Ce este modificarea genetică a plantelor şi de ce o folosesc savanţii? Subiectul a fost prezentat în presă in extenso, deci nu e deloc surprinzător că oamenii se întreabă ce înseamnă modificarea genetică şi, în ultimă instanţă, în ce mod este afectat omul.
Creatorii de politici publice şi jurnaliştii din Europa sunt siguri că vom discuta despre plantele modificate genetic din nou anul viitor, în primul rând din cauza preocupării internaţionale în legătură cu obţinerea de alimente la preţuri accesibile şi folosirea terenurilor pentru obţinerea de culturi ce pot fi folosite drept combustibili. Modificarea genetică este acum o tehnologie matură şi aplicată pe scară largă. Susţinerea şi mediatizarea variată a ingineriei genetice din ultimii cinci ani a creat, totuşi, o imagine neclară despre ce este şi ce face şi ce încearcă savanţii şi agricultorii să obţină.
Îmbunătăţirea culturilor, fie prin modificare genetică, fie prin culturi convenţionale, este doar o componentă a unei dezbateri mai largi despre agricultură, alimente şi mediu. Dar fără o înţelegere mai bună şi o discuţie mai bine documentată despre MG va fi imposibil ca publicul şi agenţii de asigurări să înţeleagă cum tehnologia culturilor poate contribui la siguranţa alimentelor şi la managementul resurselor şi schimbărilor climatice; şi va fi şi mai greu pentru cercetători să ne îmbogăţească cunoştinţele şi să satisfacă nevoile urgente ale agriculturii.
Contextul actual al dezbaterii privind modificarea genetică a plantelor
Au fost mai multe căutări pe Google despre culturile modificate genetic în ultimii doi ani în Marea Britanie decât în orice altă parte a lumii. Cu peste un trilion de mese modificate genetic consumate şi aproape 120 de milioane de hectare de culturi modificate genetic, aflate în afara Europei, probabil că nu este surprinzător că oamenii să se întrebe de ce este aşa, ce este modificarea genetică, ce face, unde se află culturile modificate genetic, dacă le mănâncă şi dacă da, ce se întâmplă.
Ni s-a părut dificil să le arătăm oamenilor ceva care să le permită accesul la dezbatere fără să fim copleşiţi de detaliile ştiinţifice, pe de o parte, sau de polemică, pe de alta. Confruntându-ne cu o posibilă reapariţie a disputei despre MG, am căutat răspunsuri directe. Am aflat că multe dintre comentarii sunt scrise ca şi cum toţi am şti ce este modificarea genetică şi ce face – dar adesea modificarea genetică este înţeleasă greşit, vorbindu-se despre “seminţe zombie” şi “super-buruieni”. Uneori a fost greu să găsim răspunsuri clare la întrebări precum “mâncăm produse modificate genetic în Marea Britanie?” şi “a fost vreodată folosită ‘tehnologia terminator’?”.
Există unele diferenţe majore între percepţie şi realitate. De exemplu, ameliorarea convenţională a plantelor deja utilizează încrucişări între plante care nu apar în natură sau induce artificial mutaţii aleatorii cu ajutorul radiaţiilor sau al agenţilor chimici, aşa că nu este cu adevărat mai “naturală” decât modificarea genetică. “Consumul de gene” este ceva ce fiecare face în fiecare zi, chiar dacă mănâncă alimente modificate genetic sau nu. Culturile modificate genetic se află în 23 de ţări, aşa că lumea nu este şi nu poate fi “fără plante modificate genetic”. Discuţiile despre modificarea genetică par să fi devenit o sursă şi pentru alte discuţii necesare despre lipsa de alimente, puterea economică a corporaţiilor multinaţionale, siguranţa alimentară, sistemele de agricultură şi acordurile comerciale, care merg dincolo de această tehnologie şi aplicaţiile sale.
Articolul acesta se referă la ce fac savanţii şi de ce. Am cerut ajutorul multor oameni, de la cercetători din institutele principale de cercetare a plantelor din Marea Britanie până la agricultori, toxicologi şi persoane care au acces la materiale relevante. A fost greu să comprimăm atât de mult informaţia, dar am reuşit. Sperăm că o să te ajute să înţelegi ce auzi şi să deosebeşti adevărul de dezinformare.
Conţinutul, pe scurt, al acestui articol
1. Impactul modificării genetice asupra naturii
Modificarea genetică este o îmbunătăţire dintr-un şir lung de tehnici de ameliorare a plantelor. Tehnicile mai vechi acţionau în mod aleatoriu asupra genelor plantei, conducând la o mulţime de schimbări neintenţionate, pe când modificarea genetică este mult mai exactă. Este relativ nouă (deşi mai veche de 20 de ani), dar multe dintre comentariile conform cărora este “nefirească” sunt la fel de adevărate pentru plantele cultivate în agricultura convenţională şi organică.
2. De ce se foloseşte modificarea genetică?
Modificarea genetică este una dintre metodele noi, în curs de dezvoltare, de ameliorare a plantelor, alături de o varietate de tehnici moleculare, precum selecţia asistată de markeri. Fiind o tehnică mai rapidă, mai precisă, capabilă să aducă schimbări genetice care nu ar apărea folosind metodele convenţionale, MG este folositoare, deşi nu oferă soluţie tuturor problemelor.
3. “Lansarea” organismelor modificate genetic
Culturile modificate genetic se găsesc în 23 de ţări, pe 114 milioane de hectare şi au loc experimente pe şase continente. Primele reglementări legate de culturile modificate genetic au fost investigate de către savanţii care conduc cercetarea. Contrar zvonurilor, “super-buruienile” nu sunt super; sunt plante care tolerează un anumit ierbicid. Ele apar în agricultura convenţională şi, la fel ca alte probleme, precum biodiversitatea şi fluxul de gene, depind mai degrabă de metodele de cultivare decât de modificarea genetică.
4. Consumul de alimente MG
Alimentele provenite din plante modificate genetic nu sunt neapărat diferite de alimentele obţinute din plante sau animale crescute folosindu-se metode mai vechi de ameliorare şi selecţie. Depinde de ce se doreşte a se schimba. Există multe produse care conţin plante modificate genetic în lanţul global de alimente, inclusiv în Europa.
