Iluzia optică „Terasa imposibilă”
Iluzia optică Terasa imposibilă.
Adaptare după o iluzie de Sandro del Piero

La ce bun apendicele?
Ce este apendicele?
Apendicele este un un segment al intestinului, de forma unui tub, care se găseşte în abdomenul drept inferior, conectat la cecum, aproape de intersecţia dintre intestinul gros şi intestinul subţire. Are lungimea de aproximativ 10 cm şi un diametru de circa 8 milimetri.
Mecanica cuantică: pisica lui Schrödinger

Mecanica cuantică ne spune că lumea particulelor elementare este guvernată de legi stranii, contraintuitive. Cum ar arăta lumea noastră dacă şi la nivel macroscopic fenomenele s-ar petrece la fel? Schrödinger a dat răspuns la această întrebare cu ajutorul unui experiment imaginar.
Atomul. Modelul atomic al lui Thomson
La aproximativ o sută de ani de la conceperea modelului atomic al lui John Dalton, fizicianul englez Joseph John Thomson (1856-1940) imaginează un nou tip de atom, bazat pe constatările făcute în urma experimentelor cu tuburile catodice, schimbând odată pentru totdeauna concepţia atomului indivizibil.
Iluzia optică. Discuri identice ce par diferite
Iluzia optică Tabla de şah

Discurile de la intersecţia dintre pătrate, deşi par nuanţe diferite de gri, sunt identice.
Iluzia optică „Tabla de şah”
Iluzia optică Tabla de şah

Priviţi cele două pătrate notate cu A şi B. Deşi par de luminozităţi diferite, nu sunt, singura diferenţă dintre pătrate fiind că pe unul scrie A, iar pe celălalt B. Diferenţa de percepţie apare, cel mai probabil, din cauza modului în care ochiul tratează contextul imaginii: umbra obiectului verde, modul în care cade lumina etc.
Einstein şi efectul fotoelectric
Două dintre concepţiile greşite pe care o parte a publicului le are despre marele Albert Einstein sunt că teoria relativităţii i-ar fi adus premiul Nobel pentru fizică şi că el ar fi descoperitorul efectului fotoelectric. Aflaţi pentru ce a fost Einstein laureat al Nobelului şi lămuriţi-vă în privinţa efectului fotoelectric citind în acest articol.
Iluzie optică: Napoleon, soţia şi copilul

În imaginea de mai sus, dacă priviţi cu atenţie, puteţi observa trei profiluri ce par a fi ale lui Napoleon, unei femei şi unui copil. Această imagine are autor necunoscut şi datează, se pare, din 1815.
Ce este și cum se formează „inelul Einstein”

În imaginea de mai sus (și de mai jos, în detaliu) observați două pete luminoase în interiorul cercului (în fapt, două galaxii) și patru puncte luminoase pe circumferința cercului. Cele patru puncte reprezintă, în fapt, lumina unui quasar situat în spatele celor două galaxii centrale, lumină deviată astfel ca urmare a curbării spațiu-timpului de către galaxii.
Curbarea traiectoriei luminii la trecerea prin câmpul gravitaţional generat de structurile cosmice masive (stele, galaxii, găuri negre) a fost prezisă de Albert Einstein înainte de publicarea teoriei relativităţii generalizate. Una din manifestările acestui fenomen este şi inelul Einstein.
Etimologia cuvântului „atom”
Teoria atomistă îşi are originea în Grecia antică, în jurul anului 400 îHr. Fondatorul acestei teorii a fost filozoful grec Leucip. Aceasta a fost dezvoltată de alţi filozofi greci: Democrit, Epicur şi Lucreţiu. În esenţă, această teorie susţinea că lumea este făcută din elemente fundamentale, care nu pot fi divizate, numite atomi.
În limba română cuvântul „atom” provine din fr. atome < lat. atomus < gr. atomos. Atomos înseamnă în limba greacă indivizibil, format fiind din a- (nu) şi tomos (tăind).
Atomos - care nu poate fi tăiat; tomos vine de la temnein (a tăia).
Aşadar, altfel spus, atom este acel lucru ce nu mai poate separat, tăiat în mai multe bucăţi, spart etc.
Atomul. Modelul atomic al lui Dalton
Modul în care înţelegem atomul astăzi este urmarea mai multor secole de cercetări în care, gradat, teoria atomică a lui Democrit (400 îHr) a căpătat relevanţă ştiinţifică. Citiţi aici o scurtă prezentare a modelului atomic imaginat în anul 1803 de către chimistul britanic, John Dalton.
De ce este oceanul albastru?
Nu, oceanul nu este albastru pentru că reflectă albastru cerului. Dar o legătură cu cerul există. Acelaşi motiv pentru care cerul este albastru este valabil şi în cazul oceanului: modul în care razele Soarelui sunt reflectate de apa oceanului.

Oceanul apare albastru din cauza "preferinţei" apei de a absorbi undele electromagnetice aferente culorilor roşu, portocaliu şi galben într-o mai mare măsură decât absoarbe lumina cu lungime de undă mai mică, adică albastrul. Această "preferinţă" funcţionează, fireşte, doar în cazul în care apa este fără impurităţi. Într-o zonă cu alge, de pildă, lumina reflectată de aceste plante va fi dominantă, iar apa va părea verde, nu albastră.
Iluzia optică: cercuri mişcătoare
Iluzia optică: Cercuri mişcătoare
Deşi mai sus este o imagine statică, avem impresia că structurile în formă de cerc se rotesc.
Cum arată un electron?

