Care sunt sursele majore de stres pentru studenţi? Ce dovadă există că mutarea poate fi stresantă? Ce a recomandat un psiholog, pentru a minimaliza acest efect? Fiecare etapă a vieţii are proprii săi stresori specifici (stimuli provocatori de stres). În ceea ce priveşte studenţii din colegii, stresorii tipici sunt toceala pentru teste, grijile faţă de prieteni, problemele sentimentale, ori încercarea de a avea o slujbă pe perioada cursurilor.

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.14: Frontierele psihologiei) - (Partea I: Psihologie şi medicină)

 

Adolescenţii din învăţământul preunivesitar american enumeră printre cele mai stresante evenimente "divorţul părinţilor" şi "avarierea maşinii familiei".

Un factor de stres comun pentru oamenii de toate vârstele este mutarea într-o nouă reşedinţă. Psihologul clinician Ronald Raymond, care a lucrat pentru o firmă de consultanţă în domeniul schimbării domiciliului, a descoperit dovezi referitoare la nivelele ridicate de stres asociate mutărilor. Din cele 2.000 de persoane studiate, doar 30% au declarat că au făcut-o fără "angoasă". Frica şi un sentiment de izolare te cuprind la sosirea într-un nou oraş, iar aceste lucruri îi pot bloca pe oameni chiar şi atunci când ei ar trebui să-şi facă noi prieteni. Temându-se de respingere, mulţi raţionalizează* că noua comunitate este neprietenoasă (Brooks, 1983).

Raymond a constatat că cel mai dificil moment, pentru persoanele care se mută, intervine la aproximativ două luni după ce ajung în noua comunitate. În acest interval, entuziasmul în faţa noilor oportunităţi se pierde. Se poate instala şocul cultural. Străzile, alimentele şi ritualurile sociale necunoscute devin deranjante. Cel mai bun medicament, spune Raymond, este prevenirea. Noul venit ar trebui să se implice alături alte persoane în noua comunitate imediat după sosire, în timpul perioadei de exaltare, atunci când acest lucru este cel mai uşor.

 


 

Ce slujbe au reputaţia de a fi stresante?

Toată lumea consideră concedierea ca fiind un eveniment foarte stresant. În capitolul 9 aceasta a fost descrisă ca unul din puţinele lucruri care, alături de moartea unui partener conjugal, poate altera serios nivelul bazal de fericire al unei persoane. Totuşi, faptul de a fi angajat nu este o garanţie împotriva stresului. Anumite slujbe sunt asociate în mod tradiţional cu nivele foarte ridicate de stres. Acestea includ postul de controlor al traficului aerian, cel de membru în rândul forţelor de poliţie sau cel de director executiv. Şi profesiile de ajutorare a semenilor, cum ar fi cele de asistent social, de consilier şi de psiholog clinician sunt destul de stresante şi se asociază cu o rată ridicată de burn-out. Activităţile în care trebuie să se respecte în mod constant termenele limită, cum ar fi imprimarea şi publicarea, sunt notorii pentru ratele ridicate de alcoolism în rândul lucrătorilor, fapt ce reflectă probabil gradul lor de stres.


Ce factor sporeşte stresul, în studiile de laborator?


MacLennan şi Maier (1983) subliniază faptul că stresul este sporit de lipsa de control. Am constatat că şoarecii care primeau şocuri la picioare deveneau sensibili atât la amfetamină, cât şi la cocaină, numai dacă nu puteau face faţă sau controla şocul (MacLennan şi Maier, 1983, p.1091). Acest lucru arată că nu stimulul stresant (stresorul), în sine, cauzează stresul: incapacitatea de a face faţă factorilor stresanţi este cea care provoacă stresul. Şobolanii care făceau faţă şocului de la picioare pentru că li se permitea să se deplaseze de la un compartiment la altul, putând să scape astfel de el, sufereau de mai puţine efecte negative decât şobolanii care, deşi conectaţi la acelaşi aparat producător de şocuri (primind şocurile în acelaşi timp), nu le puteau controla printr-un răspuns de evadare.


Cum poate stresul să crească riscurile de îmbolnăvire?


Studiile pe animale au arătat cum poate afecta stresul competenţa imunitară a organismului (capacitatea de a lupta împotriva bolilor din organism): sporirea hormonilor corticoizi indusă de stres produce efecte secundare care implică limfocitele T şi B (echivalente ale bursei), celulele NK (Natural Killer) şi componentele timusului, toate fiind elemente vitale ale aparatului imunologic (Riley, 1981, p.1101).

Într-un studiu, Visintainer, Volpicelli şi Seligman (1982) au arătat că şobolanii supuşi unui şoc pe care nu îl puteau evita aveau o probabilitate mai mică de a respinge tumorile. Şobolanii care puteau să controleze şocul nu manifestau niciun astfel de efect, chiar dacă primeau la fel de multe şocuri ca şi grupul neajutorat. Deci, stresul poate produce chiar şi riscul de cancer. Acestea au fost tipurile de studii care au dus la crearea disciplinei numită psihoneuroimunologie, prezentată anterior. Cu toate acestea, după cum s-a menţionat în acea secţiune, natura exactă a interacţiunii dintre experienţă şi funcţionarea sistemului imunitar a fost greu de stabilit.

* raţionalizarea - termen psihanalitic,- este procedeul prin care încercăm să dăm o explicaţie logică sau acceptabilă din punct de vedere moral unor inclinaţii, manifestări sau sentimente considerate inacceptabile şi a căror cauză nu este percepută




Traducere de Maricica Botescu, cu acordul autorului

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.