5. MG şi producţia globală
S-a discutat mult dacă recoltele modificate genetic rezolvă problema foamei din lume, o discuţie puţin folositoare pentru că modificarea genetică este o metodă de ameliorare a plantelor, nu un sistem social sau economic. Companiile mari aprovizionează cele mai multe din pieţele mondiale de seminţe cu puţinele varietăţi modificat genetic care sunt cultivate; ele furnizează şi seminţele pentru agricultura convenţională şi cea organică. Cadrul de reglementare intensificat face ca aprobarea unei varietăţi mai mari să fie costisitoare; acest lucru a afectat cercetarea din domeniul culturilor importante la nivel local, întreprinsă, de obicei, în sectorul public şi de către mici parteneriate în ţările sărace.
1. Impactul asupra naturii
Modificarea genetică reprezintă o îmbunătăţire dintr-un şir lung de tehnici de ameliorare a plantelor. Este diferită, aşa cum urmează să discutăm, dar ideea că este “nefirească” este la fel de adevărată pentru plantele obţinute prin agricultura organică şi cea convenţională. În toate procesele de ameliorare şi cultivare a plantelor sunt manipulate fenomenele naturale şi în toate tipurile de ameliorare, de la seminţele folosite de oameni pentru a semăna roşii în propria grădină şi până la producţia globală de grâu, au fost implicate modificări genetice.
Încă de la începutul ameliorării plantelor, fermierii şi cultivatorii au căutat caracteristici dezirabile, precum înălţimea mică – plantele sunt mai puţin afectate de vânt –, pentru a le încorpora în generaţiile viitoare. Iniţial, au creat plante noi prin încrucişare. Aceasta provoca dezordine printre genele plantei, conducând la o mulţime de variaţii imprevizibile, şi erau selectate cele mai bune variante. În contrast, MG presupune definirea caracteristicilor dorite şi adăugarea unei gene care le conferă.
Folosind modificarea genetică putem afecta elemente ale plantei la care alte metode nu ajung.
Progresele din biologia moleculară din anii 1970 au făcut posibilă identificarea genelor responsabile pentru o trăsătură, izolarea şi transferarea lor, de la orice tip de organism, la celulele plantelor. În loc să faci zeci de mii de schimbări genetice, cu ajutorul modificării genetice inserezi în plantă o genă cu o anumită trăsătură benefică cunoscută. Ştii ce face proteina specificată de genă, aşa că schimbarea este mai orientată, perturbând mai puţin celelalte gene ale plantei. Cultivatorii au adoptat modificarea genetică pentru că le oferă această precizie şi un mod mai rapid de a obţine o trăsătură dorită la o plantă.
Modificarea genetică sună ciudat, dar dacă ţi s-ar prezenta titluri despre alte procese de ameliorare a plantelor, acelea ar suna la fel de ciudat. De exemplu, la începutul secolului douăzeci, descoperindu-se că razele X provoacă mutaţii la musculiţa de oţet şi la orz, cultivatorii şi geneticienii au început să folosească radiaţiile pentru a forţa schimbările genetice (mutageneză). În acest fel, se obţineau rezultate mai variate, crescând astfel şansele de descoperire a unui exemplar convenabil, care să fie păstrat. Succesul a fost mare: 1916 varietăţi de plante au apărut în toată lumea; o mare parte din berea din Marea Britanie era produsă folosindu-se o varietate mutantă de orz numită Golden Promise. Totuşi, obţinerea unei noi trăsături era, în continuare, un proces îndelungat şi imprevizibil, chiar şi cu ajutorul agenţilor mutageni, pentru că din mii de încrucişări rezultă doar o varietate sau două folositoare.
Ştiinţa plantelor nu are ca rezultat doar transferul de gene. Există alte tehnologii în care materialul genetic este alterat, dar care nu implică transfer de gene (transgeneză). Cultivatorii aleg dintre toate instrumentele pe care le au la dispoziţie. Ei aleg sau nu modificarea genetică, în funcţie de trăsătura pe care vor să o încorporeze în noile varietăţi de plante şi de capacitatea vechilor tehnici de a da acel rezultat.
Modificarea genetică se referă la mutarea de gene între specii şi varietăţi folosindu-se o tehnică numită ‘gene splicing’ (combinare genetică, matisare), deşi toate metodele de ameliorare a plantelor modifică şi transferă gene. Organismele obţinute cu ajutorul modificării genetice sunt numite OMG-uri – organisme modificate genetic. Matisarea este doar una dintre metodele noi de investigare a vieţii la nivel molecular, numite uneori ‘biotehnologii’.
“Cantitatea de ADN adăugată la un organism nu este mare, comparativ cu cantitatea care există deja. Organismele vii pot avea peste 50.000 de gene, aceasta este adesea doar o fracţiune din ADN-ul lor. Inserarea unei gene măreşte cantitatea de ADN dintr-o celulă cu o milionime sau mai puţin. Gena inserată este destinată să aibă un anumit efect, însă nu alterează biologia organismului într-o măsură mare.” Dr. Philip Taylor, biolog molecular şi agricultor
“Plantele modificate genetic arată şi se comportă, în cele mai multe privinţe, la fel ca plantele din agricultura convenţională: diferă numai anumite aspecte. Când protestatarii anti-MG au încercat să oprească un studiu care includea mazăre MG la John Innes Centre din Norwich, de fapt au distrus o cantitate de mazăre nemodificată genetic din altă parte a lumii care arăta foarte diferit faţă de mazărea din Marea Britanie – credeau că aceea trebuie să fie MG. Mazărea modificată genetic – care arăta exact ca mazărea convenţională din UK – a fost lăsată intactă.” Prof. Alison Smith, Directorul Departamentului de Biologia Metabolismului, John Innes Centre
Încălcarea limitelor
Unii oameni au spus că se tem că modificarea genetică încalcă limitele speciilor. Transferul de trăsături dintre specii nu este ceva nou. Hibridizarea a fost realizată în afara a ceea ce era considerat cândva ‘limita ameliorării': varietăţi consumate în mod obişnuit de orez, porumb, ovăz, dovleac şi stafide sunt rezultatul unor astfel de încrucişări. Totuşi, modificarea genetică face posibile schimbări genetice, inclusiv între animale şi plante, care ar fi foarte improbabile sau nu ar apărea niciodată folosind mutageneza sau alte tehnici convenţionale.
