„Ştiam eu că aşa va fi!” Vă sună cunoscută această replică? La prima vedere pare a fi o abilitate specială de a prevedea lucruri, dar în realitate este vorba de o deformare cognitivă cunoscută sub numele de predispoziție (bias) retrospectivă. Acesta apare atunci când oamenii au impresia că un eveniment este mai previzibil după ce a devenit cunoscut decât era înainte.
Oamenii de ştiinţă au sugerat existenţa a trei tipuri de biasuri (predispoziţii) retrospective: distorsiunea memoriei, inevitabilitatea şi capacitatea de previziune. Sursa acestor biasuri sunt intrările cognitive, metacognitive şi cele motivaţionale. Atenţia miopică şi supraîncrederea în sine, generate de biasul retrospectiv, pot avea consecinţe serioase asupra procesului decizional.
Să presupunem existenţa următoarelor situaţii:
1) Un pacient îşi dă în judecată medicul pentru malpraxis după ce acesta a omis să detecteze o tumoare la radiografie. La judecată, un al doilea medic depune mărturie bazându-se pe o radiografie mai recentă, susţinând că primul medic ar fi trebuit să observe tumoarea în prima radiografie.
2) Un manager angajează pe cineva, pe baza calificărilor acestuia şi a recomandărilor primite. După câteva luni, performanţele slabe ale acestuia îl fac să regrete decizia. După un an angajatul este demis. În urma demiterii lui, managerul primeşte o evaluare anuală slabă, consiliul de conducere considerând că au existat semne ce prevesteau eşecul angajatului pe care acesta ar fi trebuit să le ia în calcul înainte de a face angajarea.
În ambele situaţii prezentate mai sus o persoană este învinovăţită fiind considerată responsabilă pentru apariţia unei situaţii nedorite. Pe lângă aceasta, ambele prezintă părerea altor persoane, bazată pe fapte curente, la care cel ce este acuzat nu a avut acces atunci când decizia a fost luată. Aceste cazuri implică un bias retrospectiv.
Biasul retrospectiv reprezintă una dintre cele mai studiate capcane decizionale fiind prezentată în peste 800 de articole ştiinţifice. Acesta este prezent la toţi oamenii, indiferent de vârstă şi este studiat în diverse arii profesionale.
Cunoaşterea rezultată prin retrospecţie poate fi de folos atunci când este direcţionată asupra planurilor curente sau viitoare, însă poate implica erori atunci când are ca scop evaluarea momentelor din trecut.
Cele trei tipuri de biasuri retrospective propuse de oamenii de ştiinţă au fost organizate ierarhic. Nivelul inferior implică mai mult procese de bază ale memoriei, iar nivelul superior se referă la credinţe extinse rezultate prin inferare.
1) Distorsiunea memoriei
Se concentrează pe lipsa unor amintiri corecte privind judecăţile anterioare. Ex: „Am spus eu că se va întâmpla.”
2) Inevitabilitatea
Implică credinţe despre starea obiectivă a lumii, precum convingerea că un eveniment trecut a fost predeterminat. Ex: „Trebuia să se întâmple.”
3) Capacitatea de previziune
Acest nivel este prin natura sa subiectiv concentrându-se pe convingerile privind propriilor cunoştinţe şi abilităţi. Implică credinţa că persoana însăşi poate să prevadă un eveniment prezent având abilităţi înalte de înţelegere a lumii. Ex: „Am ştiut asta tot timpul.”
În ceea ce priveşte intrările acestor biasuri retrospective, se diferenţiază trei categorii:
1) Intrări cognitive
Acestea reflectă operaţiile memoriei. În cadrul lor se regăsesc amintirile, actualizarea cunoştinţelor şi crearea sensului.
Amintirile – Oamenii încearcă să recupereze predicţiile făcute în legătură cu evenimentele trecute. Erorile memoriei reprezintă primul pas în apariţia biasului retrospectiv.
Actualizarea cunoştinţelor – Memoria umană este un sistem remarcabil, adaptat în culegerea informaţiilor noi şi conectarea lor cu cele deja cunoscute. Actualizarea cunoştinţelor presupune integrarea noilor informaţii în structurile existente ale memoriei. În momentul în care noile cunoştinţe se potrivesc la nivel conceptual cu cele vechi, rezultă un sentiment de claritate. Acest lucru face ca trecutul să fie mai uşor înţeles şi astfel mult mai uşor de prezis după ce a avut loc.
