Ce este, de fapt, spaţiul? Aceasta este cea mai importantă întrebare din fizica modernă. Einstein însuşi a spus că în măsura în care teoria sa, a relativităţii generale, este implicată, spaţiul (de fapt, spaţiu-timpul) şi câmpul gravitaţional sunt acelaşi lucru.
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald
Nu ştim cu adevărat. Relativitatea generală şi principiul lui Mach par să sugereze că acest lucru este adevărat. Recent, un grup de fizicieni au speculat că inerţia provine din materia perceptibilă (electroni, atomi, etc.) care se deplasează prin vidul fizic care acţionează diferit de-a lungul direcţiei de mişcare şi întârzie particula, astfel încât, inerţia este de fapt un efect al mecanicii cuantice produs la nivel local, nu de materia îndepărtată.
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald
Nu există o dovadă pentru asta... cu siguranţă nu în spaţiu-timpul nostru propriu. Dacă el este orientabil în unele spaţii/timp mai mari, nu ştim cum să confirmăm sau infirmăm, deoarece, tot ce am cunoscut vreodată este doar în cadrul spaţiu/timpului nostru.
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald
Ce se întâmplă în spaţiu între corpurile care gravitează? Câmpul gravitaţional există în spaţiu şi determină cât de puternic vor fi afectate particulele de către câmpurile de forţe ale celor două corpuri. Ce anume este exact câmpul gravitaţional, nu ştim, dar se crede că este ca o roire de stup a unor particule virtuale numite „gravitoni”, la fel cum celelalte forţe au propriile lor cuante.
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald
Da. Un câmp gravitaţional conţine energie exact ca şi câmpurile electromagnetice. Această energie produce propria gravitaţie şi asta înseamnă că, spre deosebire de toate celelalte câmpuri, gravitaţia poate interacţiona cu ea însăşi şi nu este „neutră”.
Energia conţinută de câmpul gravitaţional al Pământului este aproximativ egală cu masa Muntelui Everest, aşa încât, pentru cele mai multe aplicaţii, nu trebuie să ne facem griji cu privire la această „auto-interacţiune” a gravitaţiei, atunci când calculăm mişcarea altor corpuri în câmpul gravitaţional al Pământului.
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald
Nu. Încă de la începutul anilor ’80, astronomii s-au mirat de faptul că mişcarea apsidală a acestui sistem de stele binar este de aproximativ 1/3 din predicţia teoretică aşteptată de la o combinaţie a relativităţii generale cu efectele clasice mareice-rotaţionale. Dar, într-un articol publicat în „Astrophysical Journal” (Ap.J volumul 375, p. 314), fizicienii Khaliullin, Khodykin şi Zaharov de la Universitatea din Moscova au arătat că diferenţa din cadrul mişcării apsidale ar putea fi explicată în întregime prin acţiunea unui al treilea corp din sistem. A treia stea ar fi pe o orbită aflată la o distanţă de maximum 0,02" de sistemul binar şi are o luminozitate egală cu 3 procente din cea a Soarelui.
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald
În 1676, Roemer studia eclipsele sateliţilor lui Jupiter datorate discului lui Jupiter şi a observat că, de-a lungul anului, predicţiile sale o luau înaintea eclipselor efective pe care el le vedea la telescop. Întrucât sateliţii au orbite bine determinate, cu perioade de orbitare în jurul lui Jupiter fixe, el a dedus corect că întârzierea dintre predicţia sa şi eclipsa efectivă avea de-a face cu diferenţa de timp necesară luminii să ajungă la Pământ pe măsură ce distanţa de la Jupiter la Pământ se schimbă pe parcursul anului.
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald
Teoria relativităţii generale „clasice”, care este o teorie elaborată de Einstein în 1915, este o teorie în care câmpurile gravitaţionale sunt entităţi continue din natură. Ele reprezintă, de asemenea, proprietăţile geometrice 4-dimensionale ale spaţiu-timpului.
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald
Nu, deoarece dilatarea timpului din mişcarea astronauţilor însumată cu cea din mişcarea lor prin câmpul gravitaţional al Pământului are o valoare mai mică de o microsecundă, ceea ce necesită o precizie a măsurării de aproximativ 100 de ori mai bună decât cea de pe parcursul unei perioade de o săptămână, astfel încât chiar să vezi acest efect. Cele mai multe ceasuri de mână reuşesc doar o secundă sau ceva de genul acesta.
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald
Ce obiecte putem vedea mişcându-se cu viteze apropiate de viteza luminii, naturale ori făcute de om? Putem accelera atomi individuali, protoni şi electroni foarte aproape de viteza luminii în „laboratoarele de acceleratoare” din întreaga lume, aşa cum sunt CERN, SLAC, Fermilab.
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald
Cum a reuşit Bradley să determine viteza luminii în 1727 cu ajutorul paralaxei solare? Pe baza informaţiilor furnizate de Isaac Asimov: „În 1727, în timp ce căuta dovezi pentru paralaxă, James Bradley a descoperit aberaţia stelară, un alt efect anual, dar mult mai mare."
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald
Poate exista spaţiul în sine, fără materie sau energie în jurul său? Nu. Experimentele continuă să arate că nu există „spaţiu” care să stea în afara spaţiu-timpului, în sine... nu este arenă în care să opereze materia, energia şi gravitaţia şi care să nu fie afectată de materie, energie şi gravitaţie.
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald
Cum ajunge lumina, mai exact, să sufere deplasarea spre roşu într-un câmp gravitaţional? Lumina transportă energie, deoarece E = h x c/lungimea de undă, unde h este constanta lui Planck. Dar în oricare sistem de referinţă local viteza luminii în vid este mereu 299.792,5 km/ sec.
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald
Ce duce la curbarea geodezicelor în apropierea materiei? Materia produce gravitaţie. Nu ştim exact cum funcţionează, pentru că nu avem o teorie a gravitaţiei suficient de detaliată care să cuprindă granularitatea materiei şi energiei într-o „teorie cuantică a gravitaţiei”.
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald
Sunt 3 tipuri cunoscute: Doppler (datorită îndepărtării în spaţiu de observator), gravitaţională (în cazul luminii care părăseşte un câmp gravitaţional puternic), precum şi cosmologică (unde spaţiul însuşi se întinde, ca şi lumina care călătoreşte prin el).
- Detalii
- Scris de: Dr. Sten Odenwald