“O genă este un fragment de informaţie care poate fi folosit în multe organisme diferite, aşa cum un cuvânt poate avea acelaşi înţeles în mai multe contexte. Toate organismele vii se află într-o relaţie şi împart acelaşi sistem genetic fundamental, aşa că o genă dintr-un organism poate funcţiona satisfăcător în alt organism. Poţi să pui o genă dintr-un peşte într-un fruct – sau o genă de fruct într-un peşte: genele de peşte sunt pur şi simplu fragmente de informaţie şi nu au o etichetă spunând ‘Provin dintr-un peste’.” Prof.Vivian Moses, biochimist şi microbiolog
2. De ce modificarea genetică?
Există provocări vechi şi noi pe care modificarea genetică, alături de alte tehnici moleculare pe cale de dezvoltare, le-a putut aborda. Deci cum ne ajută modificarea genetică? Modificarea genetică este folosită de către cercetători pentru a se:
• mări producţia, mai ales acolo unde se poate maximiza valorificarea resurselor – de fertilizator, spre exemplu;
• reduce deteriorarea culturilor după recoltare, identificând apărarea genetică naturală contra insectelor şi contaminării fungice în alimente;
• produce culturi mai tolerante la stres (frig, secetă, salinitate, căldură), trăsături care pot fi introduse de la alte plante care le prezintă;
• îmbunătăţi valoarea nutritivă în anumite moduri, fără a se modifica alte caracteristici;
• reduce dependenţa de pesticide chimice folosind gene disponibile în, spre exemplu, microorganismele din sol;
• reduce impactul creşterii animalelor asupra mediului prin introducerea unor schimbări în trifoi şi iarbă, astfel încât bovinele care le consumă să producă mai puţin metan;
• oferi resurse alternative pentru uz industrial folosindu-se plante (deci lumina soarelui ca sursă de energie) pentru obţinerea de amidon, combustibili şi produse farmaceutice – lucruri care nu ar putea fi niciodată obţinute în mod convenţional.
“Ameliorarea plantelor a fost plină de succes, dar este o artă imprecisă. Noile tehnologii moleculare, implicând atât modificarea genetică, cât şi ameliorarea asistată de markeri (diferită de MG) schimbă această situaţie.” Prof. Chris Leaver, Profesor emerit de Botanică, Oxford University
Ce urmează?
Trei tipuri de plante modificate sunt folosite sau cercetate în prezent. Ele sunt descrise ca ‘generaţii’ de plante; totuşi nu rezultă că aceasta reprezintă dezvoltarea lor secvenţială, ci caracterizează mai mult succesul comercial pe care l-au avut până acum.
Prima generaţie de plante prezintă trăsături care îi ajută pe fermieri să îşi gestioneze pământul sau să reducă costurile; acestea sunt culturi modificate genetic plantate pe scară largă în lume. Ele pot creşte fără să fie afectate de atacul insectelor (ex: porumbul şi bumbacul) sau sunt tolerante la un anumit ierbicid (ex: porumb, bumbac, soia, rapiţă cu seminţe oleaginoase) sau ambele.
A doua generaţie are trăsături care îmbunătăţesc valoarea nutriţională a alimentelor şi a hranei pentru animale (inclusiv porumb şi soia cu niveluri ridicate de aminoacizi sau compoziţie îmbunătăţită a uleiului pentru hrana animalelor pentru a se reduce nevoia de suplimente alimentare) şi trăsături de toleranţă la secetă.
Orezul auriu
Deficienţa de vitamina A (VAD) provoacă orbirea a aproximativ o jumătate de milion de oameni, mai ales copii, în fiecare an. Jumătate dintre ei mor în primele 12 luni de când au orbit şi alţii mor din cauza unor boli precum malaria pentru că VAD afectează grav sistemul imunitar. Este răspândită în comunităţile sărace care se bazează pe orez ca sursă principală de hrană din cauză că dietele lor nu conţin beta-carotenul pe care corpul trebuie să îl convertească în vitamina A.
Tehnologia modificării genetice a fost folosită pentru crearea unei varietăţi numite ‘orez auriu’ care produce beta-caroten pentru că are gene din porumb şi dintr-o bacterie din sol. A fost creată în comun cu sectorul public şi cu finanţare comercială, iar produsul final va fi oferit guvernelor naţionale pentru a fi distribuit gratuit agricultorilor lipsiţi de resurse.
Orezul auriu nu este destinat să asigure întreaga doză zilnică recomandată de vitamina A, ci să ajute la trecerea pragului de malnutriţie pentru eliminarea VAD. Unele versiuni iniţiale de orez auriu au atras criticile militanţilor anti-modificare genetică, care au spus că oamenii ar trebui să consume “de 12 ori mai mult orez decât în mod normal pentru a satisface nevoile minime de vitamina A pentru un adult.” Criticile se refereau la un prototip de orez auriu modificat cu o genă de narcisă, care nu era la fel de bun ca versiunea curentă de orez auriu care acum este testată în câmp înainte de lansare. Aceasta conţine o genă de porumb şi are de 23 de ori mai mult beta-caroten decât înainte.
Aplicaţiile pentru testările în câmp ale orezului auriu au fost întârziate de către procesul de reglementare, conceput mai degrabă pentru marile companii decât pentru micile proiecte umanitare. Întârzierile i-au deranjat pe cercetătorii din acest proiect, însă acum ei speră că orezul auriu şi plantele similare cu conţinut mărit de beta-caroten precum sorgul şi cartofii dulci vor contribui în curând la eliminarea VAD.
Plantele din generaţia a treia de culturi modificate genetic sunt analizate din perspectiva folosirii lor ca fabrici pentru obţinerea produselor farmaceutice şi compuşilor industriali regenerabili. Este cercetată, de exemplu, producerea de vaccinuri care pot fi consumate sub formă de plante ca mod de facilitare a accesului la vaccinuri în ţările unde distribuţia sau refrigerarea medicamentelor este deficitară.
Cercetarea pentru următoarele culturi destinate comerţului se axează pe introducerea mai multor trăsături agronomice într-o plantă. De exemplu:
Trăsăturile MG introduse în porumb:
• deasupra pământului: sfredelitorul porumbului (CB – corn borer)
• controlul buruienilor: toleranţă la glifosat (GT)
• sub pământ: viermele vestic al rădăcinilor de porumb (RW – rootworm)
Mere Bramley în Kent
Modificarea genetică a culturilor de fructe a fost folosită de către East Malling Research din 1985 pentru a completa programele de ameliorare convenţională. Modificarea genetică este un alt instrument al amelioratorilor de plante pentru îmbunătăţirea performanţei plantelor comerciale. Uneori, îmbunătăţirile unui fruct nu pot fi obţinute prin ameliorarea convenţională, dar pot fi realizate cu ajutorul modificării genetice.
