În secolul XVII un filozof englez pe nume William Molyneux, a cărui soție era oarbă, și-a pus o întrebare simplă: poate un om născut orb, care devine capabil să vadă la un moment dat, să identifice pe baza datelor simțului tactil din memoria sa un cub și o sferă, atunci când le vede pentru prima dată?
Mai explicit, situația e următoarea:
· un om se naște orb.
· în perioada în care e orb acesta învață, prin simțul tactil, jucându-se cu diverse forme, ce este un cub și ce este o sferă.
· omul știe, prin urmare, când îi pui în mâini un cub ori o sferă, care-i cubul și care-i sfera. Așa cum știi și tu, cel care citești articolul ăsta. Numai că tu știi și cum arată un cub și o sferă.
· omul nostru este subiectul unei operații revoluționare la un moment dat și devine capabil să vadă.
· imediat după ce e capabil să vadă, îi arăți un cub și o sferă și-l întrebi: care este sfera și care este cubul?
Gândiți-vă un pic înainte de a citi mai departe. Ce credeți? Va ști sau nu va ști?
• Ce credea Molyneux?
Înainte de a vedea ce știm astăzi apropo de această întrebare veche, să vedem care au fost gândurile inițiale.
Molyneux i-a trimis întrebarea faimosului filozof John Locke, care a introdus-o în lucrarea sa intitulată „An essay concerning human understanding” (1689). Molyneux i-a spus și părerea sa cu privire la răspuns: nu este posibil ca cel orb să știe care e cubul și care sfera, privindu-le pentru prima dată, pentru că informația furnizată de un simț (cel tactil) nu se poate transfera unui alt simț (cel vizual). Locke a fost de acord cu această abordare, considerând că relația dintre două simțuri se învață din experiență.
În principiu poți filozofa mult și bine pe acest subiect, dar există și un mod de a rezolva problema definitiv, nu? Adică să găsești un orb (mai bine mai mulți...), să găsești o cale să-l faci să vadă și să testezi, să vezi ce se întâmplă! Adică trebuie mers dincolo de filozofie, în domeniul științei.
• Un experiment pentru o problemă veche de 300 de ani
În anul 2003, Pawan Sinha, profesor la MIT, SUA, a pus bazele unui experiment care a permis studierea problemei la modul real. Adică a găsit cinci copii (din India) cu vârste între 8 și 17 ani orbi din naștere (care abia puteau face diferența dintre lumină și întuneric). Aceste persoane au fost supuse unei intervenții chirurgicale între 2007 și 2010, în urma intervenției devenind capabile să vadă.
S-au efectuat teste cu cei cinci în primele 48 de ore după ce au început să vadă. Cercetătorii au plasat 20 de obiecte mici similare cu blocurile Lego pe o masă, fără ca subiecții să le poată atinge, ci doar vedea.
Apoi subiecții au primit sub masă, fără a le putea vedea, obiecte similare cu cele de pe masă; pe aceste obiecte de sub masă subiecții le-au putut atinge și determina caracteristicile (în esență, forma).
Apoi li s-a cerut să spună pentru fiecare obiect pe care-l analizau cu mâinile cu care dintre obiectele de pe masă semăna.
Care a fost concluzia? Nu. Subiecții studiului nu au putut identifica obiectele de pe masă pe baza informației furnizate de simțul tactil.
Nu au avut, așadar, capacitatea de a transfera informația tactilă despre formele obiectelor analizate cu mâinile în domeniul vizual.
Și astfel problema lui Molyneux a fost rezolvată definitiv.
