De ce există experiențe conștiente? De ce anumite procese fizice din creier și corp dau naștere la experiențe subiective?

De ce nu au loc aceste procese „în întuneric”, în inconștient, fără ca cineva să aibă vreo experiență, așa cum planetele se rotesc în jurul Soarelui fără ca sistemul solar să simtă ceva? Răspunsul la aceste întrebări constituie „problema dificilă” a conștiinței.

Ceea ce o face dificilă este faptul că lucrul care trebuie explicat experiența subiectivă — este de tipul „persoana întâi”, în timp ce știința obișnuită oferă doar explicații de tipul „persoana a treia”.

Problema dificilă a conștiinței poate fi ilustrată prin introducerea experimentului mental al unui „zombi filosofic”.

Acesta este o ființă ipotetică ce prezintă toate semnele fizice și comportamentale ale conștiinței, fără a avea, de fapt, vreo experiență subiectivă. Nicio observație externă, experiment sau scanare a creierului nu ar putea identifica vreo diferență între un zombi și o ființă conștientă ca tine sau ca mine.

Zombi arată ca noi, manifestă aceleași procese fizice în creier și corp și oferă aceleași răspunsuri verbale. Din perspectiva unui observator, el nu este diferit de noi.

Desigur, nimeni nu crede serios că există zombi în lumea reală. Totuși, experimentul mental pare coerent. Deși este o ficțiune științifică, nu implică nicio contradicție logică.

Ceea ce pare să arate acest experiment mental este că niciunul dintre markerii fizici sau comportamentali ai conștiinței, studiați de oamenii de știință, nu pătrunde cu adevărat în esența a ceea ce este conștiința.

Conștiința pe care tu și cu mine o avem merge dincolo de proprietățile observabile din perspectiva unei a treia persoane, la care se referă, în mod normal, știința.

Sursa: IAI

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

Dacă apreciezi articolele SCIENTIA, sprijină site-ul cu o donație!

Cumpără de la eMag și Cărturești și, de asemenea, sprijini scientia.ro.