Criticii celor care abuzează de putere sunt de obicei persoane din afara sistemului puterii. De aceea este remarcabil faptul că Alexander Karp, cofondator și CEO al gigantului de analiză de date Palantir Technologies, a scris o carte - „The Technological Republic Hard Power, Soft Belief, and the Future of the West” - cu Nicholas Zamiska, șeful departamentului de afaceri corporative al Palantir, în care îndeamnă Silicon Valley să-și regăsească busola morală.
Împreună, ei mustră marile companii din tehnologie pentru că ar „construi [lucruri] doar pentru că pot, fără a fi ancorate într-un scop fundamental”. Susțin că prea multă creativitate genială din sectorul privat este irosită pe produse de consum nesfârșite, precum aplicațiile de dating și platformele de vânzări online, ori pe eliminarea „inconvenientelor vieții cotidiene pentru cei cu venituri suficiente”.
În schimb, ei cred că „industria software ar trebui să-și reconstruiască relația cu guvernul și să-și redirecționeze eforturile și atenția spre dezvoltarea tehnologiei și capacităților de inteligență artificială care să răspundă celor mai presante provocări cu care ne confruntăm colectiv”.
Desigur, Palantir, care colaborează îndeaproape cu administrația Trump la proiecte precum crearea unei „super-baze de date” ce combină informații din toate agențiile federale sau dezvoltarea unei platforme pentru ICE (Immigration and Customs Enforcement) care să „urmărească în timp real mișcările migranților”, este controversată tocmai pentru genul acesta de activitate.
„Descoperirea lucrurilor ascunse”
Karp a descris esența activității Palantir drept „descoperirea lucrurilor ascunse”. The New York Times a descris activitatea companiei ca fiind analizarea „munților de date pentru a identifica tipare, inclusiv comportamente suspecte sau deviante”.
Palantir colaborează strâns cu armata și serviciile de informații ale Statelor Unite – indiferent de administrația democrată sau republicană – de 14 ani. A fost criticată pentru că permite intensificarea supravegherii guvernamentale și pierderea intimității în rândul cetățenilor americani.
Karp se autodefinește ca fiind progresist și „evreu, cu rasă ambiguă, dislexic”. Spre deosebire de majoritatea liderilor din Silicon Valley, are un doctorat în teoria socială neoclasică, obținut la Universitatea Goethe din Frankfurt, Germania. Printre sursele sale de inspirație se numără „Faust” al lui Goethe și J.R.R. Tolkien (ultimul fiind foarte apreciat în lumea tech). Este dispus să pună întrebări mari despre ce înseamnă „viața bună”.
A fondat Palantir împreună cu (printre alții) controversatul libertarian Peter Thiel, cel care a finanțat campania prezidențială a lui Donald Trump în 2016 și campania pentru Senat a lui JD Vance în 2022. (Thiel ar finanța din nou candidați republicani în 2025.)
Karp recunoaște influența lui Thiel în formarea unei companii animate de un sens al scopului național (chiar dacă viziunea lui Thiel pare, paradoxal, opusă oricărui proiect colectiv).
Complexul militar-industrial
În 1956, sociologul C. Wright Mills denunța „elita puterii” devenită dominantă în SUA și pe scena internațională, în cartea sa cu același nume. El își avertiza cititorii (în mare parte americani) asupra triadei formate din guvernul central, armată și marile afaceri.
Cinci ani mai târziu, în 1961, președintele în exercițiu Dwight D. Eisenhower avertiza asupra apariției unui „complex militar-industrial”.
La aproape 75 de ani distanță, triada există încă, dar raporturile interne s-au schimbat. Iar în companii precum Palantir, toate cele trei elemente – guvern, armată și afaceri – se reunesc.
Astăzi, marile firme de tehnologie dețin un nivel extraordinar de putere. Guvernele naționale se tem să le reglementeze prea sever, în timp ce invențiile și inovațiile acestora sunt esențiale pentru apărarea modernă – așa cum vedem în Orientul Mijlociu și în Ucraina.
În iunie 2022, Karp a devenit primul lider al unei companii occidentale majore care s-a întâlnit cu președintele Volodimir Zelenski după invazia Rusiei în Ucraina, cu doar trei luni mai devreme. Compania colaborează și cu Israelul și este „adesea creditată” cu ajutorul oferit SUA în localizarea lui Osama bin Laden. Nu face afaceri cu China, Rusia sau alte state ostile Occidentului.
Elita despre care avertiza Mills avea o orientare națională, iar noul complex identificat de Eisenhower căuta stabilitate internă și o ordine globală condusă de SUA. Elita de azi a puterii americane este mai complicată, mai fragmentată și mai puțin angajată într-un „proiect național” comun, iar complexul în sine este mai puțin unit.
