Introducere în „Odiseea” de Homer

Odiseu și ciclopii, Arnold Böcklin (1896). Credit: wikipedia.org

„Odiseea” lui Homer este o epopee grecească ce relatează călătoria de întoarcere a lui Odiseu pe insula Ithaca, după războiul de la Troia, conflict tratat de Homer în „Iliada”. În tradiția greacă, războiul a durat zece ani. Odiseu a petrecut apoi alți zece ani încercând să ajungă acasă, confruntându-se cu ostilitatea lui Poseidon, zeul pământului și al mărilor.

Întoarcerea lui Odiseu pe insula sa nu înseamnă, însă, sfârșitul necazurilor. Descoperă că 108 tineri din împrejurimi i-au invadat casa, făcând presiuni asupra soției sale, Penelopa, pentru a se recăsători cu unul dintre ei. Situația este una de blocaj, care se rezolvă abia la finalul poemului, printr-un concurs de tras cu arcul, urmat de măcelărirea tuturor pețitorilor de către Odiseu și fiul său, Telemac. Pacea pe insulă este, în cele din urmă, restaurată prin intervenția Atenei, zeița înțelepciunii, victoriei și războiului.

Întoarcerea lui Odiseu acasă și izgonirea pețitorilor este întemeiată pe forța iubirii sale pentru casă și familie. Această idee – că dragostea învinge frica și ura – este o temă recurentă în mitologia greacă a eroilor aflați în căutare.

„Odiseea”, la fel cu „Iliada”, este împărțită în 24 de cărți, corespunzătoare celor 24 de litere ale alfabetului grec. În secțiunea centrală a poemului (cărțile 9–12), Odiseu povestește toate încercările prin care a trecut în încercarea de a ajunge acasă. Printre ele se numără monștri de tot felul, o vizită în lumea de dincolo, canibali, droguri, femei seducătoare și ostilitatea directă a lui Poseidon. 

Aceste încercări amintesc de cele ale eroilor mai vechi, precum Heracle și Iason. În „Iliada”, eroul Ahile nu trece prin astfel de obstacole, ceea ce indică o concepție foarte diferită despre eroism în „Odiseea”.

Viclenie și curaj

Episodul-cheie în drumul spre casă este întâlnirea lui Odiseu cu Polifem, un ciclop și fiu al lui Poseidon (relatat în cartea a IX-a). El și oamenii săi pătrund în peștera ciclopului, îl îmbată cu un vin extrem de tare și apoi îi înfig în ochi un țăruș mare și înroșit în foc. Polifem rămâne orb, dar supraviețuiește atacului și blestemă drumul spre casă al itacenilor. 

Toți oamenii lui Odiseu sunt, în cele din urmă, uciși, iar singurul care se întoarce acasă este el, datorită vicleniei și istețimii sale. Odiseu întruchipează astfel figura eroului viclean.

Este foarte important în „Odiseea” faptul că faima eroului ca distrugător al Troiei a intrat deja în tradiția orală a lumii prin care călătorește. În ultima parte a drumului său, el este găzduit de feacii de pe insula Scheria (posibil actuala Corfu), unde, sub identitate necunoscută, îi cere cu oarecare îndrăzneală cântărețului local, Demodoc, să interpreteze cântecul despre calul de lemn – acel cal în care Odiseu a ascuns soldații greci și a surprins astfel cetatea Troia.

Odiseu este mai mult decât dornic să asculte povestea propriilor fapte eroice. Iar Demodoc cântă atât de bine povestea calului, încât lacrimile curg pe obrajii lui Odiseu, iar acesta oftează adânc. Reacția sa îl determină pe regele Alcinoos, gazda sa, să-l întrebe cine este și care este povestea lui.

Odiseu are tot dreptul să-și revendice titlul de cuceritor al Troiei, datorită ingeniozității sale în a concepe ideea calului, dar și curajului de a intra în el împreună cu ceilalți. Rolul său în ruperea asediului Troiei este un preambul al ruperii blocajului din propria sa casă. El este, așadar, un fel de „spărgător de asedii” în epopeea greacă timpurie. Eroismul său este caracterizat de două trăsături esențiale – inteligența vicleană și curajul în întunericul spațiilor închise.

Un astfel de eroism este foarte diferit de cel al lui Ahile din „Iliada”, a cărui faimă se bazează pe utilizarea suliței și scutului în dueluri individuale, în lumina puternică a zilei. Ahile nu vede căderea Troiei, deoarece moare înainte (cu excepția cazului în care privim filmul „Troia” din 2004). S-ar putea spune că Ahile își câștigă războiul prin uciderea lui Hector, cu sprijinul Atenei, dar adevăratul distrugător al cetății este Odiseu, datorită unei forme noi și diferite de eroism.

Așa cum Odiseu este prea inteligent pentru troieni – și pentru pețitori – tot astfel Penelopa este un model de istețime și precauție. Ea evită recăsătorirea printr-un șiretlic ingenios: promite să aleagă un soț doar după ce va termina de țesut giulgiul funerar pentru Laertes, tatăl lui Odiseu. Pețitorii sunt de acord, neștiind că Penelopa țese ziua și desface noaptea. Este trădată, în cele din urmă, de una dintre slujnice și silită să termine pânza, dar stratagema durează totuși trei ani.

