Sedativele, numite totodată hipnotice sau tranchilizante, sunt droguri care reduc nivelul de activitate neuronală. Rezultate tipice sunt mişcarea lentă, relaxarea musculară şi o stare adormită de conştiinţă. Hipnoticele, prin definiţie, produc o stare alterată a conştiinţei.
Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.3: Stările conştiinţei) - (Partea a V-a: Drogurile psihoactive) - Sedativele
Tranchilizantele pot produce doar somnolenţa. Însă hipnoticele şi tranchilizantele pot fi aşezate în aceeaşi categorie cu sedativele, pentru că ambele au efectul calmării şi a relaxării musculare.
Multe sedative sunt potenţate de alcool, adică un efect mai puternic decât efectul individual este produs prin combinarea celor două. Un caz faimos din istorie este acela al lui Karen Ann Quinlan care a combinat alcoolul cu tranchilizante la o petrecere şi a intrat în comă permanentă. Mai târziu a devenit centrul atenţiei într-un caz istoric despre dreptul de a muri. Când a devenit clar că nu îşi va reveni niciodată din comă, părinţii ei au cerut curţii judecătoreşti să o deconecteze de la respiratorul pulmonar. Aparatul a fost oprit, dar a continuat să respire de una singură timp de aproape 10 ani. Leziunile cerebrale au fost cauzate de o puternică stagnare şi pierdere de oxigen cauzată de combinaţia de alcool cu sedative.
Unul dintre primele sedative descoperite şi folosite la scară largă a fost fenobarbitalul. La începutul secolului XX era folosit de obicei ca anestezic general, pentru a ţine pacienţii inconştienţi în timpul operaţiei. Fenobarbitalul este un exemplu de barbiturice. Barbituricele sunt folosite încă uneori ca anestezice generale în timpul operaţiilor şi ocazional de oamenii care suferă de epilepsie, atunci când medicamentele mai uşoare nu reuşesc să ţină crizele sub control.
Într-un film sau o carte veche ai putea auzi o referinţă la Mickey Finn. Termenul utilizat în primele decenii ale anilor 1900 se referă la o băutură alcoolică amestecată cu barbiturice. Efectul era de a lăsa o persoană inconştientă: un alt exemplu de potenţare.
PCP (fenicicladina) sau „angel dust” este un tranchilizant puternic creat iniţial pentru uz veterinar. Exista o vreme când abuzul de PCP era un lucru obişnuit. Efectele lui erau oarecum imprevizibile. Consumatorii nu aveau poate nicio problemă cu el în timpul administrării repetate, iar brusc să aibă o reacţie negativă la el. Consumul repetat a condus la tulburări de personalitate, depresie, anxietate şi episoade ocazionale de violenţă.
Muzicianul James Brown a avut odată o reacţie urâtă la PCP în timpul căreia a condus poliţia pe urmele unei urmăriri de maşini în mai multe state, încheindu-se numai atunci când au tras în roţile maşinii. Personalul de la urgenţe se temea în anii 1970 de atacurile în care oamenii drogaţi cu PCP pur şi simplu înnebuneau. Unul dintre doctori a comentat: „Când aud că e nevoie de şase oameni ca să ţină un bărbat ştiu că este vorba de PCP” (Isaacs, 1978). Consumul de PCP a atins apogeul la mijlocul anilor 1980 şi apoi a scăzut dramatic după ce au fost aprobate legi pentru a limita producerea ingredientului principal. Până în 1991, doar 1,2% dintre studenţii în an terminal folosiseră PCP în anul precedent (Freiberg, 1991).
Methaqualone-ul este un relaxant muscular. A fost consumat ca drog la începutul anilor 1980. „Ludes” (termen derivat de la numele trupei „Quaaludes”) se fabricau ieftin şi erau uşor de ascuns. Precum abuzul de PCP, abuzul de methaqualone s-a oprit după ce reprezentanţii guvernului au limitat producerea ingredientului său de bază.
Methaqualone-ul este inclus deseori în categoria hipnoticelor, deoarece produce o stare mentală alterată, de transă. În cantităţi mici este util pentru prevenirea spasmelor musculare; în doze mai mari produce un efect de amorţire. Înregistrările video ale şoferilor care consumaseră methaqualone i-au demonstrat influenţa profundă asupra coordonării motorii. Oamenii intoxicaţi cu alcool au dificultăţi în a merge în linie dreaptă; oamenii care au consumat methaqualone nu puteau adesea nici măcar să meargă în direcţia din faţă.
