Când oamenii din viitorul îndepărtat vor încerca să reconstruiască o imagine a civilizaţiei primitive din 2012, arheologia va fi cu siguranţă cea mai bună abordare pentru a realiza acest lucru. Ce indicii ale modului în care trăim astăzi vor descoperi arheologii peste mii de ani?
Viitorul îndepărtat: Fără resurse?
Ce va dăinui şi ce va dispărea?
Până la urmă, cele mai bune biblioteci, arhive şi muzee poate fi toate distruse de incendii, posibilitate amplu ilustrată de soarta bibliotecii din Alexandria.
Deci ce vor putea descoperi despre noi arheologii de peste 100.000 de ani? Doar cele mai norocoase dintre artefacte vor scăpa fără să fie strivite, risipite, reciclate sau descompuse. Noi personal, aproape sigur nu vom lăsa nimic în urmă care să poată dăinui atât de mult timp. Pentru a vă face o idee de ce se întâmplă aşa, trasaţi săgeata timpului pe aceeaşi distanţă dar în direcţia opusă. Cu aproximativ 100.000 de ani în urmă, oamenii moderni din punct de vedere anatomic abia apăruseră în Africa pentru a popula ulterior lumea. Cele mai multe lucruri pe care le ştim despre ei sunt doar presupuneri, deoarece singurele indicii care au rămas sunt nişte instrumente ascuţite de piatră şi o mână de fosile.
E destul de puţin probabil că ne vor dăinui fie şi oasele. Fosilizarea este un eveniment extrem de rar mai ales pentru vieţuitoarele terestre, printre care şi noi - deşi, cu 7 miliarde de oameni pe planetă, cel puţin câţiva dintre noi vor avea parte fără nici o îndoială de o asemenea faimă durabilă.
Cele mai norocoase, totodată şi cele mai rare vor fi fosilele "instantanee". Acestea se formează atunci când oameni sau animale mor în iazuri bogate în calciu, în zonele umede de sezon sau în peşteri. În ambele situaţii, oasele se pot mineraliza suficient de repede pentru ca fosilizarea să câştige cursa împotriva descompunerii, spune Kay Behrensmeyer, paleobiolog la Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Washington DC. Osul degetului de la piciorul unui gnu din sudul Kenyei a absorbit carbonat de calciu atât de repede, că a început să se transforme în piatră doar în termen de doi ani de la moartea sa.
Vânătorii viitoarelor fosile nu ne vor căuta prin cimitire odată ce trupurile fiinţelor îngropate acolo se transformă în praf în termen de doar câteva secole. În schimb, cele mai bogate depozite de oase umane vor fi probabil găsite în resturile lăsate de evenimente catastrofale, cum ar fi în cenuşa vulcanică sau în sedimentele fine lăsate de tsunami-urile recente din Asia, spune Behrensmeyer. Câteva trupuri ar putea fi mumificate în turbării sau în marile deşerturi, dar şi acestea se vor dezintegra în cazul în care condiţiile de mediu se vor schimba, iar asta e foarte probabil să se întâmple în următorii 100.000 de ani.
Aceleaşi schimbări vor cauza, de asemenea, pierderea unei alte categorii de indicii importante ale civilizaţiei, casele noastre. Schimbările climatice şi creşterea nivelului mării ar putea să înece oraşele de coastă, cum ar fi New Orléans şi Amsterdam (a se vedea "Unde vom trăi"). În aceste cazuri vor fi distruse cel mai probabil părţile clădirilor situate deasupra solului, iar apoi subsolurile şi armăturile vor fi curând acoperite de sedimente. Deşi betonul se poate dizolva în câteva milenii, arheologii vor recunoaşte tiparele precise rectangulare de nisip şi pietriş, care vor rămâne ca semne al unui scop bine determinat. "Nu este nimic în natură care să se asemene cu structurile pe care le facem noi," spune Jan Zalasiewicz, geolog la Universitatea din Leicester, Marea Britanie.
Construindu-ne propria geologie
Nicăieri nu vor fi mai evidente aceste modele structurale decât în cele mai mari construcţii ale noastre. Câteva artefacte umane, cum ar fi carierele de mină deschise, deja reprezintă caracteristici geologice şi vor dăinui încă sute de mii de ani ca mărturie a puterilor noastre de a muta pământul. Barajele cele mai mari, cum ar fi barajul Hoover din Statele Unite, iar în China Barajul Celor Trei Chei, conţin un volum atât de imens de beton încât unele părţi vor dăinui cu siguranţă mult timp, spune Alexander Rose, directorul executiv al Long Now Foundation, cu sediul în San Francisco, California. Câteva structuri - în special depozitul de deşeuri nucleare Onkalo din Olkiluoto, Finlanda - sunt chiar proiectate pentru a rămâne intacte peste 100.000 de ani.
