Contactul vizual poate semnaliza dragoste, ură, inteligenţă, înfiorare, convingere, sarcasm şi, uneori, minciuni. Poveştile despre carisma lui Bill Clinton sunt legendare. O mare parte a carismei lui se comunica prin contact vizual. Cei care îl cunosc spun că atunci când se uita la tine, era o experienţă foarte intimă.

Se spune despre el că stabileşte un contact vizual profund şi personal, aproape fascinant, e ca şi cum ar exista doar două persoane în încăpere: el şi tu. Şi nu doar femeile erau seduse de contactul lui vizual, el seducea pe toată lumea.

În mod evident, ochii au o putere enormă, aşa încât contactul vizual poate avea un efect aproape magic asupra altor persoane.

Desigur, nu puteţi să vă mişcaţi de jur împrejur, să vă uitaţi adânc în ochii tuturor; asemenea zâmbetului, contactul vizual trimite tot felul de semnale, în funcţie de conţinut şi de context. Trebuie să ştii cum să-l foloseşti...


Puterea semnalelor nonverbale


Aspectele generale ale rolului semnalelor non-verbale au fost demonstrate de un studiu care a pus în contrast semnalele verbale cu cele non-verbale. Acesta a constatat că atunci când ele se contrazic unul pe altul, suntem de cinci ori mai tentaţi să credem semnalul nonverbal (Argyle et al., 1971). Şi: "Când semnalele verbale şi non-verbale sunt inconsecvente, prestaţia este evaluată ca nesinceră, instabilă şi confuză."

Nu numai că ochii noştri trimit uneori semnale mai puternice decât ceea ce spunem, ei pot fi, de asemenea, la fel de informativi ca întreg restul feţei noastre la un loc. Baron-Cohen şi colaboratorii (1997) au cerut participanţilor să încerce să citească emoţiile din fotografii, văzând uneori întreaga faţă şi alteori doar ochii:

„Pentru stări mentale complexe, vederea ochilor doar producea o performanţă semnificativ mai bună decât numai vederea gurii, ochii fiind la fel de informativi ca restul feţei."

(Orice s-ar spune, trebuie totuşi să ne reamintim de mitul des repetat conform căruia 93% din comunicare este non-verbală.)


Cât de mult este normal?


Cantitatea normală a unui contact vizual direct depinde de situaţie. De exemplu, oamenii au de obicei un contact vizual mai direct când comunică unu-la-unu, decât atunci când sunt în grupuri.

În grupuri, oamenii tind să se uite direct la o altă persoană pentru aproximativ 3-5 secunde, dar în situaţia de unu-la-unu perioada creşte la 7-10 secunde, înainte ca ei să privească în altă parte.

Se poate evalua, de asemenea, timpul petrecut în contact vizual cu cineva, comparativ cu privirea în afara acestuia. Folosind tehnologii de auto-urmărire, se constată că un procent normal pare a fi cuprins între 30% şi 60%. Acesta va fi, în general, mai mare când asculţi şi mai mic  când  vorbeşti.

Dacă priveşti mai puţin decât atât, probabil nu arăţi destul de interes, dacă priveşti mai mult, poate că arăţi prea mult!


Dar ce putem spune despre privirile lungi ale îndrăgostiţilor?

Atunci când se uită cineva fix la tine, fără context, poate fi dificil să ştii dacă te place sau dacă vrea să te omoare.

O privire lungă afişează un sentiment intens, dar prin ea însăşi nu poţi spune care este acela. Acesta este unul dintre cele mai mari mistere ale limbajului corpului: depinde atât de mult de context.

Adesea, însă, contextul va fi evident. Partenerii unui cuplu care se privesc intens în cursul unei cine la lumina lumânărilor nu o fac (de obicei) pentru a se ucide unul pe altul. Într-adevăr, cercetarea arată că partenerii îndrăgostiți tind să se oglindească în ochii celuilalt pentru mai mult timp decât cei care nu sunt astfel.


Privirea înfiorătoare


Totuşi, Într-un context greşit, privirea prelungită a unui îndrăgostit se poate transforma într-o uitătură înfiorătoare.

În cursul unui studiu, în timp ce participanţii rezolvau un test oarecare, cercetătorul s-a uitat atent în ochii lor. Oamenii s-au simţit atât de frustraţi, încât performanţa lor la test a scăzut brusc.