Cultivarea fructelor în Kent face parte din patrimoniul cultural, dar este nevoie de noi tehnologii pentru îmbunătăţirea competitivităţii varietăţilor locale precum Queen Cox şi Bramley. Unul dintre obiectivele pentru aceste varietăţi este perioada mai lungă de păstrare, care le-ar permite să fie disponibile mai mult în timpul iernii, să se reducă importul, să se reducă folosirea de chimicale pentru păstrare, să ajute la atenuarea petelor şi la îmbunătăţirea texturii (asigurând viitorul industriei în cazul Bramley).
Merele Bramley sunt un candidat ideal pentru modificarea genetică, fiindcă polenul lor este steril (deci nu poate avea loc polenizarea încrucişată), aşa că nu se pot folosi metode convenţionale pentru a se induce variaţii.
Prof. David James, membru emerit al East Malling Research
Pierderi de banane în Uganda din cauza ciupercii Black Sigatoka
Black Sigatoka este o ciupercă ce cauzează o boală a frunzelor de bananier şi reduce randamentul plantei cu 50% sau mai mult. Afecţiunea a fost observată pentru prima dată în Fiji, în urmă cu 50 de ani, dar acum s-a răspândit în toată lumea. Atacă varietăţi precum Cavendish, East African Highland bananas (EAHB) şi altele asemănătoare. Răspândirea bolii în ţări precum Uganda, care depinde de banane ca hrană de bază, este o ameninţare majoră pentru siguranţa alimentară. De-a lungul timpului, ciuperca a dezvoltat rezistenţă faţă de multe fungicide aşa că, pentru un control eficient, este nevoie de mai multe aplicări ale mai multor chimicale mai puternice şi, în afară de problemele legate de sănătate şi mediu, aceasta ar însemna un cost suplimentar de 1000$ pe hectar, mult mai mult decât îşi pot permite micii producători africani. Pe termen lung, programele convenţionale de încrucişare ar putea produce varietăţi cu rezistenţă mărită. Totuşi, pentru fermierul ugandez de azi, MG este singura cale rapidă către un soi EAHB rezistent şi, pentru producătorul comercial, MG este singurul mod de a obţine banane Cavendish rezistente la Black Sigatoka.
Bananele pe care le consumăm sunt sterile şi nu au seminţe. Pentru a produce noi plante, se iau lăstari din jurul bazei plantei şi se transplantează. Atunci când aceştia prind rădăcină produc plante identice cu fructe identice. Botaniştii cred că în urmă cu 10000 de ani hibrizii apăruţi în mod natural au dat naştere unor varietăţi comestibile, dar sterile care au fost clonate de către fermieri în sud-estul Asiei. Reproducerea lor asexuată face ca toate bananele Cavendish, de exemplu, să fie identice cu planta adusă în Caraibe în urmă cu 100 de ani.
O banană ugandeză EAHB a fost transformată cu gene care ar trebui să-i confere rezistenţă atât la Black Sigatoka, cât şi la ofilirea bacteriană. Plantele MG au fost importate în Uganda în 2007 şi acum sunt testate în câmp. Rezultatele vor fi obţinute în 5-10 ani, dar sperăm că după testarea în câmp cele mai bune banane vor fi multiplicate şi că NARO, instituţia publică de agricultură din Uganda va oferi tehnologia Africii.
Prof. Mike Gale, genetician al plantelor
3. Lansarea organismelor MG
Cercetări legate de MG şi testări ale plantelor au loc în prezent în Africa, Asia, Australasia, Europa, America de Nord şi de Sud. Unele plante sunt testate în sere, altele în aer liber, iar altele sunt testate în câmp pentru aprobare (sunt observate în practică ). Plantele cu două trăsături obţinute prin modificare genetică – rezistenţa la erbicide şi producerea unei proteine insecticide proprii – sunt cultivate comercial în 23 de ţări pe 114,3 milioane de hectare, deşi numai porumbul modificat genetic a fost aprobat pentru cultivare în Europa. Se vorbeşte uneori despre “lansarea” sau “îngheţarea” modificării genetice ca şi cum aceasta ar fi o decizie pe punctul de a fi luată; de fapt, procesul de cercetare şi de aprobare a durat mai mult de 20 de ani.
Controlarea modificării genetice
Prima etapă a obţinerii unei plante modificate genetic are loc în laborator şi în seră, asigurându-se faptul că nicio parte din plantă (precum polenul sau seminţele) nu ajunge în afara unei anumite zone. După ce s-a selectat o plantă potrivită, aceasta este cultivată pe zone restrânse pentru a se verifica dacă noua sa trăsătură este activă în afara condiţiilor de laborator şi dacă este stabilă. Cercetătorii analizează orice efect potenţial asupra mediului, precum încrucişarea plantei cu speciile sălbatice înrudite şi potenţialul de a produce pagube insectelor inofensive.
Atât plantaţiile modificate genetic comerciale, cât şi cele necomerciale din Marea Britanie au nevoie de permisiune de la secretarul de stat pentru departamentul de agricultură, deşi plantarea comercială necesită mai multe teste şi acorduri cu alte state membre ale Uniunii Europene. Odată ce aceste autorităţi sunt mulţumite de rezultatele testării pentru siguranţa alimentară şi a mediului în comparaţie cu culturile similare convenţionale, produsul poate fi pus în liberă circulaţie. Există puţine reguli pentru ameliorarea convenţională, cu excepţia cazurilor rare în care rezultă o cultură cu totul nouă, aceasta fiind evaluată conform reglementărilor pentru culturi şi alimente noi.
Istoria reglementării plantelor modificate genetic
Primele reglementări privind culturile MG au fost iniţiate de către savanţii care făceau cercetări în domeniul biologiei moleculare. Primul experiment publicat legat de MG a fost un articol din 1972 ce descria inserarea unor gene bacteriofage în ADN-ul unui virus animal. I-a făcut pe savanţi să îşi pună întrebări legate de potenţialul risc pentru sănătatea umană şi să organizeze conferinţa Asilomar în 1975, la care au participat oameni de ştiinţă, avocaţi şi oficiali de stat. Au concluzionat că experimentele pot continua respectând regulile stricte elaborate de către US National Institutes of Health.
