Imagine CrăciunPână în evul mediu creştinismul a înlocuit mare parte din religiile bătrânei Europe. În fiecare an, pe 25 decembrie credincioşii erau chemaţi în marile catedrale pentru a celebra aşa numita Christ’s Mass (Liturghia lui Hristos), care mai apoi a devenit Christmas (Crăciunul).

 

Povestea Crăciunului (1)

Cum s-a răspândit Crăciunul

Totuşi pe stradă şi în casele oamenilor, acesta părea mai degrabă a fi un carnaval decât o sărbătoare religioasă. Dacă cineva ar ajunge în Europa evului mediu în timpului Crăciunului, ar crede mai degrabă că a nimerit în timpul Halloween-ului sau în Ajunul Anului Nou. Casele şi străzile erau pline de oameni aflaţi sub influenţa licorilor bahice şi de cupluri angajate în cele mai neortodoxe activităţi. Situaţia a devenit atât de gravă încât până în secolul al XVII-lea sărbătoarea a fost scoasă în Anglia în afara legii. O reformă religioasă a fost începută în curând de către puritanul Oliver Cromwell, care spunea că biserica trebuie să rămână pură faţă de păgânism. Fără prea mare succes însă. Când mulţi dintre protestanţi au scăpat de persecuţiile bisericii catolice şi s-au refugiat în coloniile din Lumea Nouă, interesul pentru sărbătorile vesele de Crăciun a fost reaprins.

O zi tipică de Crăciun acum câteva secole  


În primii ani, nici continentul american nu dădea prea mare importanţă acestei sărbători. După proclamarea independenţei, pe 25 decembrie membrii congresului Statelor Unite se aflau cu toţi la "serviciu". Populaţia ţării a continuat să lucreze în ziua de Crăciun şi în următorii 67 de ani. Dar pe măsură ce secolul al XIX-lea se pregătea să apună, Crăciunul va deveni extrem de răspândit, fără a fi însă nici o sărbătoare prea veselă, dar nici cu specific prea religios. America va inventa propriul ei Crăciun şi în acest proces îl va reinventa pentru întreaga lume.

Un colind de Crăciun - Charles Dickens


Pentru că iniţial a debutat cu stângul, clasele superioare şi-au propus să schimbe modul în care era percepută sărbătoarea. Irving Washington era la acea vreme cel mai bine vândut scriitor american şi în 1819 s-a folosit de experienţa sa pentru a scrie o serie de poveşti extrem de populare despre Crăciun. În aceste istorisiri clasele superioare primeau bucuroase în casele lor oameni nevoiaşi pe care îi ospătau cu toate bunătăţile. Între timp, în Europa, Charles Dickens a "atacat" problema Crăciunului scriind în doar şase săptămâni A Christmas carol (Un colind de Crăciun). Povestea avarului Scrooge avea să schimbe complet percepţia despre această sărbătoare, aducând familia şi actele de caritate în prim-plan. Prin această istorisire, oamenii au ajuns să asocieze Crăciunul cu peisajele feerice de iarnă, cu mesele pline de bunătăţi şi cu o atmosferă caldă şi veselă de familie.

Pentru ca sărbătoarea să prindă la public, trebuia ca societatea să fie pregătită pentru ea. Şi schimbarea majoră a apărut tocmai în sânul familiei. Lumea ştia acum de ce sărbătorea Crăciunul, dar nu prea ştia cum. Vechile tradiţii păgâne păreau nepotrivite, dar totuşi unele s-au păstrat până în zilele noastre, alături de celelalte obiceiuri creştine.


Deschide uşa, creştine!


 

Colindele au fost cântate în Europa cu mii de ani în urmă, dar pe atunci nu aveau nici o legătură cu tradiţia de Crăciun din zilele noastre. Termenul carol (colindă) este derivat din franţuzescul carole, care reprezenta un dans în cerc acompaniat de cântăreţi la diferite instrumente muzicale. Iniţial, colindele erau urări pentru fertilitate, rodire şi belşug, având o funcţie mai degrabă rituală. Acest obicei era legat fie de începutul anului agrar (adică de venirea primăverii), fie de sfârşitul său (toamna, la culegerea recoltei). Pe de altă parte, un scop des întâlnit al colindelor – moştenit din sărbătorile Calendelor şi a Saturnaliilor romane - era acela de alungare a spiritelor rele şi de reîntâlnire cu cei plecaţi pe tărâmul celălalt. Peste timp, din semnificaţia iniţială a colindelor s-a păstrat doar atmosfera sărbătorească, de ceremonie, petreceri şi urări.

 

Elementul creştin s-a suprapus cu adevărat peste colinde abia în Evul Mediu, sub influenţa bisericii. Majoritatea se refereau la Fecioara Maria, la copilul nou-născut sau la sfinţii care erau sărbătoriţi în perioada imediat următoare Crăciunului. De asemenea, acestea reproduceau numeroase relatări biblice cu privire la scena nativităţii. În această perioadă a început obiceiul mersului cu colindatul din uşă în uşă pentru a vesti naşterea lui Mesia, colindătorii primind în schimb mere, nuci sau colaci.

 




La noi în ţară colindatul are o veche tradiţie şi a rămas într-o oarecare măsură nealterat de trecerea timpului, mai ales în zonele rurale. Tot la noi s-au păstrat şi alte tradiţii precum mersul cu Viflaimul, cu Pluguşorul sau cu Steaua. Aceasta din urmă evoca momentul în care la naşterea lui Iisus, pe cer s-a ivit steaua călăuzitoare a Magilor.

Puţină lume ştie însă că aceştia, spre deosebire de păstori, nu l-au vizitat pe nou-născut în noaptea naşterii cum apare deseori portretizat, ci mai târziu când locuia deja în Betleem. De asemenea, nu se ştie nici numărul lor. Se presupune că ar fi fost trei pentru că Evangheliile menţionează trei tipuri de cadouri: aur, smirnă şi tămâie. Dar asta este deja o altă poveste…

O, brad frumos...

 

 

Bradul de Crăciun îşi trage originile din Germania, unde decorarea lui a fost dintotdeauna o parte a celebrării iernii. Acest obicei a fost moştenit de la popoarele nordice care îşi împodobeau casele cu ramuri de brad şi de vâsc. Pomii, care la început erau atârnaţi de tavan, au început să fie decoraţi cu mere care simbolizau, după cum bine aţi ghicit, Grădina Edenului, iar ilicele cu care se decora casa (plantele acelea verzi cu bobiţe roşii care la noi nu prea au intrat în tradiţie) au început să simbolizeze coroana de spini a Mântuitorului. O povestioară spune că reformatorul protestant Martin Luther King a decorat pentru prima dată pomul de Crăciun cu lumânări, cu destulă măiestrie totuşi pentru a nu stârni un incendiu.

 

Până la sfârşitul secolului al XIX-lea, bradul împodobit se întâlnea doar în Germania şi poate că ar fi rămas acolo, dacă nu se oficia în 1840 mariajul reginei Victoria cu vărul ei, prinţul Albert al Germaniei. Acesta a adus cu el în Anglia toate tradiţiile de acasă inclusiv pomul de Crăciun. Fotografia cu familia regală în jurul bradului decorat a făcut ca în doar câţiva ani acest obicei să fie adoptat nu numai de Anglia, ci şi de toată Europa.

 

Pentru ca tabloul sărbătorilor de Crăciun să fie complet şi lumea să aibă un pretext solid pentru a da iama în magazine fără procese de conştiinţă, mai lipsea din decor un bătrânel cu barba albă...

Povestea Crăciunului (3)

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.