Crăciun Câţi dintre dv. ştiu cum am ajuns de fapt să sărbătorim Crăciunul? V-aţi întrebat vreodată de ce decorăm pomul de Crăciun sau de ce îi învăţăm pe copiii noştri să creadă în Moş Nicolae sau Moş Crăciun? Veţi fi surprinşi să aflaţi care este originea sărbătorii dv. preferate!

 

 

Crăciunul este în zilele noastre un timp al magiei, al generozităţii şi al iubirii. Este perioada în care aproape întreaga suflare umană sărbătoreşte naşterea lui Iisus Hristos. Acestuia îi sunt asociate astăzi o mulţime de obiceiuri adânc împământenite cum ar fi împodobirea bradului, mersul cu colindul sau oferirea de cadouri celor dragi.

Nu cred că există cineva care să nu cunoască în detaliu frumoasa istorisire din evanghelii a naşterii. Dar câţi dintre dvs ştiu cum am ajuns de fapt să sărbătorim Crăciunul? V-aţi întrebat vreodată de ce decorăm pomul de Crăciun sau de ce îi învăţăm pe copiii noştri să creadă în Moş Nicolae sau Moş Crăciun (nu că aceştia nu ar exista...) ? Veţi fi surprinşi poate să aflaţi care este de fapt originea sărbătorii dvs preferate şi a obiceiurilor legate de aceasta!

 

Partea I: Originea Crăciunului

Originile nordice

Cu secole înainte de naşterea lui Iisus, în timpul nopţilor lungi şi geroase de iarnă, europenii sărbătoreau întoarcerea luminii şi renaşterea naturii care urma să se întâmple o dată cu venirea mult aşteptatei primăveri. În ţările nordice aceste sărbători erau cunoscute sub numele de Yule.

În 25 decembrie, data solstiţiului de iarnă conform calendarului păgân, taţii împreună cu fii aduceau din pădure cel mai mare buştean pe care îl puteau găsi şi îi dădeau foc. Fiecare scânteie se credea că reprezintă un porc, o pisică sau alt animal care se va naşte în primăvară. De asemenea o mare atenţie se dădea plantelor perene care rămâneau verzi de-a lungul întregului an, dovedind că viaţa era totuşi prezentă în această perioadă întunecată şi rece.

 

Buşteanul de Yule

 

Pe parcursul celor 12 zile cât trebuia să stea aprins buşteanul, ospăţurile (adesea de-a dreptul sălbatice) se ţineau unul după altul. De fapt era singura perioadă din an când carnea era prezentă din abundenţă, deoarece atunci se sacrificau majoritatea animalelor din bătătură pentru a-i ajuta pe oameni să depăşească iarna aspră care bătea la uşă. Fiind un timp în care demonii şi spiritele bântuiau nestingherite pe afară, se părea că statul în casă reprezintă cea mai înţeleaptă soluţie de urmat.

 

Originile romane

La peste 1500 de km distanţă, în Roma, iarna părea mai puţin grea, dar festivalurile lunii decembrie erau chiar mai elaborate. Cu data de întâi la romani începeau Saturnaliile, o sărbătoare extrem de populară - un timp de distracţie, băutură şi orgii - care se termina cu sacrificii umane. Numită după zeul Saturn, care însemna „belşug” , aceasta era practic un pretext pentru a întoarce pe dos toate ierarhiile sociale.

 

Romani sărbătorind Saturnaliile

 

25 decembrie reprezenta ziua centrală a sărbătorii, fiind indicată în calendarele romane drept ziua naşterii Soarelui, deoarece de atunci zilele urmau să crească în durată. Iulius Cezar, împărat al Romei , a fost cel care a instituit de asemenea Festivalul de Anul Nou pe 1 ianuarie. O altă sărbătoare extrem de importantă era Juvenalia, care îi sărbătorea pe copiii Romei, simbol al fertilităţii.

 

"Zeul Soare"

 

Printre clasele superioare ale Romei manifestaţiile erau semnificativ mai sobre. Mulţi romani influenţi îl celebrau pe Mithra, zeul persan al luminii, al cărui nume înseamnă Soarele nebiruit. Acesta s-a născut potrivit legendei dintr-o stâncă în ziua de 25 decembrie, când păstorii din ţinut au venit să i se închine. De fapt cultul lui Mithra era şi foarte asemănător creştinismului, aşa cum constata scriitorul creştin Iustin Martirul în Apologia sa prin secolul al II-lea şi aşa cum va remarca mai târziu şi Tertulian la debutul secolului al III-lea.

