Perspectiva cosmică: tu vei muri, la un moment dat. Copiii tăi vor muri. Prietenii tăi vor muri. Toţi oamenii care te cunosc, te apreciază sau te detestă, vor muri, de asemenea. Nimeni nu-şi va mai aminti de tine peste 100, 1.000 sau 10.000 de ani. Absolut nimeni.
Tot ceea ce faci, simţi, gândeşti sau construieşti acum, peste un timp nu va mai conta. Nu va mai exista. Se va fi distrus, năruit, evaporat sau va fi fost uitat. Chiar şi Soarele se va răci (epuizându-şi combustibilul), iar viaţa pe Pământ, ca o consecinţă logică, o să dispară (poate cu excepţia unor bacterii rezistente). Asta dacă nu cumva un asteroid uriaş loveşte Pământul şi încheie toate socotelile mult mai devreme.
Dacă nu eşti un copil pasionat de Moş Crăciun sunt aproape sigur că nu ai nicio obiecţie faţă de ideile din paragraful precedent. Ele sunt corecte. Nimic din ceea ce faci, dintr-o perspectivă cosmică, nu are importanţă. Nimic nu contează.
Credinţa că ar exista ceva (orice) cât de cât semnificativ sau important este ridicolă. Toţi oamenii vor fi uitaţi, la un moment dat şi nu vor mai exista oameni, la un alt moment (din motive naturale). Văzută dintr-o perspectivă extraordinar de largă, viaţa ta sau a mea nu au nici un fel de importantă, oricât de mult am încerca să ne convingem de contrariu.
Peste un milion de ani nimeni nu-şi va aminti de acest articol sau de tine, cel/cea care îl citeşti, iar serverul pe care este stocat va fi devenit praf de stele. Prin urmare, dacă eu îl scriu sau nu, dacă tu îl citeşti sau nu, dacă îl propagi pe Facebook sau nu, toate aceste lucruri nu au nici cea mai mică importantă. Ne place sau nu, aceasta este perspectiva cosmică.
Dacă reflectezi prea mult la această perspectivă este imposibil să îţi păstrezi entuziasmul pentru viaţă şi să mai ai chef să faci ceva, să te angajezi într-o acţiune sau un proiect, înţelegând profundă inutilitate a acestor comportamente. Să nu fii conştient de ea ar putea fi o idee bună, dar foarte puţin probabilă dacă dispui de un nivel minim de inteligenţă. Iar să pretinzi că nu ai descoperit-o, după ce ţi s-a revelat sau cineva (ghici cine?) te-a lovit cu ea direct în moalele capului, este şi mai puţin probabil.
Ce opţiuni ai?
Cum te descurci în această situaţie? Cum faci astfel încât să poţi simţi în continuare că tu şi alţi oameni aveţi o anumită importanţă, că ceea ce faci sau ţi se face contează, că vieţile fiinţelor conştiente sunt valoroase şi semnificative? Cum faci? Te întreb deoarece perspectiva cosmică nu are cum să te ajute. Nu ajută pe nimeni. Nu este în favoarea nimănui.
Din fericire mai există o perspectivă şi te las pe tine să o completezi mai jos (eventual printr-un comentariu...) pe principiul fill în the blanks. Nu are nicio legătură cu cosmosul, cu Universul care se deplasează spre roşu, cu Soarele care îşi termină hidrogenul sau cu asteroizii care se îndreaptă spre Pământ. Nu este o perspectivă la fel de amplă. Însă există, iar asta ar putea să facă diferenţa.
Perspectivă personală: ???
P.S. Acest articol mi-a fost inspirat de o tânără foarte curioasă (şi nu doar atât) venită dintr-o altă ţară nu doar pentru a discuta una-alta (sensul şi scopul vieţii, de exemplu) ci şi pentru a mă aproviziona cu ciocolată de foarte bună calitate. Luxury foodstuff.
Articol preluat de pe site-ul Adrian-Nuta.ro, cu acordul autorului