Am fost de asemenea foarte ocupaţi sa clădim o altă moştenire masivă, care va fi o reală mină de aur pentru viitorii arheologi: gunoiul nostru. Depozitele de gunoi în care în cele din urmă ajung cele mai multe dintre produsele noastre, sunt locuri aproape ideale pentru conservarea pe termen lung. Când sunt pline, gropile ecologice moderne sunt de obicei sigilate cu un strat impermeabil de argilă, astfel încât conţinutul devine rapid lipsit de oxigen, cel mai mare duşman al conservării. "Cred că este corect să spunem că aceste locaţii vor rămâne anaerobe de-a lungul timpului la o scară geologică", spune Morton Barlaz de la Universitatea de Stat din Carolina de Nord, Raleigh. În aceste condiţii, chiar şi unele materiale organice cum ar fi materiale naturale şi lemnul vor putea probabil evita descompunerea - deşi peste milenii se vor transforma treptat în ceva asemănător cu turba sau cărbunele moale, spune expertul în deşeuri Jean Bogner de la Universitatea Illinois din Chicago.
Puţine materiale vor fi păstrate aşa cum sunt acum. Deja nu ne mai folosim prea mult de piatră, totuşi câteva statui ar putea supravieţui îngropate în condiţii de siguranţă, ferite de eroziune. Farfuriile din ceramică şi paharele de cafea ar trebui să reziste pe termen nelimitat de asemenea, la fel ca cioburile rămase de la civilizaţiile umane timpurii. Unele metale ca, de exemplu, fierul, se vor coroda rapid, dar titanul, oţelul inoxidabil, aurul şi altele asemenea vor dura mult mai mult. Aurul lui Tutankhamon la urma urmei arată aproape neschimbat după 5000 de ani. "Nu e nici un motiv să cred că nu ar fi la fel şi peste 100.000 de ani", spune Rose. Într-adevăr, în cazul carcaselor de laptop din titan, deşi cu interiorul corodat, ar putea deveni unele dintre artefactele civilizaţiei noastre cele mai de durată. Cine ştie - savanţii din viitor poate vor construi teorii elaborate despre practicile noastre religioase bazate pe aceste tablete lipsite de conţinut cu forme de măr gravate pe suprafaţa lor.
Fapt e că indiferent de cât de mult încercăm să păstrăm o moştenire pentru generaţiile viitoare, nu putem şti care aspecte ale civilizaţiei noastre îi vor interesa pe urmaşii noştri. Astăzi de exemplu, studiile noastre despre primii oameni sunt bazate pe teoriile lui Darwin, o perspectivă care era de neconceput cu doar un secol în urmă. Chiar dacă obiectele din muzeele noastre ar supravieţui, ele le vor spune generaţiilor viitoare doar ceea ce am gândit noi despre noi înşine. Ce vor crede ei despre noi este ceva ce nimeni care citeşte azi aceste cuvinte nu poate pătrunde.
Modestul potir
Se spune că diamantele sunt eterne, dar nimeni nu s-ar putea aştepta ca alături de aceste pietre sclipitoare, într-un muzeu al viitorului, să fie expuse şi paharele noastre de cafea din plastic.
Şi asta deoarece peletele de polistiren derivate din petrol nu pot fi biodegradate de niciun microorganism cunoscut. Chestiile astea ar putea rezista şi un milion de ani.
Acestea fiind spuse, părăsite în natură paharele se vor sfărâma probabil în bucăţi de nerecunoscut. Iar dacă eforturile recente de a inventa ciuperci care să poate descompune polistirenul vor reuşi, nici aceste rămăşiţe nu vor supravieţui. Protejate însă într-un depozit şi neatinse de-a lungul mileniilor, paharele şi-ar putea păstra forma suficient pentru a permite arheologilor viitorului să deducă la ce ne-au folosit.
Textul de mai sus reprezintă traducerea articolului Deep future: What will our descendants know about us?, publicat de New Scientist. Scientia.ro este singura entitate responsabilă pentru eventuale erori de traducere, Reed Business Information Ltd şi New Scientist neasumându-şi nicio responsabilitate în această privinţă.
Traducere: Mihaela Gindu