Acum există reglementări internaţionale pentru biosecuritate. Marea Britanie are propriile reglementări, în concordanţă cu directivele Uniunii Europene. Spre deosebire de celelalte reglementări, reactive faţă de un risc prezentat, legile biosecurităţii operează proactiv, anticipând posibilele riscuri. Probabil că aceasta te-ar face să crezi că modificarea genetică este periculoasă, dar este mai degrabă rezultatul modului în care reglementările s-au dezvoltat pentru a înlătura îngrijorarea.
Vinderea şi producerea seminţelor
Companiile pot vinde seminţe doar dacă acestea se află pe Lista Naţională, gestionată de către DEFRA, sau în catalogul UE (odată ce o sămânţă a fost aprobată pentru folosire de către un stat membru al UE, ea ajunge în catalog). Pentru ca o nouă varietate de plantă să fie adăugată la Lista Naţională, indiferent dacă este modificată genetic sau nu, ea trebuie să arate în timpul testărilor în câmp că trece de testele DUS. Trebuie să fie diferită de celelalte varietăţi, uniformă şi stabilă în forma sa genetică de la un an la altul.
Şi culturile agricole trebuie să demonstreze o valoare satisfăcătoare pentru cultivare şi folosire.
Cele mai multe culturi agricole, în afară de legume, au la bază seminţe certificate. Pentru a se ajunge la standardul necesar şi a se menţine puritatea, există contracte între fermieri şi companii de seminţe, stabilindu-se distanţe de separare stricte pe câmp, definite în legislaţia Marii Britanii de către UK Seeds Regulations. Acestea se aplică pentru toate culturile, nu doar pentru cele MG.
În UE, în afară de folosirea seminţelor certificate (care garantează puritatea culturii), agricultorii pot păstra seminţe din propriile lor culturi comerciale. Atunci când aleg această variantă, ei plătesc o taxă de redevenţă amelioratorului de plante care deţine dreptul de proprietate intelectuală asupra seminţelor. Fermierii nu păstrează seminţe din culturile hibride fiindcă următoarea generaţie de plante nu ar îndeplini cerinţele DUS: hibrizii nu sunt uniformi şi stabili pentru că se ‘descompun’ în fiecare din generaţiile următoare, aşa cum observă şi grădinarii care încearcă să semene lupin alb folosind seminţele colectate.
“Super buruieni”
Ziarele au scris despre încrucişarea între plantele modificate genetic rezistente la erbicide şi speciile înrudite sălbatice din care rezultă “super buruieni”. Totuşi, “super buruienile” nu sunt chiar super; sunt plante care tolerează un anumit erbicid. Deja apar în agricultura convenţională şi sunt distruse cu un erbicid diferit sau printr-o mai bună rotaţie a culturilor, deşi toleranţa multiplă ar putea deveni o problemă serioasă pentru fermier dacă nu se folosesc chimicalele şi asolamentul.
David Hill, fermier: “Am avut de-a face cu buruieni rezistente la erbicide ani de zile, mai ales cu iarba neagră în culturile de grâu. Grâul plantat continuu sau în rotaţii scurte se bazează pe erbicide pentru controlul buruienilor. Iarba neagră poate deveni rezistentă foarte rapid, aşa că este vital să variem ingredientul activ din erbicid şi să rotim culturile de pe fiecare teren pentru a opri acest lucru. Va trebui să procedăm la fel şi în cazul culturilor biotehnologice.”
Fluxul de gene
“Fluxul de gene” sună ca o nouă problemă, dar nu este. În cazul unor culturi, fie ele modificate genetic sau nu, genele sunt transmise către culturi similare sau specii sălbatice înrudite prin polenul transportat de către vânt sau insecte. Discuţia despre modificarea genetică a evidenţiat riscul mai mare de flux de gene de la culturile modificate în mod deliberat şi de la plante care au dezvoltat toleranţă, mai ales în ţările de origine ale acelor specii.
În 2000, cerându-se ca terenurile cu plante modificate genetic să fie separate, două consilii britanice de cercetare (BBSRC şi NERC) au început în colaborare o analiză a probabilităţii de transfer de gene de la plante şi a potenţialelor efecte ale unui asemenea “flux de gene”. În 2005, au raportat că spaţiile de separare dintre culturi limitează fluxul de gene şi că transferul de gene de la plantele MG la bacteriile din sol este “aproape inexistent şi foarte improbabil”. În raport au fost analizate şi încrucişările dintre rapiţă cu seminţe oleaginoase şi ruda sa sălbatică; s-a descoperit că apar în jur de 32000 de hibrizi în fiecare an în Marea Britanie. Totuşi, hibrizii nu erau plante ‘sănătoase’ şi foarte puţini au dat naştere unei a două generaţii.
Atât în cazul fluxului de gene, cât şi în cazul “super buruienilor”, problema ţine de managementul fermei şi apare când fermierii nu îşi rotesc culturile sau nu schimbă erbicidele. MG ar putea contribui la sistemul “fără lucrări” de agricultură (semănarea direct în pământ, fără arat, reducându-se daunele aduse structurii solului) care permite o rotaţie mai bună a culturilor.
Culturile modificate genetic şi biodiversitatea
Pierderea biodiversităţii din culturile agricole nu este o problemă a modificării genetice, ci a agriculturii în general; pierderile de habitat, folosirea fertilizatorilor şi a pesticidelor şi schimbările din rotaţia culturilor au redus numărul de plante, insecte şi păsări din Marea Britanie. Analiza modului în care culturile de porumb modificat genetic influenţează insectele nevizate (care nu ar trebui omorâte) în mediu a arătat că modul în care insecticidul este folosit are un impact mult mai mare decât statutul de modificat genetic sau nemodificat genetic al porumbului.
Au circulat multe poveşti despre cum culturile modificate genetic afectează diversitatea. Savanţii şi autorităţile de reglementare au monitorizat şi investigat riscurile potenţiale date de anumite culturi modificate genetic. Principala lor îngrijorare a fost aceea că recoltele rezistente la erbicide ar avea nevoie de erbicide mai puternice, reducând şi mai mult buruienile care reprezintă o sursă importantă de hrană pentru multe insecte şi păsări din Marea Britanie.
