Coincidențele au misterul și farmecul lor. Iată una din lumea științei: faimosul fizician Stephen Hawking s-a născut la exact 300 de ani de la moartea fondatorului științei moderne, Galileo Galilei. Și cum asta nu era suficient, a murit la exact 139 de ani de la nașterea lui Albert Einstein, cel mai mare și mai faimos om de știință din istorie.


Cumva, evoluția produce un întreg spectru larg de trăsături de personalitate și, pe cale de consecință, comportamente. Se numește „stare evolutivă stabilă”. Nu favorizează violența, dar nici pasivitatea, ci un raport (considerat optim) de 40 % din populație cu trăsături mai violente și 60 % mai puțin violente. Prea mulți membri violenți ori complet pasivi ar duce, probabil, la dispariția speciei. Și în ce privește alte trăsături de personalitate lucrurile stau asemănător: unii sunt extroverți, alții introvertiți șamd.


Ateu=terorist.
În martie 2014 ministrul de interne din Arabia Saudită a emis un decret conform căruia ateii sunt asimilați teroriștilor. Sigur, societatea saudită este din filmele SF, cu poliția religioasă verificând codul vestimentar pe străzi, homosexualii fiind condamnați la moarte, printre multe alte reguli „progresiste”, dar asta cu ateu=terorist este, parcă, mai macabră decât toate.


Cum ai reprezenta trecerea timpului?
Dacă ai trage o linie, unde ai plasa trecutul și unde viitorul? Trecutul la stânga și viitorul la dreapta, nu? Pare evident.
Dar nu e așa de evident precum pare. De ce ar fi viitorul la dreapta?
În fapt are legătură cu modul în care scrii. Daci ai vorbi limba arabă și ai scrie de la dreapta la stânga, atunci și viitorul s-ar plasa la stânga, nu la dreapta.
Iar dacă ai vorbi mandarina, o limbă care se scrie de sus în jos, atunci viitorul și-ar găsit locul în josul paginii.


Este aproape sigur că nu Pitagora a demonstrat pentru prima dată faimoasa „teoremă a lui Pitagora” (pătratul ipotenuzei este egal cu suma pătratelor catetelor). Și nici nu știm mare lucru despre Pitagora. Dacă ce a ajuns totuși la noi este real, sunt multe lucruri ciudate. Cică Pitagora era unul dintre foarte puținii greci care purtau pantaloni și spunea că poate vorbi cu vitele (cărora le spunea să nu mănânce păstăi, pentru că erau nocive, fiind depozitare ale sufletelor morților).
Pitagoreicii erau, in corpore, ciudați, împărțind numere în două categorii: cele pare - rele, cele impare - bune. Și erau convinși că există o planetă cu numele Antihton, identică Terrei, care se afla de cealaltă parte a Soarelui.


Ai auzit la școală că numerele „se ridică la pătrat”. 72 se citește „șapte ridicat la pătrat” sau „șapte la puterea a doua”.
Dar de ce „la pătrat”? Suprafața unui pătrat este egală cu rezultatul înmulțirii dintre laturi, adică, dacă notăm latura pătratului „a”, suprafața pătratului va fi: a x a = a2. De aici „a la pătrat”...


Practicarea unui exercițiu fizic pentru 30 de minute, înainte de a învăța, crește capacitatea de memorare. Pe timpul exercițiului fizic este eliberată o proteină denumită „abrineurină” sau „factorul neurotrofic derivat din creier” (BDNF), care are un rol în potențarea neuroplasticității creierului. 


Submarinele
dispun de o stație de purificare a apei care poate produce până la 150.000 de litri de apă pe zi. Apa este utilizată pentru răcirea echipamentelor electronice și pentru deservirea echipajului (apă pentru băut, igiena personală și pregătirea hranei).


Ficatul
este singurul organ din corp care este capabil să se regenereze, adică să înlocuiască țesutul deteriorat cu celule noi. Chiar și în cazul în care 50 - 60 % din celulele hepatice sunt distruse, ficatul se va reface complet după 30 de zile, dacă nu apar complicații.


Din 1942 Adolf Hitler a avut în serviciul său 15 femei cu rolul de a gusta mâncarea înainte de a ajunge pe masa cancelarului german. O singură femeie din cele 15, Margot Wölk, a supraviețuit războiului, decedând în 2014. Probabil că toate cele 15 au trăit în teroare, cu gândul că orice masă putea însemna moartea, în special fiindcă existau zvonuri că „aliații” încercau să-l otrăvească pe Hitler.
Un scurt film de 10 minute pe această idee poate fi urmărit mai jos.

 

 

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.