Dacă vrem să reducem singurătatea în rândul tinerilor, trebuie să mergem dincolo de a le spune să meargă la terapie sau să-și folosească telefoanele mai puțin. Avem nevoie de investiții publice în spații care încurajează conexiunea și trebuie să abordăm problemele structurale care fac ca unii tineri să fie deosebit de vulnerabili.
Oricine a experimentat singurătatea știe cât de profund personală este această trăire. Ne simțim singuri atunci când nevoile noastre sociale și emoționale nu sunt satisfăcute. Din acest motiv, cercetările psihologice se concentrează adesea pe soluții la nivel individual, încurajând oamenii să-și schimbe percepțiile sau comportamentul prin terapie. Însă această abordare ratează esența problemei: absența conexiunii semnificative cu ceilalți.
Este justificată îngrijorarea în legătură cu ratele ridicate ale singurătății în rândul tinerilor, mai ales având în vedere impactul negativ al singurătății severe asupra sănătății fizice și mentale. Unii dau vina pe tehnologie și indică timpul mare petrecut pe telefoane sau rețele sociale.
Deși studiile arată că o utilizare mai mare a Internetului este asociată cu o singurătate mai accentuată, direcția acestei relații rămâne neclară. Sunt tinerii singuri pentru că sunt online sau sunt online pentru că se simt singuri?
Internetul nu este lipsit de interacțiune socială. De fapt, studiile sugerează că activitățile online ale tinerilor reflectă adesea comportamentele lor din viața offline, în special când vine vorba de căutarea conexiunii și comunicarea cu prietenii. Acest lucru complică ideea că tehnologia este singura vinovată.
În loc să punem toată responsabilitatea pe umerii unei persoane care suferă de singurătate, trebuie să ne uităm la soluții la nivelul societății. Asta nu înseamnă că intervențiile psihologice nu au valoare. Terapii precum terapia cognitiv-comportamentală (CBT) sau antrenamentul abilităților sociale pot fi eficiente pentru unii, în special în cazurile de singurătate severă.
Dar aceste abordări nu sunt universal eficiente. Sunt costisitoare, necesită profesioniști specializați și, adesea, îmbunătățirile obținute nu durează.
Soluțiile sociale, în schimb, oferă un impact mai larg și mai sustenabil. Acestea pot fi gândite în două moduri principale: crearea de spații pentru conexiune socială semnificativă și abordarea condițiilor sociale fundamentale care duc la singurătate.
Deși singurătatea este o experiență subiectivă, conexiunea socială este mai tangibilă. Ea se reflectă în faptul că avem sau nu persoane pe care ne putem baza, dacă ne simțim susținuți și în calitatea relațiilor noastre. În acest sens, conexiunea socială poate fi un antidot la singurătate.
Când spațiile publice dispar, singurătatea crește
Dar oportunitățile de conexiune sunt în scădere. În Regatul Unit, sute de milioane de lire sterline au fost tăiate din serviciile pentru tineri, iar jumătate dintre cluburile pentru tineret au fost închise între 2011 și 2021. În același timp, o criză globală a costului vieții îi lasă pe mulți tineri – chiar și pe cei angajați cu normă întreagă – cu puțini sau niciun ban la sfârșitul lunii.
Între timp, așa-numitele „al treilea spațiu” – locuri din afara casei, școlii sau locului de muncă unde oamenii se pot conecta – dispar. Cafenelele și barurile sunt adesea prea scumpe, iar bibliotecile publice și spațiile comunitare sunt subfinanțate și se închid rapid.
În acest context, nu este deloc surprinzător că tinerii petrec tot mai mult timp socializând online: pur și simplu există din ce în ce mai puține locuri accesibile și accesibile financiar unde să se poată conecta în persoană.
A adopta o abordare socială înseamnă, de asemenea, să recunoaștem inegalitățile care modelează modul în care este trăită singurătatea. Nu suntem doar indivizi care fac alegeri izolate: facem parte din comunități și din sisteme. Iar pentru mulți, probleme structurale precum marginalizarea și discriminarea joacă un rol important în experiența lor de singurătate.
Tinerii proveniți din medii marginalizate, inclusiv cei din familii cu venituri reduse și cei care se identifică drept LGBTQ+, prezintă un risc semnificativ mai mare de a se simți singuri. Cercetătorii susțin că excluderea și discriminarea – și nu lipsuri individuale – contribuie la această stare.
De aceea, unii cer să înțelegem cauzele singurătății la toate nivelurile, de la trăsături personale la atitudini sociale și până la designul cartierelor și al comunităților.
Dacă vrem să reducem singurătatea în rândul tinerilor, trebuie să mergem dincolo de a le spune să meargă la terapie sau să-și folosească telefoanele mai puțin.
Avem nevoie de investiții publice în spații care încurajează conexiunea și trebuie să abordăm problemele structurale care fac ca unii tineri să fie deosebit de vulnerabili.
Să ne concentrăm doar asupra individului singuratic nu va fi suficient – mai ales pentru cei care se confruntă cu cele mai profunde bariere în calea sentimentului de apartenență.
Traducere după Why loneliness should be treated as a social issue de Kathryn Bates, cercetător în psihologie la King's College London.