Totuși, Palantir declară explicit că susține anumite proiecte naționale.
Marile firme tech dețin platforme care le oferă acces imediat la sute de milioane de utilizatori, indiferent de vârstă, gen, cultură sau locație. Dispun atât de „putere hard” (hardware și software proprii), cât și de „putere soft” (control asupra tipului de informație și imagini care ajung la public). Și dispun de sumele colosale necesare pentru a inova și a crește în continuare, dar și pentru a face lobby asupra politicienilor.
Karp și Zamiska susțin că mai multe companii ar trebui să folosească această putere și aceste resurse în interes național. Cele mai multe – spre deosebire de Palantir – par reticente să colaboreze strâns cu guvernul federal sau cu cel al statelor în fața marilor provocări legate de securitate națională, sănătate publică, educație sau ordine publică.
Între timp, China și Rusia recrutează cele mai luminate minți pentru proiecte naționale care le vor permite să-și extindă influența în secolul XXI, folosind hardware-ul și software-ul ca instrumente de putere.
Autorii sugerează că elita din Silicon Valley are „datoria de a participa la apărarea națiunii și la formularea unui proiect național – ce este această țară, care sunt valorile noastre, pentru ce luptăm? – și, prin extensie, de a conserva avantajul geopolitic durabil, dar fragil, pe care SUA și aliații săi din Europa și din alte regiuni încă îl dețin față de adversarii lor”.
Mai direct spus, această elită educată și talentată „nu este sigură ce crede sau, mai important, dacă are vreo convingere fermă”.
„Atrofia” minții americane
Karp și Zamiska urmăresc ceea ce numesc „golirea minții americane” până în anii ’60 târzii.
Mai întâi, generația rebelă a acelei epoci a formulat noi revendicări privind drepturile – de exemplu, ale femeilor și ale persoanelor gay – care au făcut viața publică mai complexă și mai diversă, dar au început să submineze sentimentul de identitate americană comună. Apoi, convulsiile economice din anii ’70 au deschis ușa neoliberalismului, odată cu Ronald Reagan.
Acesta a pus accentul pe libertatea individului de a reuși (sau a eșua), erodând astfel ideea de scop național și interes comun. Faptul s-a suprapus cu secularizarea, declinul religiei organizate și imigrația pe scară largă, susțin autorii.
„Orice apropiere de o viziune asupra lumii este acum percepută ca un handicap”, scriu Karp și Zamiska, ceea ce duce la o „atrofiere a gândirii” și la o „autocenzură” care sunt „corozive pentru gândirea autentică”.
Karp, Zuckerberg și alții au învățat să se teamă să exprime opinii ferme despre interesul național într-o piață publică polarizată. Musk a fost excepția, implicându-se în politica federală după alegerea lui Trump. Săptămâna trecută, compania sa Tesla a raportat o scădere de 12% a veniturilor – cea mai mare scădere trimestrială din ultimul deceniu.
„Stăpânii universului” din Silicon Valley tolerează orice, nu cred în nimic (în afară de produsele propriilor companii) și fug, în general, de politică, afirmă Karp și Zamiska.
Desigur, câțiva miliardari tech au stat în primul rând la a doua învestire prezidențială a lui Trump. Dar acest gest pare mai degrabă o adaptare flexibilă la schimbările de putere decât o implicare politică autentică.
Deși a finanțat campaniile prezidențiale ale lui Joe Biden și Kamala Harris, Karp a „salutat” victoria lui Trump din 2024 și l-a numit pe Musk (care, când coordona DOGE, urma să angajeze Palantir) „cea mai calificată persoană din lume” pentru a reconstrui guvernul american.
Leadership virtuos?
Karp și Zamiska cer curaj personal și leadership moral din partea elitelor din Silicon Valley. Argumentul lor se aplică la fel de bine firmelor de pe Wall Street și companiilor tradiționale din industrii precum cea aerospațială sau auto.
Avem nevoie, spun ei, să „ne asumăm riscul de a defini cine suntem sau cine aspirăm să fim” și să „ne întrebăm care sunt acele întreprinderi care ar trebui să existe, nu doar cele care ar putea exista”.
Moralitatea are două componente principale. Una este justiția (ceea ce este „corect”), cealaltă este binele (cele mai bune mijloace și scopuri ale vieții colective). Karp și Zamiska se concentrează pe bine, văzut ca forță catalizatoare pentru orice societate – în timp ce justiția este mai degrabă o forță „corectivă”, o fundație pentru bine.
