Mulţi dintre cititorii noştri au auzit de frenologie. Unii, probabil, nu ştiu exact ce este aceasta. În continuare realizăm o scurtă incursiune în lumea frenologiei: cum a apărut acest curent al psihologiei, în ce a constat şi de ce nu a rezistat în timp.
Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.1: Psihologie şi ştiinţă) - (Partea a II-a: Istoria psihologiei) - Frenologia
4 abordări ale cercetării psihologice (4)
La începutul secolului al XIX-lea nu exista o ştiinţă distinctă a psihologiei. Cuvântul psihologie era folosit pentru a denumi un domeniu al filozofiei care se ocupa de conştiinţa umană. Termenul scientist (om de ştiinţă) a apărut abia în anul 1840. În acei ani s-au născut două curente importante în psihologie: frenologia şi psihofizica (Psihofizica este un curent psihologic care studiază pe cale experimentală raporturile cantitative dintre intensitatea stimulilor fizici şi intensitatea stărilor psihice corespunzătoare, dând o formulare matematică concluziilor ).
Frenologia este o teorie, acum desuetă, care se baza pe presupunerea că protuberanţele cutiei craniene reflectă caracterul ori trăsăturile de personalitate ale unei persoane. Ideea provine de la Francis Gall, care a făcut următoarea presupunere care nu era chiar lipsită de raţiune: zonele creierului ar trebui să crească atunci când anumite părţi ale acestuia sunt supuse unui exerciţiu de durată, exact cum se întâmplă cu muşchii organismului. De aceea, forma craniului ar trebui să reflecte mărimea ori dezvoltarea ţesutului cerebral, iar o protuberanţă a craniului poate indica tocmai dezvoltarea ţesutului din interiorul cutiei craniene. Frenologii realmente analizau capul oamenilor pentru a le determina trăsăturile de personalitate.
În imaginea de mai jos puteţi vedea harta frenologică a cutiei craniene. Zonele craniului sunt delimitate şi numerotate. De exemplu, unei persoane care are o protuberanţă în zona 6, exact deasupra urechii, un frenolog i-ar fi spus că este înclinată către distrugere.
O hartă frenologică arată corespondenţa dintre diferite zone ale craniului şi trăsăturile de personalitate asociate acestora
Din păcate pentru frenologi, presupunerea fundamentală a acestora este falsă. Protuberanţele craniului nu reflectă mărimea şi gradul de dezvoltare ale ţesuturilor cerebrale. Mai mult, atribuirea unor trăsături de personalitate unor zone ale creierului reprezintă doar o idee năstruşnică. De exemplu, tehnicile moderne de scanare a creierului au arătat că activitatea ţesutului cranian din zona urechii nu este legată nicicum de tendinţa către distrugere.
FRENOLOGIA - PRECURSOARE A PSIHOLOGIEI MODERNE
Frenologia - deşi o pseudo-ştiinţă, a prevăzut într-o oarecare măsură elemente ale psihologiei moderne. De exemplu, frenologii au presupus că diferite părţi ale creierului au funcţiuni distincte, idee care a revenit şi este prezentă în neurologia modernă.
Frenologii au căutat o cale ştiinţifică, obiectivă de a măsura calităţile psihologice, idee care este încă prezentă la mulţi psihologi de astăzi. De asemenea, aceştia au crezut că informaţii de valoare despre o persoană pot fi obţinute într-o perioadă scurtă de timp, folosindu-se un test obiectiv. În fine, frenologii au fost aproape de adevăr atunci când au presupus că, asemenea muşchilor, creierul se dezvoltă prin exerciţii. După o leziune a creierului, neuronii se recuperează mult mai rapid şi într-o proporţie mai mare dacă sunt antrenaţi. Cu toate acestea, această dezvoltare nu se reflectă în protuberanţele cutiei craniene. Dacă ar fi aşa, la finalul facultăţii studenţii ar arăta de-a dreptul ciudat...
În ciuda unei serii impresionate de elemente moderne, frenologia este un eşec, în special din cauza ipotezei referitoare la relaţia dintre protuberanţele craniului şi dezvoltarea ţesutului cerebral. Frenologia a fost folosită până către începutul secolului al XX-lea, când, reprezentând o chestiune jenantă pentru psihologii serioşi, a fost tratată public de către aceştia ca fiind pseudo-ştiinţă.
Traducerea este făcută cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.
