Arsurile. Tipuri de arsuri

Ce este o arsură? Arsura este o afecţiune cu caracter local sau general, care evoluează în diferite stadii şi având potenţialul de a se agrava. Prognosticul în arsuri este dependent de profunzimea şi suprafaţa arsă, de vârstă şi de calitatea tratamentului iniţial.

Scurt istoric

Probabil arsurile au apărut când a descoperit omul focul. Tratamentul a evoluat lent de-a lungul vremii. În Antichitate apar scrieri despre folosirea unor ierburi amestecate cu oţet şi a bilei de taur dizolvate în apă pentru prevenirea unor complicaţii. Odată cu descoperirea prafului de puşcă şi folosirea sa în confruntări armate, au apărut arsurile de război care au necesitat descoperirea unor noi tipuri de tratament. La finalul secolului XVI şi începutul secolului XVII au apărut câteva tratate de medicină care dădeau indicaţii despre tratamentul arsurilor şi clasificarea lor. Ulterior au fost publicate şi alte lucrări care introduceau noi tehnici chirurgicale pentru tratamentul arsurilor, descrierea stadiilor de evoluţie sau modificările biochimice care au loc. În 1823 apare primul spital de arşi la Edinburgh, Scoţia.


Clasificarea arsurilor

Iniţial arsura este considerată un traumatism local, dar fenomenele care urmează implică reacţii generale din partea organismului, în funcţie de profunzime şi suprafaţa arsă. Există trei categorii de arsuri, în funcţie de originea agentului traumatizant: arsuri termice, chimice şi electrice.


Arsurile termice

90% din totalul arsurile produse sunt termice. Agenţii termici răspunzători de apariţia arsurilor pot fi: flăcări, lichide, vapori fierbinţi sau aerul fierbinte din explozii.


Arsurile chimice

Arsurile chimice sunt cele mai rare arsuri, dar cu consecinţe grave. Arsurile chimice pot fi produse prin acizi sau prin baze. Este contraindicată neutralizarea acidului (bazei) folosind o bază (acid). Arsurile provocate de substanţe alcaline sunt mai profunde şi mai grave decât arsurile provocate de acizi.


Arsurile electrice

Arsurile electrice apar prin electrocutare şi sunt diferite de cele provocate prin flamă electrică, care sunt identice cu cele produse prin flacără. Electrocutarea este determinată de trecerea curentului electric prin organism, producând leziuni la locul de intrare şi locul de ieşire. Gravitatea leziunilor creşte deoarece ţesuturile din organism se comportă ca rezistenţele electrice. Cu cât este mai dens un organ, cu atât se va încălzi mai tare (ţesutul osos).

O altă  clasificare a arsurilor este în funcţie de profunzimea lor. Iniţial au fost împărţite în medii şi profunde, apoi în trei sau şase grade. Clasificare aplicată în România a fost realizată de prof. dr. Agripa Ionescu. Împreună cu colectivul său împarte arsurile în funcţie de gravitate şi evoluţie în patru grade.
Gradul 1: cel mai puţin grav, zona arsă se înroşeşte (eritem), apare usturimea şi hipertermie (creşterea temperaturii locale).
Gradul 2: pe lângă semnele de la gradul 1 se mai adaugă apariţia unor vezicule cu lichid clar (flictene cu lichid sero-citrin). Sunt foarte dureroase.
Gradul 3: veziculele care apar conţin un lichid roşu, sanguinolent. Sunt mai grave şi mai profunde decât arsurile de gradul 2.
Gradul 4: sunt distruse toate straturile pielii şi pot fi afectate planurile profunde – muşchi, vase de sânge. Nu se regenerează şi se vindecă doar prin tratament chirurgical.

Cu cât este mai profundă o arsură, cu atât va fi mai gravă. Alături de semnele locale, descrise la cele patru grade, apar semnele generale: tensiunea arterială scade, frecvenţa pulsului creşte, poate apărea insuficienţa de organ, care este de obicei fatală.