Spre finalul cărții, autorii se axează pe companiile „conduse de fondatori”, precum Apple. Acestea, scriu ei, sunt create de oameni creativi, curajoși, iconoclaști (alții ar putea folosi termeni mult mai puțin pozitivi).
Dar izolarea acestor fondatori de contextul larg – necesară pentru a putea inova – trebuie urmată de o reangajare, pentru ca munca lor să se alinieze unei căutări colective de sens în America și în lume, afirmă autorii.
Karp și Zamiska vor să recupereze puterea naționalismului, dar într-un mod incluziv. „Statul-națiune”, susțin ei, „este cel mai eficient mijloc de organizare colectivă în urmărirea unui scop comun pe care l-a cunoscut vreodată lumea”.
„Republica tehnologică” pe care o propun va fi alimentată de tehnologie avansată, parteneriate public–private solide și o regăsire a unei culturi comune. Ea va apăra „democrațiile capitaliste” împotriva adversarilor lor „autocratici”.
Acest lucru corespunde cu ceea ce Karp declara pentru New York Times anul trecut: „Avem o viziune constant pro-occidentală, conform căreia Occidentul are o modalitate superioară de a trăi și de a se organiza, mai ales dacă ne ridicăm la nivelul propriilor aspirații”.
Puncte oarbe, idealism și tupeu
Cei mai mulți oameni ar saluta, probabil, apelul lui Karp și Zamiska ca miliardarii din tech (și magnații imobiliari sau aspiranții la regalitate, precum Donald Trump) să se angajeze într-un pact social moral.
Analiza lor privind o Americă fragmentată, care abia se mai ține, lipsită de lideri cu virtuți autentice, este convingătoare. Ea se aplică și altor democrații multiculturalizate, deși doar SUA găzduiește o regiune cu puterea Silicon Valley. Este clar că autorii consideră Palantir ca exemplul viu al ideii că o alternativă este necesară și posibilă.
Dar Karp și Zamiska eșuează în trei puncte esențiale pe care nu le explorează – deși acestea au implicații evidente pentru analiza lor.
În primul rând, apelul lor la o schimbare voluntară de mentalitate în rândul colegilor lor ocolește rolul guvernului în tragerea la răspundere a marilor companii tech. E o idee frumoasă că directorii vor decide de bunăvoie să acționeze în interesul public (așa cum îl definesc Karp și Zamiska), dar este puțin probabil să se întâmple fără instrumente de reglementare, stimulente și presiuni din partea guvernului federal.
Uneori, virtutea trebuie impusă din exterior, nu se naște din interior. Nu e de mirare că Karp elogiază „scopul național” când compania sa este masiv finanțată prin contracte guvernamentale.
În al doilea rând, dacă criticile lor dure sunt corecte, va fi nevoie de mai mult decât o carte ca să schimbe mințile și inimile colegilor din industria tech. Va fi nevoie, probabil, de două lucruri (pe lângă reglementare).
Unul este construirea unui „colectiv de gândire” al liderilor din afaceri, politicieni în funcție sau aspiranți, academicieni și think tank-uri. Exact asta au făcut neoliberalii din anii ’30 încoace, după cum a arătat istoricul politic Quinn Slobodian. Doar că acum lucrurile trebuie să se miște mult mai repede. Neoliberalii au avut nevoie de 50 de ani pentru a accede la putere. Celălalt este construirea unei mișcări de masă, de tipul celei încercate de Bernie Sanders pe stânga și de Donald Trump pe dreapta.
Fără primul, Karp și Zamiska predică în vânt. Fără al doilea, primul începe să pară o combinație de politică de sus în jos și expertocrație, improbabil de atractivă pentru viitorii alegători.
În fine, pentru tot discursul lor despre virtute și bine, Karp (cel mai bine plătit CEO dintr-o companie publică din SUA în 2023) și Zamiska nu oferă, în fond, o viziune substanțială pentru o nouă Americă și un Occident reînnoit. Poate că, în America de azi, profund divizată, este mai ușor să identifici nevoia decât să propui un drum clar de urmat.
Cea mai mare parte a discursului autorilor despre ce ar trebui făcut se concentrează pe securitatea națională și legea și ordinea internă. Ambele sunt importante, desigur, dar sunt insuficiente pentru a defini viața bună pe care o „republică tehnologică” ar trebui, în viziunea lor, să o ofere.
De fapt, mulți critici ai Palantir se tem că aceasta deschide drumul către o republică a supravegherii care reduce libertățile individuale. Este această carte haina de oaie a proverbialului lup? Este o apologie a unei puteri comerciale insuficient controlate?
Traducere după Tech giant Palantir helps the US government monitor its citizens de Noel Castree, profesor de socitate și mediu, Universitatea de tehnologie Sydney.
