Marile companii de tehnologie, precum Google, Microsoft sau Facebook - au multe de îmbunătățit, iar ritmul în care o fac este lent pentru că-și permit să-și stabilească propriul ritm.
Google, motorul de căutare, este, după standarde decente - primitiv. Își promovează propriile servicii; prima pagină, pentru căutări diverse, este plină de linkuri către propriile servicii ori către linkuri plătite. Pentru a nu mai vorbi de faptul că nu a reușit (ori nu a dorit) să creeze algoritmi (ori să stabilească ierarhii riguroase) care să promoveze site-urile valoroase în prima parte a listei cu rezultatele căutărilor. Site-uri periferice, cu conținut îndoielnic (calitate slabă, copiate de pe alte site-uri, care promovează teorii ale conspirației) ori chiar înșelătoare (de exemplu, care promit ceva, dar nu livrează la nivelul promisiunii) abundă în lista cu primele linkuri ieșite la căutare.
Facebook are o interfață (pe Desktop) pe care nu cred că o poate descifra cineva; aglomerată, greoaie, lipsită de orice viziune pe partea de design.
Toate companiile menționate mai sus au fost expuse ca fiind implicate în înțelegeri netransparente cu autoritățile sub aspectul furnizării în masă, fără filtre, de date personale ale utilizatorilor. Edward Snowden a arătat nivelul uluitor al colaborării netransparente dintre acestea și autorități.
Întrebarea firească este: de ce nu apare ceva mai bun? Auzim tot timpul despre noi companii inovative (start-up-uri) care promit să schimbe lumea. Puține o fac, deși inițial par a avea potențialul.
Motivul principal este: pentru că micile companii nu se pot mișca liber. Marii jucători, odată ce le observă (ca o amenințare) le studiază, le șubrezesc și le cumpără (dacă nu le lasă să moară „natural”). Iată câteva exemple.
Facebook
E-mailuri ale lui Mark Zuckerberg arată că din 2008 acesta a avut un plan de a controla noile companii cu „potențial disruptiv”, adică acele companii capabile să inoveze, să atragă utilizatori ai FB și, poate, să înlocuiască FB într-o bună zi.
Cum s-a concretizat planul? Două metode: a cumpărat acele companii ori le-a clonat ideile.
Zuckerberg a preconizat că sunt puține zone de inovare pe zona „social media”, iar pentru fiecare zonă nu există decât un câștigător (adică o companie care „ia totul”, care se impune ca lider). Eșecul Google+ este sugestiv în acest sens.
Amazon
Amazon este dispus adesea să piardă bani doar pentru a-și pune competitorii în situații dificile. De exemplu, practicând prețuri foarte mici la scutece și-a slăbit atât de mult competitorul (Quidsi, care deținea diapers.com), că singura salvare a acestuia din urmă a fost... achiziția de către, desigur, Amazon.
De asemenea, Amazon a vândut Echo, boxa inteligentă (Alexa), cu prețuri foarte mici, se pare, doar pentru a ocupa piața, pentru a colecta volume mari de date despre utilizatori și pentru a descuraja eventualii competitori.
Google
Inițial Google nu a fost interesat prea mult de YouTube. Dar a existat teama că o evoluție rapidă a serviciului îi va amenința supremația pe zona de căutare. Așa că Google a cumpărat YouTube în 2006 cu 1,65 miliarde dolari.
Sigur, această abordare rapace afectează competiția și inovația. Micile companii, chiar dacă inovează, au puține șanse de a ține pasul cu marii rechini, care evaluează non-stop piața, iar când văd o potențială amenințare acționează rapid, prin metodele menționate mai sus. Cine pierde din această abordare? În final, utilizatorii. Deși inovația ni se pare că se derulează într-un ritm rapid, într-un sistem de cvasi-monopol aceasta nu poate evolua într-un ritm firesc.
Bibliografie: What Years of Emails and Texts Reveal About Your Friendly Tech Companies, NYTimes