Întrebarea a fost adresată de către Farm Scale Evaluations, fiind cel mai de amploare şi mai riguros verificat experiment de acest tip. Au fost analizate efectele rapiţei rezistente la erbicide, sfeclei de zahăr şi ale porumbului asupra biodiversităţii agricole pe mai mult de 200 de terenuri din Marea Britanie. Rezultatele principale au fost publicate în 2003: au fost descoperite diferenţe în numărul şi varietatea de buruieni şi insecte între culturile MG şi cele convenţionale, rapiţa şi sfecla de zahăr MG prezentând mai puţine din fiecare, iar porumbul prezentând mai multe. Totuşi, niciunul dintre aceste rezultate nu a apărut din cauza modificării genetice a culturilor, aşa cum s-a sugerat, ci fiindcă aceste culturi le-au dat agricultorilor noi opţiuni pentru controlul buruienilor. Au folosit erbicide diferite, cu efecte diferite. În plus, diferenţele de biodiversitate dintre testările cu sfecla de zahăr, rapiţă şi porumb au fost mai mari decât cele dintre varietăţile modificate genetic şi cele convenţionale pentru fiecare cultură.
“Rezultatele au reflectat mai degrabă efectele managementului culturilor în ansamblu decât ale modificării genetice ca atare; evaluări similare ale schimbărilor non-MG ale culturilor ar fi relevat, foarte probabil, impacturi mai mari sau similare.” Prof. Les Firbank, ecolog şi şef al North Wyke Research
Albinele şi modificarea genetică
“S-a speculat că scăderea numărului de albine ar fi cauzată de culturile modificate genetic. Totuşi, populaţiile de albine scad la fel de repede în Europa, unde nu se cultivă plante modificate genetic, ca în orice altă parte a lumii. Printre posibilele cauze se numără acarienii varroa şi insecticidele.” Dr. Alan Dewar, entomolog
Fluturele monarh şi porumbul Bt
Porumbul Bt este un porumb modificat genetic care produce proteina insecticidală Bt (Bacillus thuringiensis), astfel încât aceasta nu trebuie pulverizată. Controversele legate de impactul modificării genetice asupra vieţii sălbatice au început cu o poveste despre acest porumb, după ce un studiu publicat în 1999 a sugerat că dăunează fluturilor monarh.
Cercetătorii au descoperit în cadrul testelor de laborator că larvele de fluturi aveau de suferit când consumau frunze de alior presărate cu mult polen de porumb Bt. Aceasta nu era ceva complet neaşteptat din moment ce se ştie că proteina Bt ucide fluturii de noapte şi larvele de fluture. Studiul din 1999 a fost realizat folosindu-se vase Petri şi a utilizat cantităţi de polen mult mai mari decât cele găsite pe frunzele de alior de la marginile câmpurilor de porumb. În 2000 şi 2001, trei studii au arătat că, în condiţii naturale, larvele de fluture nu erau expuse la o cantitate atât de mare de polen Bt. În 2002, US Agriculture Research Service a publicat rezultatele unui studiu de doi ani în care s-a analizat dacă porumbul Bt reprezintă o ameninţare pentru fluturii monarh şi s-a concluzionat că nu. Pentru a reprezenta un pericol, trebuia să existe cel puţin 1000 de granule de polen pe cm2 de frunză; pe câmpurile din Nebraska, Maryland şi Ontario densitatea era de 170 de granule în interiorul câmpului, cu un maxim în exteriorul câmpului de 79 de granule (polenul de porumb este destul de greu, aşa că nu se răspândeşte prea mult). Porumbul Bt176, unul dintre primele porumburi Bt, este dăunător la densităţi mai mici de 1000 pe cm2. Nu a fost plantat pe suprafeţe largi şi a fost eliminat treptat în 2003.
Aceste rezultate diferite subliniază nevoia de a monitoriza culturile şi de a le testa în mediul corect.
4. Consumul de alimente modificate genetic
Alimentele provenite din plante modificate genetic nu sunt neapărat diferite de alimentele obţinute din plante sau animale crescute folosindu-se metode mai vechi de ameliorare selectivă. Depinde de ce se doreşte a se schimba. Există multe produse care conţin modificări genetice în lanţul de alimente, deşi producătorii şi vânzătorii europeni nu menţionează acest lucru. Se estimează că 90% din hrana pentru animale este modificată genetic pentru că este mai ieftină şi mai abundentă decât hrana convenţională.
Unii consumatori şi-au exprimat neliniştea legată de “consumul de gene” şi “consumul de ADN” din alimentele provenite din surse modificate genetic. Toate alimentele conţin gene şi ADN, dar acestea sunt digerate şi folosite în modul obişnuit: “Când mâncăm orice tip de aliment, consumăm gene şi descompunem ADN-ul prezent în mâncare.”
“Aproximativ 1% din masa uscată a tuturor fructelor, legumelor şi cărnurilor reprezintă ADN (adică gene).” Prof. Michael Wilson, profesor emerit de virologia plantelor
“Am consumat gene dintotdeauna şi nu există nicio dovadă că ele ar putea ajunge în celulele umane din alimentele pe care le consumăm.” Prof. Alan Malcolm, Şef executiv al Institutului de Biologie
În SUA se consumă alimente care conţin ingrediente modificate genetic de mai mult de un deceniu. Se estimează că acestea se găsesc în mai mult de 80% dintre alimentele procesate din magazinele lor şi au fost consumate mai mult de un trilion de mese conţinând ingrediente MG fără să apară vreun efect advers.
O analiză a cercetării asupra animalelor hrănite cu plante modificate genetic realizată de către EFSA (European Food Safety Authority) a concluzionat că: “un număr mare de studii experimentale despre creşterea animalelor au arătat că nu au fost detectate fragmente de ADN recombinat sau proteine derivate din plante MG în ţesuturi, fluide sau produse comestibile provenite de la animale precum puii, vitele, porcii sau prepeliţele.”
Deşi nu există dovezi că aceste alimente au dăunat, autorităţile naţionale urmează instrucţiunile pentru a evalua siguranţa alimentelor noi modificate genetic, în fiecare caz. Versiunea modificată genetic a alimentului este comparată cu una obţinută din culturile convenţionale şi se verifică dacă există o diferenţă nutriţională între cele două sau un risc ridicat de alergie sau toxicitate.
Roşia Flavr Savr a fost prima cultură modificată genetic comercializată şi a început să se vândă în 1994 în SUA. Conţinea o trăsătură care suprima coacerea precoce pentru a se îmbunătăţi calitatea şi gustul roşiei. În Marea Britanie, începând din 1996, s-a comercializat o pastă de tomate concentrată ce folosea roşii modificate genetic. S-a vândut bine până in1999, când supermarketurile au retras produsul din cauza campaniilor anti-modificare genetică.
