De câte ori nu ți s-a întâmplat să iei o gustare, deși tocmai ai terminat masa și nu îți este, în mod real, foame? Tendința de a ronțăi „din reflex” este adesea pusă pe seama lipsei de voință. Însă ar putea ca explicația să fie mai profundă: creierul continuă să reacționeze la indiciile alimentare chiar și atunci când corpul are deja ce-i trebuie din punct de vedere alimentar.
Studiul, publicat în revista științifică Appetite, arată că mecanismele cerebrale ale recompensei rămân active în fața imaginilor cu mâncare, indiferent de gradul de sațietate.
Thomas Sambrook, cercetător la University of East Anglia, atrage atenția că obezitatea a devenit o problemă globală majoră. În opinia sa, creșterea alarmantă a numărului de persoane supraponderale nu poate fi explicată simplu prin lipsa autocontrolului. Mediul modern, saturat de imagini apetisante și stimuli alimentari permanenți, interferează cu mecanismele naturale de reglare a apetitului.
În mod normal, corpul dispune de un sistem fin reglat pentru a decide când începem și când ne oprim din mâncat. Atunci când glicemia scade, este secretat hormonul grelină, care declanșează senzația de foame. După masă, creșterea glicemiei stimulează secreția de leptină, hormon care acționează asupra hipotalamusului și reduce răspunsul neural la stimuli alimentari – de pildă, la imaginea unui desert într-o reclamă.
Însă acest mecanism nu este infailibil.
Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă în creier după ce ne săturăm, echipa lui Sambrook a monitorizat 76 de participanți implicați într-un joc de învățare, în care recompensa era alimentară. Activitatea cerebrală a fost măsurată prin electroencefalografie (EEG).
Participanții puteau câștiga, în funcție de performanță, una dintre două gustări, precum ciocolată sau popcorn. După fiecare rundă reușită, apărea imaginea alimentului câștigat; după un eșec, era afișată o farfurie goală sau un dulap gol.
La jumătatea experimentului, participanții au primit o masă din unul dintre alimentele respective, pe care l-au consumat până când nu au mai simțit foame. Ulterior, au avut de ales între a juca pentru bilete la loterie ce ofereau șansa unei a doua porții sau pentru bani. În mod constant, comportamentul lor a arătat că alimentul deja consumat își pierduse valoarea pentru ei.
Cu toate acestea, înregistrările EEG au indicat că zonele cerebrale asociate recompensei continuau să reacționeze la imaginile alimentului „nedorit” la fel de intens ca înainte de masă. Cu alte cuvinte, stomacul era plin, dar creierul răspundea în continuare cu semnale de tip „recompensă”.
Rezultatul sugerează că expunerea la imagini cu mâncare poate declanșa dorința de a mânca independent de foame. Reacțiile par a fi automate, învățate de-a lungul anilor prin asocierea repetată a anumitor alimente cu plăcerea.
Astfel, atunci când întindem mâna după o gustare fără să ne fie foame, nu este neapărat vorba despre slăbiciune morală. Este posibil ca creierul să ruleze un „scenariu” bine consolidat, activat instantaneu de un simplu stimul vizual.
Într-o societate în care imaginile cu mâncare sunt omniprezente – pe ecrane, în reclame, pe ambalaje – această descoperire oferă o explicație importantă pentru supraalimentare și, implicit, pentru criza globală a obezității.
Sursa: ConnectSci
