Lacrimile sunt, de regulă, văzute ca un semn al tristeții sau al durerii, dar nu este deloc neobișnuit ca oamenii să plângă în momentele cele mai fericite ale vieții: nunți, nașteri, revederi, victorii sportive sau chiar în fața unui gest neașteptat de bunătate.
Aceste „lacrimi de fericire” par contradictorii, dar oferă o fereastră fascinantă către modul în care creierul uman gestionează emoțiile intense.
Plânsul este un răspuns biologic complex la supraîncărcarea emoțională și nu face distincție între sentimentele pozitive și cele negative. Fie că este declanșat de durere sau de extaz, plânsul este adesea rezultatul încercării creierului de a procesa mai mult decât poate gestiona în acel moment.
Atât emoțiile pozitive, cât și cele negative activează sistemul limbic, regiunea creierului implicată în procesarea emoțiilor și a amintirilor.
În cadrul acestui sistem, amigdala – un grup de neuroni în formă de migdală – funcționează ca un „clopoțel de alarmă” emoțional, detectând starea de excitare și semnalând corpului să reacționeze.
Când este puternic stimulată, amigdala activează alte regiuni ale creierului, inclusiv hipotalamusul, care controlează funcții organice involuntare, cum ar fi ritmul cardiac, respirația și producția de lacrimi.
O altă structură-cheie este cortexul cingulat anterior, care joacă un rol în reglarea emoțiilor, luarea deciziilor și empatie. Acesta ajută la coordonarea răspunsului creierului în fața conflictelor emoționale, cum ar fi trăirea simultană a bucuriei și a tristeții. Aceste căi neuronale suprapuse explică de ce un val brusc de fericire poate produce o reacție pe care, în mod obișnuit, o asociem cu suferința.
Oamenii de știință cred că plânsul de fericire este o formă de homeostazie emoțională: un mecanism de revenire la echilibru după un vârf emoțional. Plânsul activează sistemul nervos parasimpatic, care încetinește ritmul cardiac și relaxează corpul după avalanșa de adrenalină produsă de o trăire intensă. Cu alte cuvinte, lacrimile ne ajută să ne calmăm.
Această idee de „resetare” nu este unică fericirii. Plânsul ca reacție la stres sau traumă are un scop similar. Ceea ce face ca plânsul de fericire să fie remarcabil este modul în care ilustrează efortul corpului de a echilibra forțe opuse: ușurare după frică, recunoștință după dificultăți, mândrie după luptă.
Lacrimi de fericire
Așa-numitele „lacrimi de fericire” sunt rareori doar atât. De cele mai multe ori, ele apar dintr-un amestec de emoții. De exemplu, un părinte care își privește copilul absolvind poate simți simultan mândrie, nostalgie și un strop de melancolie. O revedere mult așteptată poate trezi bucurie și durerea depărtării îndelungate. Psihologii numesc acest fenomen „răspuns cu valență dublă” – o stare emoțională care conține atât elemente pozitive, cât și negative.
Aceste amestecuri emoționale implică și sistemele memoriei, în special hipocampul, care procesează și accesează amintirile personale. De aceea, un moment fericit poate aduce, pe neașteptate, un nod în gât – el activează amintiri ale pierderii, ale luptei sau ale dorului.
Interesant este că oamenii sunt singurele animale cunoscute care varsă lacrimi pe fond emoțional. Deși multe mamifere produc lacrimi reflexe pentru a-și umezi ochii, doar oamenii plâng ca răspuns la emoții. Probabil că acest comportament a evoluat ca formă de comunicare non-verbală, mai ales în grupurile sociale timpurii.
Lacrimile semnalează vulnerabilitate, autenticitate și profunzime emoțională. Plânsul în momente de bucurie transmite celorlalți că s-a petrecut ceva profund semnificativ.
În acest fel, plânsul de fericire poate întări legăturile sociale, poate invita la empatie și poate crea momente comune de catharsis. Cercetările arată chiar că oamenii sunt mai dispuși să ofere ajutor unei persoane care plânge, indiferent dacă lacrimile sunt de tristețe sau de bucurie.
Așadar, de ce plângem când suntem fericiți? Pentru că fericirea nu este o emoție simplă. Ea este adesea cuplată cu amintiri, cu sentimentul de ușurare, cu senzația de uimire și cu încărcătura unor momente semnificative din viață.
Lacrimile sunt modul în care creierul procesează această complexitate, în care marchează un moment care contează, chiar și atunci când este unul fericit. Departe de a fi o contradicție, lacrimile de fericire ne amintesc că viața emoțională este bogată, haotică și, mai presus de toate, profund umană.
| Citește și:
• Ce sunt, în fapt, emoțiile?
• Emoțiile stau la baza conștiinței
• Cum procesează creierul emoții pozitive și negative simultan
Traduducere după Why do we cry happy tears? de Michelle Spear, profesor de anatomie, Universitatea Bristol.
Imagine: pexels.com
