Ne apropiem de prezentarea categoriilor, a conceptelor pure, un element important în filozofia kantiană. Dar până acolo, căci aceste categorii vor fi prezentate în articolul următor, pregătim terenul.
Cunoașterea unui intelect este una prin concepte, nu intuitivă. Acest aspect a fost deja lămurit anterior, dar Kant îl reia. Dar are un motiv, pentru că vrea să lămurească modul în care a ajuns la concepte.
Conceptele se întemeiază pe funcții, o funcție fiind „unitatea acțiunii de a ordona reprezentări diferite în într-una comună”, ceea ce este echivalent cu „spontaneitatea” gândirii.
Suntem aici:
Teoria transcedentală a elementelor. Logica transcendentală.
Acoperim: Diviziunea întâi - Analitica transcendentală / Cartea întâi - analitica conceptelor /Capitolul întâi - secțiunea 1 și 2
Un concept nu se va raporta niciodată direct la un obiect, ci la o altă reprezentare (a unui obiect ori a unui concept), ceea ce înseamnă că judecata este cunoașterea mijlocită a unui obiect, fiind, în fapt, reprezentarea unei reprezentări a obiectului.
Kant dă un exemplu, pe care-l analizează: toate corpurile sunt divizibile. Conceptul de „divizibil” se raportează la diverse alte concepte, dar aici se raportează la conceptul de corp. Astfel, aceste obiecte sunt reprezentate mijlocit prin conceptul de divizibilitate.
Conceptul de corp, de exemplu, ne ajută să cunoaștem ceva, de exemplu o bucată de metal, pentru că prin intermediul acestui concept putem integra în cunoaștere un corp din metal.
Apoi Kant ne spune că gândirea este cunoaștere prin concepte, căci intelectul este facultatea de a judeca, care este o facultate a gândirii.
Pasul ultim înainte de a prezenta conceptele pure ale gândirii este acela de a introduce funcțiile unității în judecăți, astfel:
1. Cantitatea judecăților
- universale (ex: toți oamenii sunt muritori)
- particulare (ex: unii oameni sunt muritori)
- singulare (care sunt diferite de cele universale, căci se referă la obiecte anume cu proprietăți anume; Kant dă exemplul mărimii; un exemplu, pentru a continua logica de la celelalte două: X este muritor)
2. Calitatea judecăților
- afirmative (ex: sufletul este muritor)
- negative (ex: sufletul nu este muritor)
- infinite (acestea trebuie diferențiate de cele afirmative; Kant explică greoi de ce, dând exemplul sufletului nemuritor, care se plasează în sfera de lucruri infinite, după ce sunt eliminate toate cele muritoare)
3. Modalitatea judecăților
- problematice (în care afirmarea sau negarea sunt posibile)
- asertorice (judecata este considerată reală, adevărată)
- apodictice (judecata este considerată necesară)
4. Relația judecăților
- categorice (ex: există o justiție perfectă)
- ipotetice (exemplu: dacă există o justiție perfectă, atunci cel rău este pedepsit)
- disjunctive (exemplu: lumea există ori din întâmplare, ori ca necesitate internă, ori printr-o cauză externă)
Kant nu oferă prea multe explicații cu privire la aceste judecăți, fiind de la sine înțeles că sunt cunoscute cititorului avizat. Intervine doar acolo unde crede că pot apărea confuzii.
