Credinţa religioasă este o enigmă. În viaţa de zi cu zi, cei mai mulţi dintre noi depun măcar un efort minim pentru a verifica pe cont propriu adevărul celor auzite ori pretinse de ceilalţi. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte credinţele religioase, lucrurile stau cu totul altfel.
Atunci când vine vorba de religie, studiile arată că suntem de cele mai multe ori convinşi de poveşti care contrazic legile cunoscute ale fizicii. Istorisiri despre fiinţe supranaturale care merg pe apă, învierea morţilor, trecerea prin ziduri, prezicerea viitorului şi altele asemenea sunt idei acceptate pretutindeni. În acelaşi timp însă, ne aşteptăm ca zeii noştri să aibă sentimente umane normale şi emoţii. Ne place ca miracolele noastre şi cei care le pun în scenă să fie un amestec potrivit de supranatural şi normalitate.
De ce suntem noi, oamenii, dispuşi să adoptăm credinţe religioase pe care nu putem spera să le verificăm vreodată? Am putea foarte bine crede că această întrebare nu intră în domeniul de investigaţie al ştiinţei. În particular, biologii evoluţionişti au urmat exemplul părintelui lor spiritual, Charles Darwin şi au ignorat întreaga problematică a divinităţii. Dar acum acest aspect începe să se schimbe. Nu este clar ce a declanşat interesul pentru religie, dar un factor important a fost, probabil, recunoaşterea tot mai mare de care se bucură ideea că religia este într-adevăr un puzzle evoluţionist.
Când vine vorba de credinţele religioase, comportamentul uman pare a fi în contradicţie cu tot ceea ce susţin biologii. Punctul de vedere reducţionist ne vede drept simple vehicule pentru genele noastre egoiste, însă religiile propovăduiesc mila şi generozitatea faţă de străini, supunerea în faţa voinţei comunităţii şi chiar martiriul. Niciun babuin care se respectă şi niciun cimpanzeu nu se vor pleca vreodată de bunăvoie şi cu umilinţă în faţa celor buni, celor răi şi celor urâţi deopotrivă, aşa cum fac oamenii.
Poate cea mai importantă piatră de încercare pentru biologii evoluţionişti a fost recunoaşterea faptului că religia ar putea prezenta un avantaj funcţional. Dacă o trăsătură biologică a evoluat, vrem să ştim care este utilitatea acesteia - şi prin aceasta ne referim la modul în care deţinerea acestei trăsături îi face pe indivizi mai bine adaptaţi pentru a supravieţui şi a-şi transmite materialul genetic generaţiei următoare. Aceste avantaje nu sunt întotdeauna vizibile în cazul religiei. Dar, în ultimii ani, biologii evoluţionişti, printre care mă număr şi eu, au ajuns să înţeleagă faptul că există unele aspecte importante ale religiei care par să prezinte beneficii.
Biologii evoluţionişti au identificat cel puţin patru moduri în care religia ar putea fi de folos din punct de vedere al avantajelor evolutive. Primul este de a oferi Universului o structură mulţumitoare care să ne permită să-l controlăm, probabil prin introducerea unei lumi a spiritelor. Al doilea este de a ne face să ne simţim mai confortabil în raport cu existenţa noastră sau cel puţin să adoptăm o atitudine resemnată cu privire la condiţia umană – acel "opiu al maselor" de care vorbea Marx. Un al treilea este că religiile oferă şi pun în aplicare un fel de cod moral, păstrând astfel ordinea socială. În cele din urmă, credinţa religioasă ar putea aduce un sentiment de comuniune, de apartenenţă la o comunitate ori la un grup.
Prima idee – religia ca şi controlor cosmic - pare foarte plauzibilă, dat fiind faptul că multe practici religioase au drept scop vindecarea bolilor şi prezicerea sau influenţarea viitorului. Acesta a fost punctul de vedere preferat de Freud. Cu toate acestea, deoarece credinţa religioasă nu ne permite să deţinem cu adevărat controlul în faţa provocărilor vieţii şi a limitărilor impuse de condiţia umană, îmi este greu să văd în ideea de religie ca şi controlor cosmic forţa evoluţionistă din spatele originii religiei. Mai degrabă bănuiesc că acest beneficiu a apărut ca un produs secundar odată ce credinţele religioase au evoluat în rândurile strămoşilor noştri pentru unul din celelalte motive – aşadar aceştia având deja un creier destul de mare pentru a imagina unele teorii metafizice despre lume.
A doua ipoteză, opiul lui Marx, pare mai promiţătoare. De fapt, se dovedeşte că religia într-adevăr te face să te simţi mai bine. Studii sociologice recente au arătat că, în comparaţie cu persoanele non-religioase, indivizii religioşi sunt mai fericiţi, trăiesc mai mult, suferă de mai puţine boli fizice şi psihice şi se recuperează mai repede în urma intervenţiilor medicale, cum ar fi cele chirurgicale. Toate acestea sunt veşti proaste pentru cei care nu sunt persoane religioase, dar ar putea cel puţin să ne determine să ne întrebăm de ce şi în ce mod religia contribuie la starea noastră de bine. Şi vom reveni la asta mai târziu.
Celelalte două opţiuni se referă la persoane care beneficiază de pe urma apartenenţei la un grup unit, de susţinere reciprocă. Codurile morale joacă un rol evident în garantarea faptului că membrii grupului vor exprima opinii comune în public, ascunzând dezacordurile existente. Cu toate acestea, e puţin probabil ca genul de coduri morale oficializate propovăduite şi aplicate de către religiile majore de astăzi să ofere o perspectivă clară cu privire la începuturile credinţelor religioase. Ele sunt asociate cu dezvoltarea aşa-numitelor religii mondiale, cu ale lor structuri birocratice şi cu alianţa dintre biserică şi stat. Cei mai mulţi oameni care studiază religiile cred că cele mai vechi credinţe religioase se asemănau mai mult cu religiile şamaniste de găsit în societăţile mici, tradiţionaliste. Acestea au un caracter individualist, chiar dacă unele persoane - şamani, vraci, femei înţelepte şi alţii asemenea - sunt recunoscute ca având puteri speciale. Religiile şamaniste se bazează pe emoţii, nu pe intelect, cu accent pe experienţa religioasă mai degrabă decât pe impunerea unor coduri de comportament.
Cum l-a găsit evoluţia pe Dumnezeu (2)
Textul de mai sus reprezintă traducerea şi adaptarea articolului "How evolution found God" de Robin Dunbar. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.{jcomments on}
