
Concept pentru proiectul de transport „hyperloop”
Pe 12 noiembrie, președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că îl va numi pe Elon Musk, cel mai bogat om din lume, să conducă un nou Departament al Eficienței Guvernamentale, alături de miliardarul și fostul candidat la președinție Vivek Ramaswamy. Noul departament va avea sarcina de a reduce birocrația guvernamentală, de a limita cheltuielile publice și de a reduce reglementările.
Musk a fost un susținător vocal al campaniei lui Trump, care a inclus și „cadouri” financiare potențial ilegale oferite alegătorilor. Deși implicarea directă a lui Musk în politica electorală este o noutate, încercările companiilor tehnologice și ale liderilor acestora de a remodela politica publică și guvernarea au o istorie îndelungată, de la transport și locuințe până la planificarea urbană.
- Detalii
- de: Hallam Stevens
- Blogul Scientia
În ianuarie 2014, cunoscutul intelectual american Noam Chomsky a susținut o prelegere la Fundația pentru Știință și Credință (STOQ), Vatican, în care a vorbit despre evoluția cunoașterii științifice și modul în care aceasta indică spre limite ale cunoașterii umane. Mai jos puteți lectura traducerea acestei prelegeri.

Una dintre cele mai profunde intuiții despre limbaj și minte, cred eu, a fost recunoașterea de către Descartes a ceea ce am putea numi „aspectul creativ al utilizării limbajului”: utilizarea obișnuită a limbajului este, de regulă, inovatoare fără limite, adecvată circumstanțelor, dar nu cauzată de acestea – o distincție crucială – și poate genera gânduri în alții, pe care aceștia își dau seama că le-ar fi putut exprima și ei.
Având în vedere relația intimă dintre limbaj și gândire, acestea sunt, de asemenea, proprietăți ale gândirii umane. Această intuiție stă la baza teoriei științifice a minții și corpului formulată de Descartes. Nu există motive întemeiate să-i contestăm validitatea, atât cât știu eu.
- Detalii
- de: Noam Chomsky
- Blogul Scientia
În articolul său de referință din 1972, „More is Different” („Mai mult este diferit”), Philip W. Anderson a stabilit „complexitatea” ca un subiect fundamental de cercetare. Acesta a evidențiat limitele profunde ale abordărilor reducționiste în înțelegerea complexității naturii și a deschis noi direcții de investigare care, printre altele, au dus la dezvoltarea biologiei sistemelor. Mai jos este traducerea articolului menționat:
Ipoteza reducționistă poate fi încă subiect de controversă între filozofi, dar printre majoritatea covârșitoare a oamenilor de știință activi cred că este acceptată fără rezerve. Se presupune că funcționarea minților și corpurilor noastre, precum și a întregii materii vii sau inerte despre care avem cunoștințe detaliate - este controlată de același set de legi fundamentale, pe care, cu excepția anumitor condiții extreme, considerăm că le cunoaștem destul de bine.
- Detalii
- de: P.W. Anderson
- Blogul Scientia
„Considerăm de la sine înțeles că cel mai bun lucru în viață, scopul suprem, este să-ți găsești un loc de muncă. Dacă vorbești cu un tânăr și vrea un sfat, îi spui să se asigure că atunci când e la școală își dezvoltă capacitatea de a-și găsi un loc de muncă la absolvire.
Ei bine, Galileo se întreba dacă ar trebui să credem ideile despre lume care spun că obiectele cad pentru că pământul este locul lor natural. Ar trebui să acceptăm asta sau să o respingem și să o analizăm?
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia

În Uniunea Europeană (UE), numărul de ani de viață sănătoasă în 2022 a fost de 62,8 ani pentru femei și 62,4 ani pentru bărbați. Aceasta a reprezentat aproximativ trei sferturi (75,4%) și patru cincimi (80,1%) din speranța totală de viață pentru femei și, respectiv, bărbați. Malta a ieșit pe primul loc în ceea ce privește îmbătrânirea sănătoasă, dar cele mai bune și cele mai rele țări sunt diferite pentru bărbați și femei.
În ceea ce privește o viață lungă și sănătoasă, Malta este cea mai bună țară din Uniunea Europeană, conform noilor date ale Eurostat, publicate recent.
Având în vedere că europenii trăiesc mai mult ca niciodată și că populația îmbătrânește rapid, calitatea vieții la bătrânețe reprezintă o preocupare majoră pentru specialiștii din sănătate, informează 360medical.ro.
- Detalii
- de: Beatrice Popa
- Blogul Scientia

Am fost cu toții în situația asta – prinși afară fără o umbrelă în timp ce începe să plouă. Fie că este o ploaie ușoară sau o ploaie torențială, instinctul ne spune că alergatul va minimiza cantitate de apă care ajunge pe noi. Dar este oare adevărat? Să aruncăm o privire științifică asupra acestei probleme.
- Detalii
- de: Jacques Treiner
- Blogul Scientia

Speranța că se va identifica o soluție magică pentru prelungirea vieții nu a apărut, desigur, cu Bryan Johnson. Și Iosif Vissarionovici Stalin, crudul dictator sovietic, cu toate obiceiurile lui nocive (fumatul și consumul de alcool), a sperat că va găsi știința ceva care să-i permită să trăiască mult. Recent, și Vladimir Putin, ajuns la 71 de ani, a arătat că este interesat de soluții pentru a-și extinde durata de viață.
În 1934, medicul de origine ucraineană Alexandr Bogomoleț a venit cu un plan pentru creșterea duratei de viață la om, atrăgând atenția lui Stalin.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia

