Credem că ne cunoaștem propriile minți și că ne putem prezice comportamentul în anume circumstanțe, prin intermediul introspecției, dar studiile din domeniul psihologiei ne arată exact contrariul.

Imaginați-vă că sunteți puși în situația de a participa la un experiment care constă în pedepsirea cu aplicarea unor șocuri electrice unor alți participanți la studiu. Cum v-ați comporta? Le-ați aplica șocuri electrice care, în realitate (dacă nu ar fi un experiment controlat), i-ar ucide pe cei care le suportă? Probabil ați spune că nu, căci așa vă cunoașteți pe voi înșivă: cu autocontrol, făcând diferența între ce e acceptabil și ce nu șamd.

Dar realitatea ar fi, cel mai probabil, diferită. Într-un astfel de experiment nu mai puţin 65% dintre participanţi (24 dintre cei 40 de subiecţi) au acţionat toate cele 30 de manete ale maşinii de şocuri electrice, ceea ce, într-o situaţie reală, echivalează cu moartea participanților la studiu. 13 participanţi au renunţat după ce au administrat şocuri cu intensitate de cel puţin 300 V. Doar un singur participant a renunţat înainte să apese maneta de 300 V...
→ Puteți citi detalii despre experiment în articolul nostru: Obediența față de autoritate.

Iată o situație mai „simplă”: pe stradă are loc un atac asupra unei femei din partea unui bărbat înarmat cu un cuțit. Ce ai face? Ai interveni sau nu? Cel mai probabil ai lucrurile clare: ai interveni, bineînțeles. Dar lucrurile sunt mai complicate în realitate. Într-un caz care a devenit faimos în psihologie, în 1964 o tânără pe nume Kitty Genovese a fost ucisă. Deşi crima s-a desfăşurat pe durata unei jumătăţi de oră, niciunul dintre martorii prezenţi la tragedie nu au venit în ajutorul victimei. Acest comportament i-a surprins pe psihologi, care au realizat o serie de experimente pentru a testa reacţia omului în condiţii similare cazului expus.
→ Despre acest aspect care ține de natura noastră citiți articolul nostru: Efectul trecătorului.

Într-un alt experiment interesant, care arată diferențele dintre cum credem că ne-am comporta și cum ne comportăm în realitate, un sociolog american, Richard LaPierrre a testat atitudinea rasistă a americanilor între cele două războaie mondiale. Americanii erau recunoscuți în acea vreme pentru o respingere a orientalilor. Exista și o lege de excludere a chinezilor din sec. XIX. Experimentul a pornit de la o întâmplare. Ajuns la un hotel cu un cuplu de tineri asiatici, aceștia au fost cazați fără probleme. Când a sunat după circa 2 luni la același hotel, încercând să rezerve camere, menționând și prezența unui „domn chinez foarte important”, sociologul s-a lovit de un refuz categoric: „nu cazăm chinezi!”. Atunci LaPierrre a vrut să vadă care e diferența reală dintre ce spun și ce fac americanii. I-a întrebat pe 251 de recepționeri dacă ar caza asiatici: peste 90% dintre aceștia au răspuns cu „nu”. Dar LaPierre s-a și deplasat cu prietenii săi chinezi (care nu știau de experiment) în locurile respective și, surprinzător, a fost o singură situație în care a fost respins... Ceea ce indică fără dubii că este o mare diferență între ce spun și ce fac oamenii.

Toate aceste situații, care sunt doar câteva dintre cele testate în experimente psihologice, indică faptul că avem iluzia cunoașterii de sine, dar ea nu corespunde unei cunoașteri reale.

Pe de altă parte, această constatare privind diferența dintre ce credem că am face și am face în realitate pune sub semnul întrebării studiile psihologice care se bazează pe opinia participanților.

Este, așadar, o discrepanță semnificativă între ce credem despre noi și ce suntem, între cum credem că ne-am comporta într-o anumită situație și cum ne-am comporta realmente.

Consecințele acestei observații sunt dramatice, căci, în viața de zi cu zi, comentăm fără oprire comportamentul altora în diverse situații, închipuindu-ne că noi ne cunoaștem bine și ne-am comporta cu certitudine altfel decât ei. Ei bine, s-ar putea să nu fie așa! Până nu treci realmente printr-o anumită situație, nu vei ști cum te vei comporta. În imaginația noastră suntem virtuoși, rezonabili, stăpâni pe noi, cerebrali, dar în realitate s-ar putea să fim exact pe dos.

Propria judecată nu este suficientă pentru a ști cum ne comportăm în circumstanțe speciale. Nu ne cunoaștem propria minte, deși suntem convinși că nimic nu ne e mai bine-cunoscut.

În plus, și asta mi se pare realmente important, acest aspect privind cunoașterea de sine schimbă înțelesul vechiului aforism grec „γνῶθι σεαυτόν”, cunoaște-te pe tine însuți, care, cum știți, nu a venit și cu instrucțiuni de aplicare (cam ce ar trebui să faci pentru a te cunoaște pe tine însuți). Pentru o bună cunoaștere de sine ai nevoie, înțelegem, de experiențe nemijlocite, care nu pot fi înlocuite de introspecție, de ce crezi despre tine pe baza propriilor opinii, netestate prin implicarea în circumstanțele ce fac obiectul analizei.
→ Despre înțelepciune și cunoașterea de sine vorbește și Socrate în dialogul Charmides, al cărui rezumat îl puteți citi aici.


Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.