Aprecierea contactului vizual ca fiind înfiorător sau chiar agresiv depinde, de asemenea, de cultură. De exemplu, est-asiaticii se aşteaptă, de obicei, la mai puţin contact vizual. Un studiu recent a constatat că:

„Persoanele aparţinând unei culturi din Asia de Est percep faţa celui pe care îl contactează vizual ca fiind mai furioasă, neabordabilă şi neagreabilă, comparativ cu persoanele aparţinând unei culturi din Europa de Vest." (Akechi colab., 2013)

Japonezii, de exemplu, apreciază evitarea contactului vizual ca fiind un semn de respect, în timp ce occidentalii ar putea interpreta acest lucru ca şmecherie sau lipsă de încredere.

Totuşi, occidentalii nu deţin monopolul asupra contactului vizual ridicat: în unele ţări arabe oamenii se uită de multe ori mult mai atent în ochii celuilalt decât o fac mulţi occidentali.


Judecaţi prin ochi


Deşi există diferenţe culturale, oamenii fac tot felul de judecăţi despre alţii, în baza contactului lor vizual.

Occidentalii îi văd, de obicei, pe cei care realizează mai mult contact vizual ca fiind încrezători (atâta timp cât nu este varietatea înfiorătoare). Ei au, de asemenea, tendinţa de a asocia un contact vizual mai ridicat cu abilităţi manageriale mai puternice şi cu un nivel mai mare de agresivitate şi rezistenţă (Brooks et al.). La cel mai înalt nivel, aceştia sunt văzuţi ca fiind mai puţin anxioşi şi mai inteligenţi.

Într-adevăr, cei care au o stimă de sine mai ridicată şi mai multă putere sunt mai susceptibili de a susţine contactul vizual, mai degrabă decât să-l întrerupă (Vandromme et al., 2009).


Privirea convingătoare


Poate că şi datorită caracteristicilor pozitive pe care le asociem cu păstrarea contactului vizual, apreciem astfel de oameni ca fiind mai convingători.

O întreagă serie de cercetări evidenţiază puterea de convingere a privirii în ochii cuiva atunci când se face o cerere de conformitate. Un exemplu îl constituie cercetarea lui Guegeun şi Jacob (2010), care a găsit că oamenii au o probabilitate mai mare de a participa la un studiu de marketing, dacă sunt priviţi în ochi.


Mincinoşii au un contact vizual mai lung


Înţelepciunea populară veche spune că poţi să identifici mincinosul în cineva care evită contactul vizual. Cercetarea psihologică a găsit că acest lucru nu este adevărat sau cel puţin nu este un semn sigur pentru toată lumea.

Nu numai că înţelepciunea populară greşeşte, ea te induce în eroare în sens pozitiv pentru că, uneori, oamenii se uită la tine mai mult atunci când mint. Într-un studiu, faptul respectiv este explicat prin dorinţa celor care mint de a-ţi monitoriza faţa pentru a vedea dacă crezi în poveştile pe care le spun (Jundi et al, 2013.):

„Mincinoşii au luat nişte bani dintr-o poşetă şi au fost rugaţi să pretindă că, în loc de a lua bani, au fost împreună la un restaurant din apropiere pentru a lua masa de prânz. Cuplurile de mincinoşi [...] au afişat mai mult contact vizual cu intervievatorul decât cuplurile celor care spuneau adevărul."


O privire sinceră


Dacă conexiunile dintre contactul vizual şi minciună sunt mai dificil de făcut, un studiu a descoperit o legătură clară cu sarcasmul.

Când făceau declaraţii sarcastice, participanţii erau mai predispuşi să evite privirea partenerului lor de conversaţie decât atunci când declaraţiile erau sincere (Williams et al., 2009). Acesta este încă un indiciu care arată că privirea directă în raporturile interpersonale este un semnal de sinceritate.


Acţiunea globilor oculari


Fără îndoială, capacitatea de susţinere a contactului vizual adecvat într-o anumită situaţie este esențială pentru a face cea mai bună impresie asupra celorlalţi.

În experienţa mea, majoritatea oamenilor pot realiza aceasta prin întreruperea câte puţin a contactului vizual. După cum am văzut, prea mult este înfiorător, dar faptul de a te uita în ochii altor oameni are atât de multe beneficii, încât o acţiune suplimentară a globilor oculari nu este un lucru rău.


Traducere de Maricica Botescu după how-eye-contact-works cu acordul editorului
Credit imagine depositphotos.com

 

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.