În ciuda faptului că alimentele modificate genetic sunt evaluate şi reglementate riguros, încă circulă zvonuri care le pun la îndoială siguranţa. Una dintre cele mai lungi dispute a început în august 1998 când cercetătorul în nutriţie Dr. Arpad Pusztai a susţinut, la emisiunea televizată “World în Action”, că la şobolanii hrăniţi cu cartofi MG (modificaţi genetic pentru a include lectina, otrăvitoare pentru insecte) s-au observat probleme serioase ale sistemului imunitar şi oprirea procesului de creştere. A doua zi, ziarele titrau “se testează leziunile sistemului imunitar” şi generalizau, scriind despre efectele pe care cartofii şi alte plante modificate genetic le-ar putea avea asupra oamenilor.
Nu s-a precizat clar că studiul era foarte experimental sau că respectivii cartofi nu erau creaţi pentru alimentaţie, ci erau folosiţi pentru a se vedea dacă includerea lectinei le dă rezistenţă la insecte. Când s-a publicat studiul, mai târziu, nu au existat probe care să dovedească oprirea creşterii sau leziuni ale sistemului imunitar. Societatea Regală a analizat informaţiile şi a concluzionat că studiul “este eronat în mai multe aspecte legate de design, execuţie şi analiză şi nu se pot trage concluzii din el”.
Alimentele modificate genetic şi cercetarea alergiilor
Unii cercetători speră că într-o zi va fi posibil să se reducă alergenii din alimente folosindu-se MG. Activitatea este într-un stadiu incipient de încercare de reducere a proprietăţilor alergenice ale unei proteine fără a se schimba funcţia acesteia. În prezent, cercetătorii ştiu foarte multe despre caracteristicile genetice ale alergenilor, dar mai puţin despre diferenţele genetice dintre oameni care i-ar putea predispune la alergii.
5. Modificarea genetică şi producţia globală
S-a discutat mult dacă recoltele modificate genetic rezolvă problema foamei din lume, o discuţie puţin folositoare pentru că MG este o metodă de ameliorare a plantelor, nu un sistem social sau economic. Trebuie să fie, totuşi, luată în considerare în contextul producţiei globale de alimente. Deşi “Revoluţia verde” a producţiei de cereale din anii 1960 a triplat aprovizionarea globală cu alimente, populaţia a crescut de la aproximativ 3 miliarde în 1960 la 6,72 miliarde în 2008. Randamentele mărite din anii 1960 se datorau parţial noilor varietăţi de culturi şi parţial utilizării agrochimicalelor (fertilizatori şi pesticide) şi irigării îmbunătăţite.
“Am putea hrăni toţi oamenii de pe planetă astăzi ca rezultat al ameliorării cu succes a plantelor şi a agriculturii moderne, dar asigurarea că toată lumea are suficientă mâncare ţine mai mult de politică decât de ştiinţă.” Prof. Chris Leaver, profesor emerit de botanică, Oxford University
Din cauza creşterii populaţiei există o cerere mai mare de teren, apă şi energie. S-a estimat că 50% din terenul arabil al lumii ar putea deveni imposibil de folosit până în 2050 din cauza acumulării de sare în sol datorată irigării excesive, supra-pășunatului sau deşertificării. Savanţii caută modalităţi de a mări randamentul dat de pământul arabil disponibil şi – folosindu-se plante tolerante la dăunători şi la asprimea mediului – de pământul care altfel nu ar putea fi folosit. Soluţiile agrochimice ale anilor 1960 atingându-şi limitele, savanţii se îndreaptă către soluţiile biologice precum MG, mutageneza şi selecţia asistată de markeri.
Adoptarea soluţiilor biologice precum culturile rezistente la insecte, mai ales bumbacul MG, reduce, de asemenea, expunerea lucrătorilor agricoli, în special a celor din India şi China, la insecticide periculoase, precum organofosfaţii.
“Bumbacul MG este cultivat pe scară largă în China. În 2008, fiind nevoie să producă alimente în cantitate suficientă pentru populaţia aflată în creştere, China a investit 3,5 miliarde de dolari în cercetarea culturilor modificate genetic pentru alimentaţie şi hrana animalelor.” Prof. Jonathan Jones, botanist
“Suprafaţa de teren agricol disponibil pentru hrana fiecărei persoane a scăzut recent sub 0,3 hectare pentru prima dată în istorie. Pământul disponibil pentru cultivare este afectat din ce în ce mai mult de inundaţii şi de secetă, chiar şi în Marea Britanie. Problema cea mai mare este legată de producerea alimentelor pentru o populaţie în creştere şi de reducerea impactului agriculturii asupra mediului.” Dr. Helen Ferrier, Chief Science and Regulatory Affairs Adviser, National Farmers Union
Companiile multinaţionale şi aprovizionarea cu plante modificate genetic
Companiile mari aprovizionează multe dintre pieţele de seminţe modificate genetic din lume, dar aprovizionează şi multe dintre pieţele de seminţe pentru agricultură convenţională. Cadrul de reglementare a MG a devenit atât de complex şi de strict, în special în Europa, încât obţinerea autorizaţiei pentru o varietate durează foarte mult (în medie cu trei ani mai mult decât în cazul culturilor convenţionale) şi, prin urmare, şi costurile sunt mai mari. Cu siguranţă se descurajează, astfel, iniţiativele publice de ameliorare a plantelor şi parteneriatele mici, cercetarea rămânând mai mult în sectorul comercial. A dăunat cercetării plantelor subutilizate şi activităţii micilor parteneriate din ţările sărace.
Ameliorarea plantelor în sectorul public
Culturile insuficient exploatate includ tefful, meiul, yamul, rădăcinile şi tuberculii. Sunt importante în anumite regiuni, dar nu sunt comercializate în întreaga lume; în consecinţă, sectorul privat nu este interesat de ele. Fără iniţiative publice, există riscul major ca nevoile agricultorilor din ţările în curs de dezvoltare să nu aibă parte de sprijinul cercetării de la nivel internaţional.