În februarie 2008 au fost date publicităţii rezultatele unei echipe de cercetători suedezi care au reuşit să capteze cele mai clare imagini ale unui electron până la acea dată. Imaginile au fost publicate pe Internet, dar filmul de câteva secunde a generat confuzii, nefiind clar ce ilustrează acesta.
Ce reprezintă adresa MAC?
Dacă citiţi acest articol înseamnă că folosiţi un computer conectat la reţeaua Internet. De cele mai multe ori conectarea unui calculator la Internet presupune existenţa unei plăci de reţea în interiorul PC-ului d-voastră. Acest dispozitiv, placa de reţea, este unic identificabil între toate dispozitivele de acest tip produse vreodată în lume prin ceea ce poartă numele de adresă MAC.
Cum arată un cutremur pe Soare?
Cercetătorii au observat că exploziile solare au energia de a provoca unde seismice ce se propagă pe toată suprafaţa Soarelui. În filmul de mai jos (secunda 25) puteţi vedea imagini filmate ce surprind impactul unor puternice explozii solare asupra suprafeţei solare.
O nouă componentă electronică: memristorul
Am învăţat că există 3 componente fundamentale folosite în construirea circuitelor electronice: rezistorul, capacitorul şi inductorul. Acestea sunt elemente "pasive", capabile să disipeze ori să stocheze energie, dar nu să o genereze.
La începutul lunii mai a anului 2008 a apărut în revista Nature un articol anunţând construirea unei a patra componente electronice: memristorul (memory resistor) de către o echipă de la laboratoarele Hewlett-Packard .

Cercetătorii de la Hewlett Packard au reuşit să construiască un nou tip de memorie ce se prevede a fi un extraordinar salt înainte în tehnologia fabricării computerelor. Componenta a fost denumită memristor şi permite stocarea informaţiei după ce alimentarea circuitelor a fost decuplată (de pildă, se închide calculatorul). Stan Williams, unul dintre creatorii noii componente, a definit memristorul astfel: „ în esenţă este un rezistor cu memorie”.

Fiecare memristor are în partea de jos şi în partea de sus un fir care conectează dispozitivul.
Printre beneficiile folosirii memristorului ce se întrevăd la acest moment sunt:
1. Pentru că se poate memora starea calculatorului la momentul închiderii, acesta nu va mai avea nevoie de perioada de boot, întrucât la repornire circuitele de memorie sunt în starea din clipa decuplării;
2. Durata de funcţionare a telefoanelor mobile ar putea fi mult mai mare;
3. Nu se vor mai pierde date în cazul întreruperi tensiunii, pentru că memristoarele vor reţine starea sistemului la momentul căderii reţelei electrice;

Ideea memristorului a avut-o profesorul Leon Chua de la Universitatea din California încă din anul 1971. Deşi acesta a publicat un articol la acea dată despre posibilitatea realizării şi utilitatea memristorului, la auzul veştii că a fost construit, a afirmat că nu se aştepta ca această realizare să-l prindă în viaţă.

Thomas Young - lumina ca undă. Experimentul cu două fante

Este lumina undă ori particulă? Iată o întrebare care şi astăzi naşte discuţii aprinse printre pasionaţii de fizică. În urmă cu 200 de ani Thomas Young, un om de ştiinţă englez, folosind un montaj experimental simplu, dar extrem de ingenios, demonstra că lumina are o natură ondulatorie.
Cât de mult putem rezista fără somn?
Desigur, răspunsul depinde de la caz la caz, în funcţie de rezistenţa şi voinţa fiecăruia. Omul care a înregistrat recordul, stând treaz pentru aproape 11 zile (264 de ore) este Randy Gardner (n.1946). Acesta, în 1964, în cadrul unui experiment organizat de cercetătorul William C. Dement de la Universitatea Stanford, a reuşit să nu doarmă, fără nici un stimulator special antisomn, pentru o perioada menţionată mai sus, depăşind recordul deţinut la acea dată de Tom Rounds de 260 de ore.
Ce se întâmplă dacă nu dormim?
După o perioadă mai lungă de nesomn (o noapte albă, de pildă) abilităţile obişnuite ale creierului sunt afectate. Ne simţim obosiţi, iritaţi şi ne lipseşte concentrarea obişnuită. Partea creierului ce controlează limbajul, memoria de scurtă durată şi simţul timpului funcţionează în regim de avarie. Performanţele organismului după numai o noapte de nesomn scad dramatic, fiind practic echivalente cu cele manifestate la o alcoolemie de 0,05% (două pahare de vin). Capacitatea de lua decizii raţionale şi în timp util este, de asemenea, diminuată. (Citiţi aici despre rolul somnului)
Cel mai precis ceas din lume
În 2008, după doi ani de la anunţarea începerii cercetărilor, fizicieni de la Joint Institute for Laboratory Astrophysics, folosind atomi de stronţiu, au reuşit să construiască un ceas atomic mai precis decât cel pe bază de cesiu, standardul în calcularea timpului astăzi.
Iluzia optică „Ponzo”
ILUZIA PONZO




Această iluzie, sub forma imaginii din partea de sus a articolului, a fost arătată pentru prima oară în 1913 de psihologul italian Mario Ponzo. Acesta a sugerat că în toate cazurile creierul uman interpretează mărimea obiectelor în funcţie de fundal, prin comparaţie şi că din această cauză uneori se poate înşela.
Dacă apreciezi articolele SCIENTIA, sprijină site-ul cu o donație! |