Crearea sensului - Implică explicaţii ce capătă sens sub forma unor consecinţe mai mari pentru cel ce crează sensul. Crearea sensului provine din explicaţiile cauzale pe care oamenii le atribuie evenimentelor. Situaţiile care oferă prin ele însele explicaţii cauzale simple, evocă un bias retrospectiv mai mare decât situaţiile ambigue. Oamenii au tendinţa de a simplifica cauza şi efectul, neglijând rolul hazardului şi astfel supraestimând propria putere de a prezice evenimentele viitoare.
2) Intrările metacognitive
Metacogniţiile sunt gândurile pe care le avem despre propriile gânduri. Spre exemplu, atunci când ne dăm seama că încă mai ţinem minte şi putem să spunem din memorie numărul de telefon al celui mai bun prieten din copilărie. Concentrându-se asupra judecăţilor subiective, metacogniţiile corespund nivelului biasurilor retrospective cel mai subiectiv şi anume capacitatea de previziune. Când oamenilor li se pare uşor să ajungă la o concluzie privind un anumit rezultat vor prezenta un bias retrospectiv mai mare, mai ales în termeni de previziune, deoarece aceştia atribuie în mod eronat confortul subiectiv judecăţii însăşi. Practic, „uşurinţa” este atribuită în mod greşit „certitudinii”.
3) Intrările motivaţionale
Motivele reflectă dorinţe şi nevoi. Dintre cele trei tipuri de biasuri retrospective prezentate mai sus, capacitatea de previziune este sensibilă la două forme de intrări motivaţionale: nevoia de închidere şi stima de sine.
Nevoia de închidere - Oamenii au nevoie să vadă lumea ca fiind previzibilă, simţind amenințătoare credinţa că majoritatea lucrurilor sunt aleatorii. Acesta este motivul pentru care oamenii caută un sens prin religie, ideologii şi alte viziuni ce implică o ordine şi o previzibilitate a vieţii. În momentele în care ordinea şi previzibilitatea vieţii devin îndoielnice, oamenii răspund prin supraalimentarea credinţelor în propriile ideologii. Astfel, cei ce deţin o nevoie mare de control şi închidere sunt cei mai predispuşi la biasuri retrospective decât restul oamenilor.
Stima de sine – Oamenii se străduiesc să îşi menţină şi sporească imaginea de sine pozitivă. Pentru a-şi păstra starea de confort, aceştia îşi atribuie meritele pentru succese şi îi acuză pe ceilalţi pentru eşecuri atunci când au de oferit explicaţii privind acţiunile realizate în trecut.
Biasul retrospectiv este important deoarece poate avea implicaţii serioase asupra luării deciziilor. Printre cele mai importante consecinţe ale acestuia se află miopia şi supraîncrederea în sine.
1) Miopia implică o eroare în localizarea cauzei unei probleme, fie prin concentrarea atenţiei pe cauze greşite ale acesteia, fie prin exagerarea impactului cauzei corecte. Atunci când oamenii gândesc într-un mod miop, eşuează în căutarea minuţioasă a explicaţiilor.
2) Supraîncrederea în sine presupune exagerarea propriilor abilităţi de a analiza situaţiile, ceea ce poate avea ca rezultat omiterea unor perspective alternative sau adoptarea unor poziţii riscante în luarea deciziilor ulterioare.
Poate fi acest bias eliminat?
De-a lungul anilor au fost propuse mai multe strategii, două dintre ele fiind „considerarea contrariului” şi expertiza.
„Considerarea contrariului” presupune ca decidentul să ia în considerare şi să explice modul în care rezultatele care nu au apărut ar fi putut să apară, fiind o strategie ce poate diminua atât miopia, cât şi supraîncrederea.
Expertiza poate fi văzută ca un mijloc de protecţie pentru biasul retrospectiv, dar are rezultate numai în domeniile ce permit un feedback clar şi frecvent privind performanţa obţinută.
Deşi are puterea de a compromite procesul luării deciziilor, cei 40 de ani de studii asupra biasului retrospectiv au reuşit să explice modul în care acesta funcţionează, oferind astfel noi mijloace de a îi face faţă. Un prim pas pentru a îl evita este conştientizarea existenţei lui.
Bibliografie:
Roese, N.,J., Kathleen, D. V. (2012). Hindsight Bias. Perspectives on Psychological Science 7(5) 411-426
http://pps.sagepub.com/content/7/5/411.abstract