Penelopa și pețitorii, John William Waterhouse (1912). Credit: wikipedia.org

Grecii nu aveau iluzii că inteligența caracteristică a lui Odiseu nu are și o fațetă sinistră, mai ales în modul în care se poartă cu troienii după război. Unele atrocități din Troia, în special uciderea tânărului Astyanax (fiul lui Hector și Andromaca), sunt atribuite lui Odiseu de poeți. În Atena secolului V î.Hr. (la peste două sute de ani după „Odiseea”), ascensiunea unor politicieni demagogi precum Cleon pare să fi influențat reprezentarea lui Odiseu în teatrul grec. În piese precum „Filoctet” de Sofocle și „Femeile troiene” de Euripide, accentul cade pe cruzimea și duplicitatea sa înfiorătoare. La fel, poetul latin Vergiliu, în „Eneida” (Cartea a II-a), pune accent pe înșelătoria întunecată a lui Ulise (numele roman al lui Odiseu), cel care a convins troienii să tragă calul de lemn înăuntrul cetății.

Întoarcerea de la război

„Odiseea” este, așadar, o epopee maritimă până în punctul în care atenția se mută pe asediul din casa lui Odiseu. Întoarcerea războinicului din Troia era o temă favorită în mitologia greacă și știm de existența unei alte epopei timpurii (numită „Nostoi”, adică „Întoarceri”), care spunea o poveste similară. Chiar în „Odiseea” se subliniază contrastul dintre întoarcerea atentă și inteligentă a lui Odiseu și cea a lui Agamemnon, regele Micenei, care este ucis imediat ce ajunge acasă.

Există mai multe indicii că „Odiseea” este un poem mai târziu decât „Iliada” și nu neapărat scris de același poet (în ciuda tradiției grecești care le atribuie pe ambele lui „Homer”). Zeii sunt mult mai puțin proeminenți în „Odiseea” decât în „Iliada”, deși Atena are momente importante. Ea este asociată cu istețimea („metis”, în greacă) și victoria („nike”), ambele esențiale în povestea supraviețuirii lui Odiseu și a familiei sale. În multe privințe, Odiseu și Penelopa sunt modele ale valorilor întruchipate de Atena.

„Odiseea” are, de asemenea, o structură și o cronologie mai elaborate decât „Iliada”. Primele patru cărți tratează situația invaziei casei din Ithaca și călătoria tânărului Telemac în Grecia continentală. Atena îl scoate pe Telemac din spațiul feminin al casei și îl conduce în lumea exterioară a politicii masculine. Apoi, Odiseu devine centrul atenției poemului – ca rătăcitor, povestitor și în cele din urmă „spărgător de asedii” în propria lui casă. Lumea de basm prin care călătorește (în cărțile 9–12) este relatată indirect de Odiseu publicului feac și nu direct de poet. Imaginea lui Odiseu ca povestitor este esențială în „Odiseea”.

În multe privințe, „Odiseea” este cea mai faimoasă operă literară a antichității grecești, chiar dacă unii consideră că îi lipsește strălucirea radicală a „Iliadei”. Faptul că „odisee” a intrat în limbile moderne din poemul lui Homer spune totul. Povestea „Odiseei” este o căutare arhetipală care se referă la parcursul prin viață și la importanța iubirii, familiei și casei. Mulți cititori contemporani consideră „Odiseea” mai accesibilă și mai „modernă” decât „Iliada”, percepută ca „arhaică”.

Interpretări moderne

Diversitatea mitologică bogată din „Odiseea” (în special în peregrinările din cărțile 9–12) a generat o istorie culturală impresionantă a poemului, atât în literatură, cât și în arte sau film. S-au scris întregi monografii despre receptarea lui Odiseu în epoci ulterioare. Numele său roman, Ulise, este frecvent folosit de artiști și scriitori, așa cum a făcut și James Joyce, ceea ce ne arată cât de dominant este personajul în istoria culturală occidentală.

Repovestiri creative ale „Odiseei” în context modern includ filme precum „2001: Odiseea spațială”, „Paris, Texas” sau „O Brother, Where Art Thou?”. De asemenea, tema veteranului întors de la război are accente homerice în filme precum „Candidatul manciurian”, „Vânătorul de cerbi” sau „În valea lui Elah”.

Mai mult, Odiseu probabil a influențat prototipul timpurilor moderne al supereroului din benzi desenate, Batman, în anii 1930–40, așa cum semizeii greci, precum Heracle sau Ahile, au contribuit la conturarea fundalului extraterestru al lui Superman. Asemenea lui Odiseu, Batman folosește deghizarea cu mare eficiență și își înfruntă provocările în întunericul nopții.

Dar ultimul cuvânt despre Odiseu și aventurile sale ar trebui să-i aparțină lui Bob Dylan, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2016. Dylan a scris o conferință cu ocazia premiului, concentrându-se pe unele opere literare care l-au influențat. Una dintre ele a fost „Odiseea” și, în ecoul poemului „Ithaca” al lui Konstantinos Kavafis, Dylan reflectează asupra aventurilor lui Odiseu și a imediatului acestora ca experiență trăită:
„În multe feluri, unele dintre aceste lucruri ți s-au întâmplat și ție. Și tu ai băut vin în care ți s-au pus droguri. Și tu ai împărțit patul cu femeia nepotrivită. Și tu ai fost vrăjit de voci magice, dulci, cu melodii stranii. Și tu ai ajuns departe și ai fost purtat înapoi. Și tu ai trecut prin încercări grele. I-ai mâniat pe cei pe care nu trebuia. Și tu ai hoinărit prin această țară în lung și-n lat. Și ai simțit acel vânt nefast, cel care nu-ți aduce nimic bun. Și încă nu e totul”.

Traducere după Homer’s Odyssey de Chris Mackie, profesor la La Trobe University.