În mitologia greacă, Narcis se îndrăgostește de propria reflecție și sfârșește prin a se distruge. În lumea modernă, însă, oamenii cu trăsături similare nu dispar — dimpotrivă, ajung adesea în poziții de putere, conduc companii și chiar state. Deși știm că liderii eficienți pun misiunea deasupra egoului, iar narcisiștii fac exact opusul, continuăm să îi alegem.
Psihologia, istoria și cercetările recente oferă un răspuns: atracția pentru liderii narcisiști este profund înrădăcinată în instinctele noastre, în frică și în nevoia de siguranță.
Atracția instinctivă pentru dominare în vremuri de criză
Un studiu asupra alegerilor prezidențiale din Statele Unite desfășurate între 1824 și 1992 a arătat că, în mod constant, candidatul mai înalt primea mai multe voturi decât adversarul mai scund. Mai important, acest efect devenea mai pronunțat în perioade de instabilitate socială, economică sau politică. Cu alte cuvinte, atunci când societatea este amenințată, oamenii caută lideri care par dominanți și puternici.
Această tendință este evidentă și astăzi. Pandemia, războaiele, schimbările climatice și incertitudinile economice creează anxietate colectivă. În astfel de contexte, liderii care emană siguranță absolută, chiar și fără dovezi concrete, devin extrem de atractivi. Narcisiștii excelează în acest rol: au încredere excesivă în ei înșiși, comunică cu autoritate și oferă promisiuni simple pentru probleme complexe.
Narcisiștii sunt lideri mai slabi, dar mai convingători
Deși pot părea convingători, cercetările arată că narcisiștii sunt, în medie, lideri mai slabi. Ei sunt mai predispuși să manipuleze, să încalce reguli și să ia decizii riscante pentru a-și proteja imaginea.
Un studiu în care experți au evaluat nivelul de narcisism al președinților americani a identificat trei exemple marcante: Lyndon Johnson, Richard Nixon și Andrew Jackson. Fiecare dintre acești lideri a luat decizii majore influențate de orgoliu — escaladarea războiului din Vietnam, scandalul Watergate sau ignorarea Curții Supreme și deportarea forțată a populațiilor native. În toate cazurile, consecințele au fost grave și au afectat profund societatea.
Același tipar apare și în mediul economic. Băncile conduse de directori narcisiști au adoptat politici mai riscante și au avut dificultăți mai mari în recuperarea după criza financiară din 2008. Narcisiștii sunt mai influențați de admirația publică decât de rezultatele reale și tind să persiste în decizii greșite pentru a-și proteja ego-ul.
Îi recunoaștem, dar îi alegem oricum
Un aspect surprinzător este că narcisiștii nu sunt greu de identificat. Ei se laudă frecvent, își promovează imaginea și solicită tratament preferențial. Cu toate acestea, cercetările arată că oamenii, chiar conștienți de aceste trăsături, îi preferă ca lideri în situații de incertitudine.
Motivul este psihologic. Persoanele cu stimă de sine scăzută sunt mai atrase de liderii narcisiști, deoarece asocierea cu o figură percepută ca puternică le oferă un sentiment indirect de valoare și siguranță. Susținerea unui lider sigur pe sine poate reduce anxietatea individuală, chiar dacă acea siguranță este nejustificată.
Această tendință începe devreme. Un studiu asupra elevilor din școala primară și gimnazială a arătat că, în 96% dintre clase, copiii cu trăsături narcisiste aveau șanse mai mari să fie aleși lideri de către colegi.
Narcisismul și iluzia liderului puternic
Narcisiștii văd conducerea nu ca pe o responsabilitate, ci ca pe o oportunitate de afirmare personală. Ei își asumă meritele și transferă vina altora. Această atitudine poate duce la decizii impulsive și la ignorarea realității.
În schimb, liderii eficienți combină încrederea cu modestia. Ei sunt capabili să recunoască greșelile și să învețe din ele. Istoria oferă exemple sugestive. George Washington, primul președinte al Statelor Unite, a fost reticent în a accepta puterea și a refuzat un al treilea mandat, stabilind un precedent de limitare voluntară a autorității.
Cum pot fi limitați liderii narcisiști
Reducerea influenței liderilor narcisiști necesită schimbări structurale și sociale. Cercetările arată că societățile cu mai multă stabilitate economică și siguranță socială sunt mai puțin susceptibile să aleagă lideri autoritari sau narcisiști. De asemenea, promovarea liderilor pe baza contribuției lor la binele colectiv, nu doar pe baza rezultatelor individuale, favorizează apariția unor conducători mai echilibrați.
Există dovezi că liderii proveniți din medii modeste sunt mai empatici și mai puțin predispuși la narcisism. Experiențele dificile dezvoltă compasiunea și reduc sentimentul de superioritate.
Lecția esențială: modestia este o forță, nu o slăbiciune
Diferența fundamentală dintre liderii narcisiști și cei eficienți constă în raportarea la propriile limite.
Narcisiștii își neagă slăbiciunile și devin, astfel, mai vulnerabili la erori majore. Liderii modești, în schimb, își recunosc limitele și devin mai puternici prin capacitatea de a învăța.
Responsabilitatea conducerii este prea importantă pentru a fi încredințată celor motivați de orgoliu. Cei mai buni lideri nu sunt cei care caută puterea pentru a-și valida egoul, ci cei care o acceptă pentru a servi un scop mai mare decât ei înșiși.
Sursa: NYTimes