Întregul sezon celebrat de romani se numea Dies Natalis Invicti Solis, adică Ziua de Naştere a Soarelui Neînvins.


Originile creştine

În timp ce romanii păgâni (termenul păgân nu are aici nici o conotaţie negativă şi reprezintă o persoană care aparţine unei religii politeiste) îl venerau pe Zeul Soare, o nouă religie îşi făcea loc prin imperiu. La început creştinii nu sărbătoreau naşterea lui Iisus, învierea acestuia reprezentând partea esenţială a noii religii. Ba chiar a existat o puternică opoziţie la celebrarea zilelor de naştere a martirilor şi a lui Iisus. Numeroşi părinţi ai bisericii au emis comentarii sarcastice privitoare la obiceiul păgân de a celebra zile de naştere, când, de fapt, sfinţii şi martirii trebuiau, în viziunea lor, să fie celebraţi la data martiriului lor, adică la data „adevăratei lor naşteri” din perspectiva bisericii. Mulţi creştini ai primelor secole erau scandalizaţi şi de veselia şi festivismul celebrării, pe care îl vedeau ca fiind o reminiscenţă a păgânismului.

Totuşi până în secolul patru problema naşterii a devenit greu de ignorat. Unii oameni nu ştiau cum să şi-l imagineze pe Iisus, începând să creadă deja că era doar o emanaţie pur spirituală a lui Dumnezeu. Aşadar decizia de a-i sărbători naştere, însemna că acesta a avut şi o formă umană palpabilă.

 

Cum s-a stabilit data Crăciunului?

 

Cum Evangheliile nu dau nici un detaliu despre data naşterii lui Iisus, aceasta a rămas un mister. Totuşi pasaje clare sugerează că nu a fost în decembrie. Păstorii din apropierea Betleemului care “trăiau sub cerul liber” şi se îngrijeau de turmele lor în timpul nopţii, nu prea aveau ce să caute pe afară în toiul iernii, când se înregistrau cele mai scăzute temperaturi.

 

 

 

 

Pentru acceptarea datei de 25 decembrie propusă prima data de Sextus Julius Africanus în anul 221 există două explicaţii larg răspândite. Creştinii secolului al III-lea credeau că facerea lumii a avut loc la echinocţiul de primăvară , pe atunci plasat pe 25 martie. Prin urmare, noua creaţie prin „întruparea lui Hristos” (concepţia), trebuia, în viziunea lor, să aibă loc tot pe 25 martie, moment de la care numărându-se 9 luni se obţinea data de 25 decembrie. Cealaltă explicaţie a fost că la această dată, în lumea romană, germanică şi orientală se celebrau date de naştere ale zeilor păgâni mai sus enumeraţi.

Biserica ştia că nu putea scoate în afara legii tradiţiile păgâne cu privire la Crăciun aşa că s-a hotărât să le adopte, punând data naşterii lui Iisus în acelaşi timp cu cea a zeilor păgâni. Astfel, pentru a îmbina cultura anticreştină cu cea creştină şi spre a-i converti pe oameni la creştinism, ziua de naştere a Zeului Soare (Sun God) a devenit ziua de naştere a Fiului lui Dumnezeu (Son of God).

 

Papa Iulius I

 

Până în anul 350, când Papa Iulius I a declarat sărbătoarea oficială a naşterii lui Isus pe 25 decembrie, creştinii au ignorat data calculată de Sextus Julius Africanus şi au început să celebreze Crăciunul după calendarul iulian, pe 6 ianuarie (data solstiţiului egiptean, când era celebrată revărsarea apelor Nilului şi în „cultele misterelor” locale naşterea „eonului” din fecioară. Tot atunci grecii sărbătoreau naşterea zeului Dionis, zeul care ca şi Iisus, transforma apa în vin), aşa cum se mai celebrează în unele locuri şi în zilele noastre.

Deşi încă nu se numea Crăciun, sărbătoarea naşterii lui Cristos avea o dată oficială la care să fie celebrată. Mă rog, două...

Povestea Crăciunului (2)

 

 

Bibliografie:
Encyclopedia Britannica 2010
Britannica Encyclopedia of world religions

History Channel - Christmas Unwrapped

The Unwrapping of Christmas

The Christmas Encyclopedia
Wikipedia