Mai mulţi preoţi au încercat să o exorcizeze, fără niciun folos. Curând, aceasta a devenit atât de faimoasă încât avea parte zilnic de câte o exorcizare publică, în faţa imensei Catedrale din Laon, unde ”diavolul” ei ţinea discursuri politice.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Cu aproape 14 miliarde de ani în urmă a avut loc un eveniment incredibil. Este vorba despre o explozie uriaşă prin care totul a început: materia, energia, timpul şi chiar spaţiul însuşi. Universul nostru, în totalitatea sa, a apărut dintr-un singur punct. Cum ar fi Universul dacă am trăi până la sfârşitul a tot ce există? Răspunsul la această întrebare depinde de teoria la care ne referim în acest scop.
- Detalii
- Scris de: Ron Miller
S-au prăbuşit marile civilizaţii din cauza schimbărilor de climă? De mult timp se vehiculează cu această idee. Studii recente au arătat că sfârşitul unor civilizaţii şi multe perioade de război şi tulburări sociale, au coincis într-adevăr cu mari schimbări climatice, dar cât de mare este rolul pe care clima l-a jucat în acest context, rămâne încă o problemă controversată.
- Detalii
- Scris de: Michael Le Page
Războaiele şi conflictele, precum şi prăbuşirea multor mari imperii, au urmat adesea unor schimbări climatice. Este aceasta mai mult decât o coincidenţă? Anul 1200 î.Hr. Cea mai frumoasă femeie din lume, Elena este răpită de Paris din Troia. O flotă grecească de mai mult de o mie de corăbii pleacă în căutarea ei. După un lung război, eroi precum Ahile i-au condus pe greci spre o victorie asupra Troiei.
- Detalii
- Scris de: Michael Marshall
Ecuaţiile diferenţiale sunt de departe mijlocul cel mai răspândit de modelare a sistemelor naturale. Se folosesc, de pildă, pe larg pentru a calcula traiectoriile sondelor spaţiale, cum ar fi cele două nave Pioneer care au explorat sistemul solar sau vehiculele-robot cu şase roţi Spirit, Opportunity şi Curiosity care au cercetat Planeta Roşie.
- Detalii
- Scris de: Mădălin Filip
Matematica a fost numită limbajul Universului. Oamenii de știință și inginerii vorbesc, de multe ori, despre eleganţa matematicii în ceea ce priveşte descrierea realităţii fizice, citând exemple cum ar fi π, E=mc2 și chiar utilizarea numerelor întregi, abstracte, pentru a număra obiectele din lumea reală.
- Detalii
- Scris de: Lisa Zyga
Ludovic al XIV
Bărbaţii au purtat tocuri cu mult înaintea femeilor. Se spune că primii purtători de tocuri ar fi fost războinicii persani, undeva prin secolul IX. Pare-se că tocul era special conceput pentru călărie în scopul de a împiedica alunecarea piciorului călăreţului în scara de şa.
- Detalii
- Scris de: Staci Lehman
Azi am aflat de ce obiceiul de a face baie în Europa Evului Mediu era atât de rar. În Antichitate băile publice erau foarte des întâlnite, iar populaţia obişnuia să se spele în mod regulat, într-un fel sau altul. Lucrurile au luat, însă, cu timpul, o turnură interesantă...
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Practic toată lumea este conştientă de legătura care există între colesterolul crescut în sânge şi declanşarea bolilor de inimă. Dar faptul că deseori colesterolul este folosit ca ingredient în produsele cosmetice ar putea fi o surpriză pentru mulţi dintre noi. De ce este folosit în acest mod şi de ce ne îngrijorează faptul că acesta este adăugat în astfel de produse?
- Detalii
- Scris de: Dr. Joe Schwarcz
CloudConvert este un site şi un software online ce permite transformarea unui fişier cu (aproape) orice extensie într-un fişier cu extensia dorită. Serviciul este disponibil în mod gratuit şi permite utilizarea a 140 de tipuri de fişiere: audio, video, text, comprimate şamd.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Particulele purtătoare ale forţelor acţionează similar unor mesaje transferate între alte particule. Oamenii de ştiinţă au descoperit particule purtătoare pentru trei dintre cele patru forţe fundamentale cunoscute: forţa electromagnetică, forţa tare şi forţa slabă.
- Detalii
- Scris de: Kelly Izlar
Definiţie: ADSL
ADSL (eng. asymmetric digital subscriber line) - linie de abonat digitală asimetrică - reprezintă o metodă de realizare de comunicaţii în bandă largă care permit accesul la Internet prin intermediul liniilor telefonice existente. Conexiunea permite utilizarea simultană a serviciilor telefonice obişnuite. Comunicaţiile sunt asimetrice pentru că transmiterea datelor este mai lentă decât recepţionarea acestora; de regulă la jumătate.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Definiţie: ADMITANŢA (eng. admittance)
Admitanţa este opusul impedanţei. Admitanţa măsoară cât de uşor este străbătut un circuit electric de curentul electric. Se notează cu Y şi se măsoară în Siemens (S).
Y = 1 / Z.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Definiţie: IMPEDANŢA (eng. impedance)
Impedanţa arată cu cât se opune un circuit electric la trecerea curentului electric. Se notează cu Z. Într-un circuit de curent continuu, impedanţa este formată din rezistenţă, notată cu R, dar într-un circuit de curent alternativ se va ţine cont şi de reactanţă, notată cu X, după formula: Z2 = R2 + X2.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Definiţie: ACTINOMETRU (eng. actinometer)
Actinometrul este un instrument utilizat pentru măsurarea intensităţii radiaţiei electromagnetice. Acestea se bazează pe efectul fotoelectric. Actinomentrul a fost inventat de John Herschel în 1825.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.