Extrovert introvertConform unei noi cercetări, personalitatea îţi este dezvăluită de modul în care vorbeşti. Introvertiţii tind să utilizeze cuvinte mai concrete şi sunt mai exacţi, spre deosebire de extrovertiţi, ale căror cuvinte sunt mai abstracte şi vagi.

 

 

 

Multe dintre studiile anterioare au analizat legăturile dintre personalitate şi limbaj, însă, de obicei, ele se concentrau asupra subiectelor despre care oameni cu diferite personalităţi alegeau să vorbească. S-a demonstrat, de exemplu, că extrovertiţii vorbesc mai degrabă despre familie şi prieteni şi folosesc cuvinte precum ”băuturi” şi ”dans”, ceea ce are intuitiv sens, dat fiind faptul că ne aşteptăm ca oamenii cu acest tip de personalitate să petreacă mai mult timp socializând.

Camiel Beukeboom şi colegii lui au abordat o perspectivă diferită, rugând 40 de angajaţi (dintre care 19 femei; vârsta medie: 34 de ani) de la o companie mare din Amsterdam să descrie cu voce tare aceleaşi cinci poze înfăţişând situaţii sociale ambigue. Participanţilor li s-a spus că ”nu există răspunsuri corecte sau greşite” şi li s-a dat oricât timp doreau pentru a descrie fiecare fotografie. Răspunsurile lor au fost înregistrate şi transcrise, pentru a fi mai târziu codate. Trei zile mai târziu, participanţii au completat şi un chestionar de personalitate.

Participanţii care au obţinut scoruri mai mari la extraversiune tindeau să descrie fotografiile în termeni evaluaţi de un codificator independent ca fiind mai abstracţi. De exemplu, ei foloseau mai multe verbe declarative (e.g. ”Jack o iubeşte pe Sue”) şi adjective şi recunoşteau că interpretează mai mult, adică descriau lucruri care nu erau direct vizibile în imagini. Pe de altă parte, cu cât o persoană obţinea un scor mai mare la introversiune, cu atât mai concret şi exact tindea să-i fie discursul, acesta incluzând mai multe articole (i.e. ”un”/”o”, ”-ul”/”-a”), mai multe menţionări de numere şi persoane anume şi realizarea mai multor distincţii (i.e. folosirea unor cuvinte precum ”dar” şi ”cu excepţia”).

Diferenţele au sens dacă ne gândim la ceea ce ştim despre comportamentul social şi dimensiunea personalităţilor introvertit-extrovertit, stilul lingvistic al introvertiţilor fiind mai prudent, iar cel al extrovertiţilor fiind mai informal şi vag.

Cercetătorii au spus că rezultatele lor au implicaţii largi, deoarece ştim din cercetările anterioare că stilurile lingvistice contrastante sunt interpretate în mod diferit. De exemplu, ei au spus că modul de comportare descris în termeni abstracţi , în stilul unui extrovertit (e.g. Camiel nu este prietenos) este, de obicei, atribuit personalităţii, şi nu situaţiei, fiind, de aceea, interpretat drept durabil, cu şanse mari de a se petrece din nou şi totuşi mai greu de verificat. În contrast cu aceasta, comportamentul descris în termeni mai concreţi, în stilul caracteristic unui introvertit (e.g. Camiel urlă la Martin), tinde să fie interpretat drept un atribut specific situaţiei şi unul mai credibil.

”Astfel, stilul lingvistic al unui introvertit ar induce mai multe atribuiri situaţionale şi ar părea mai credibil decât stilul unui extrovertit”, au spus cercetătorii.

Descoperirile sunt în acord şi cu cercetările anterioare care arătau cum conversaţiile dintre doi introvertiţi implică, de obicei, discutarea unui subiect în profunzime, în timp ce doi extrovertiţi ating mai multe subiecte, fără a intra în atâtea detalii.

”Vorbind la niveluri diferite de abstracţie, extrovertiţii şi introvertiţii relatează informaţiile în mod diferit”, au concluzionat cercetătorii ”şi induc ascultătorului diferite inferenţe, amintiri şi reprezentări ulterioare ale informaţiilor schimbate”.



Traducere de Ana Dumitrache după introverts-use-more-concrete-language cu acordul editorului

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.