“Nimeni nu vrea să vadă cum marile companii multinaţionale îi exploatează pe micii agricultori. Oamenii de ştiinţă nu sunt naivi şi sunt conştienţi că interesul companiilor multinaţionale este unul mai degrabă financiar decât umanitar, dar refuzarea tehnologiei modificate genetic din acest motiv ar fi iraţională. Există multe proiecte MG cu finanţare publică cu obiective umanitare, nu financiare.” Dr. Philip Taylor, biolog molecular şi agricultor
Tehnologia Terminator
Tehnologia utilizării restricţionate genetic (GURT) este o metodă propusă pentru restricţionarea folosirii plantelor modificate genetic prin care seminţele din a doua generaţie ar fi sterile. La sfârşitul anilor 1990, GURT, poreclită “terminator”, era concepută de către companii pentru a-şi proteja interesele comerciale şi drepturile de proprietate intelectuală asupra culturilor modificate genetic. Aceasta a fost privită ca o încălcare a drepturilor agricultorilor de a cultiva folosind seminţe păstrate de la recoltele precedente. Un moratoriu global privind testarea şi comercializarea acestei tehnologii a fost stabilit în conformitate cu Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la biodiversitate în 2000. A fost revizuit în 2006 şi este încă valabil.
Preocupările legate de mediu în legătură cu încrucişarea cu culturile modificate genetic au condus la reînnoirea interesului pentru GURT, astfel încât orice sămânţă rezultată ar fi sterilă, dar în prezent tehnologia nu este folosită sau pregătită de utilizare. Programul european de cercetare, Transcontainer, analizează alte tehnologii care ar putea preveni trans polenizarea.
Nu s-a precizat clar în discuţiile anterioare despre GURT că în agricultură convenţională fermierii cumpără seminţe noi în fiecare an ca practică standard şi primesc, de obicei, de la un furnizor seminţele pentru fiecare sezon. Hibrizii din prima generaţie filială pot fi folosiţi doar o dată fiindcă nu se poate garanta că trăsăturile plantei se repetă şi în anul următor. Agricultorii din ţările în curs de dezvoltare folosesc acest sistem atunci când pot, fiindcă le garantează calitatea, deşi mulţi folosesc încă seminţele păstrate şi aleg varietăţi care le permit să facă acest lucru.
În timp ce companiile sunt stimulate să producă seminţele pe care le vor agricultorii, există potenţiale beneficii şi pentru consumatori. Când culturile necesită mai puţine resurse şi sunt mai uşor de gestionat, plantele sunt produse mai eficient şi cu costuri mai mici, astfel încât alimentele devin mai ieftine. Protejarea plantelor de boli şi de atacul dăunătorilor dă, de asemenea, o calitate şi o siguranţă mai mare a alimentelor.
“Discuţia publică a ignorat, în general, problemele legate de costuri. Aceasta se datorează parţial faptului că mâncarea reprezintă acum o proporţie mult mai mică din bugetul săptămânal decât în urmă cu 40 de ani. Dar cumpără dintr-un supermarket dintr-o zonă mai puţin bogată şi vei vedea cum oamenii pun produse înapoi pe raft pentru că îşi dau seama că nu au suficienţi bani. Creşterea recentă a preţurilor alimentelor doar a accentuat o problemă care exista deja în societatea noastră, dar despre care s-a discutat foarte puţin.” Prof. Derek Burke, profesor emerit de ştiinţe biologice
Unii oameni sunt surprinşi de faptul că o mare parte din cercetarea privind modificarea genetică nu este efectuată doar de către companii, ci şi de către institute de cercetare publice şi departamente de ştiinţa plantelor din universităţi. În ţările în curs de dezvoltare, mai ales, laboratoarele din sectorul public sunt sursa de produse modificate genetic pentru consumul local, mai mult decât companiile comerciale. În Marea Britanie, principalele centre de cercetare a plantelor cu finanţare publică sunt John Innes Centre, Rothamsted Research şi The Scottish Crop Research Institute. Se realizează multe cercetări despre MG şi mediul la Centre for Ecology and Hydrology şi despre MG şi alimentaţia la Institute for Food Research.
Pe plan internaţional, există câteva organizaţii care ajută la transferul tehnologiei şi informaţiei acumulate în ţările dezvoltate în ştiinţele plantelor. Una dintre ele este International Service for the Acquisition of Agri-biotech Applications (ISAAA), organizaţie nonprofit; Consultative Group on Internaţional Agricultural Research (CGIAR) susţine 15 centre de cercetare în domeniul agriculturii, incluzând International Rice Research Institute (IRRI) şi International Maize and Wheat Improvement Center (CIMMYT).
“Cei mai mulţi cetăţeni nu corespund stereotipului anti-modificare genetică, aşa cum este el portretizat. Majoritatea, neutri, sunt confuzi şi influenţaţi de cele mai recente zvonuri din presă, dar deschişi la noi informaţii pe măsură ce acestea apar.” Prof. Joyce Tayt, Scientific Adviser, ESRC Innogen Centre
“Privind în trecut, către noile cereri şi provocări ştiinţifice expuse în acest document, este uimitor cum noi, ca o societate globală, cerem foarte mult de la cercetarea în domeniul plantelor, de la randamente mai bune pe spaţii mai mici la soluţionarea problemei rezistenţei multiple la erbicide; şi cerem soluţii care funcţionează şi în climate mai puţin previzibile şi pentru mai mulţi oameni. Totuşi, analizând discuţiile publice de până acum, s-ar părea că s-a acoperit foarte puţin din cercetarea plantelor, mai ales din rolul pe care metodele de modificare genetică l-ar putea avea. Dar, în timp ce acest lucru i-a descurajat pe mulţi cercetători în privinţa progresului, mai ales legat de ameliorarea plantelor din sectorul public, ceea ce este de asemenea uimitor este faptul că proiectele care sunt planificate şi în curs de desfăşurare în institutele din Marea Britanie sunt concepute cu energie şi creativitate. Şi cercetătorii îşi doresc o discuţie publică deschisă şi dinamică despre munca lor, de ce o fac şi la ce rezultate să ne aşteptăm să obţină.“ Ellen Raphael, Sense About Science
Traducere: Mihai Adriana Maria
Revizuire: Scientia.ro
This publication [Making sense of GM] published by Sense About Science in [2009] in the English language, has been translated into [Romanian] by [Scientia.ro] in [August 2012], and is used with the permission of Sense About Science. Sense About Science assumes no responsibility for the accuracy and completeness of the translation or for actions that may ensue as a result thereof. The approved text of all Sense About Science publications is that published by Sense About Science in the English language.
Copyright under Creative Commons Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 2.0 UK: England & Wales License. Published in [2009] by Sense About Science. Used with permission of Sense About Science. Contact
| Puteţi discuta subiectul pe FORUM | Puteţi pune întrebări pe secţiunea QA |