Materia curbează spaţiu-timpul, iar spaţiu-timpul curbat „dictează” mişcarea materiei în univers. Credit: LIGO/T. Pyle
Într-o expunere din 5 mai 1920 la Universitatea Leiden, Albert Einstein a vorbit despre necesitatea existenței „eterului”, ca parte esențială a noii sale teorii care a schimbat fundamental înțelegerea universului - teoria generală a relativității (care este teoria curentă a gravitației).
Cu siguranță un astfel de lucru, la prima vedere, pare bizar, căci nu trecuseră prea multe decenii de când doi fizicieni, Michelson și Morley, arătaseră, în 1887, că eternul nu există!
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia

Nu, nu sunt în fan al panpsihismului, așadar nu despre asta urmează să vorbesc.
Panpsihismul, pentru cei nefamiliarizați cu acest concept, este o teorie a conștiinței, susținută astăzi în special de filozoful Philip Goff, care este de opinie că la nivel fundamental, în univers, am găsi forme foarte simple ale conștiinței. Particulele fundamentale, precum quarcurile, care formează protonii și neutronii, ori electronii au un anumit grad de conștiință. Iar aceste forme simple de conștiință s-ar combina în forme complexe de conștiință, de regăsit la om și alte animale. Prin urmare, panpsihismul se opune opiniei împărtășite, probabil, de cei mai mulți, conform căreia materia (mai concret activitatea neuronală) generează conștiința, susținând în schimb că materia și conștiința coexistă de la nivel fundamental, iar construcții complexe de materie, precum un organism uman, pot fi asociate și unei forme superioare de conștiință. Panpsihismul mi se pare o speculație fără sorți de izbândă.
Atunci despre ce vreau să vorbesc? Despre univers în ansamblul său și despre cum acesta poate fi privit ca o singură entitate, cu „scântei” de conștiință ici și colo.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Astăzi am făcut un scurt experiment cu ChatGPT, versiunea GPT-4o, punându-i o întrebare relativ simplă:
„Ce fizician și în ce carte a spus, apropo de paradoxul gemenilor: „the stay-at-home doesnt move relative to the universe”?”.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Pe 1 august a apărut un nou statut al elevului, aprobat prin ordinul 5.707 din 2024.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Ultimul articol scris pe acest subiect a fost în 2022, despre perioada 2020-2021. Astăzi, o scurtă sinteză a perioadei 2022-2023. Ca o concluzie, pentru datele pe care le găsesc eu relevante: numărul de omoruri a scăzut în ultimii ani, în schimb cel de violuri a crescut constant. Numărul de accidente rutiere și cel de decese asociate au rămas relativ neschimbate, dar stăm foarte rău, raportat la țările din UE (de 4 ori mai multe decese decât în Suedia).
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia

Derek Alexander Muller, care deține canalul YouTube Veritasium, a publicat un clip recent despre aeronavele de pasageri. Atinge câteva subiecte care sunt de interes pentru oricine curios despre acest subiect, cum ar fi: de nu poți deschide ușa avionului în zbor, deși nu este blocată; care sunt consecințele presiunii aerului din avion mai mici decât cea de la sol (și de ce te simți balon în avion, la curse lungi); de ce se păstrează și astăzi solicitarea ca la decolare și aterizare pasagerii să aibă telefonul mobil în „flight mode” („modul avion”).
Iată cele mai interesante idei, completate cu diverse informații, atunci când am considerat că aceste completări sunt utile.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Pe scurt, România anului 2023 a fost caracterizată de cel mai mic număr de născuți-vii din 1930 până în prezent, de o scădere cu peste 7 mii a numărului de căsătorii, de o ușoară scădere a mortalității și a numărului de divorțuri în raport cu anul precedent.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia

Instantaneu cu Imane Khelif la terminarea unui meci de box pe care l-a câștigat pe timpul Olimpiadei de la Paris din 2024
Dacă sunteți ca restul lumii, ați auzit de cazul boxerei algeriene Imane Khelif, de 25 de ani, care a câștigat titlul olimpic la categoria femei. Au fost tot felul de acuzații cu privire la... nepotrivirea acesteia în respectiva categorie, de la figuri foarte importante, precum Donald Trump, Elon Musk și autoarea seriei Harry Potter, J. K. Rowling, la nenumărați jurnaliști, influenceri ori simpli comentatori pe Internet.
Și presa românească s-a străduit să spună câte ceva pe subiect, citând ba vreun utilizator de Facebook mai incisiv, ba vreun cont de Twitter mai preocupat de subiect.
Două au fost acuzațiile principale: că este transgender (ceea ce nu este cazul) și că este bărbat, pentru că are cromozomi XY.
O altă boxeră, Lin Yu-ting, de 28 de ani, din Taiwan, a fost în aceeași situație, tot la Olimpiadă, dar, cumva, nu a beneficiat de aceeași atenție.
A venit timpul să lămurim lucrurile 😀
Deci? Este femeie sau bărbat Imane Khelif?
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
