Tensiunea arterială și altitudinea

Pe măsură ce numărul celor care ascensionează la altitudini din ce în ce mai mari este într-o continuă creştere, fie pentru schi, alpinism sau alte sporturi, și vârsta acestor persoane este din ce în ce mai înaintată, iar afecțiunile și medicamentele care le însoțesc sunt din ce în ce mai complexe. Din cauza incidenței hipertensiunii arteriale în populația generală nu sunt foarte rare cazurile când o persoană hipertensivă ascensionează la altitudini mari.
Motorul cu abur - evoluţie şi semnificaţie

Motorul cu abur, în varianta sa îmbunătăţită de James Watt (care consuma mai puţin cărbune, fiind mult mai eficient), a reprezentat un moment de cotitură în evoluţia societăţii umane, cu un impact echivalent cu adoptarea agriculturii de către strămoşii noştri vânători şi culegători. Motorul cu abur a înlocuit mare parte din forţa brută a omului ori a ajutorului său, calul, şi a permis crearea bunurilor cu ajutorul maşinilor, declanşând Revoluţia Industrială.
Cum pot virusurile să păcălească sistemul imunitar?

Sistemul imunitar ne protejează împotriva virusurilor, bacteriilor şi altor tipuri de patogeni pe care-i întâlnim de-a lungul vieţii. De asemenea, sistemul imunitar are capacitatea de a-şi aminti infecţiile trecute, putând lupta împotriva unor noi infecţii de acelaşi tip mult mai uşor.
În căutarea particulei cameleon şi a sursei energiei întunecate...

De când a fost descoperită expansiunea accelerată a Universului, oamenii de ştiinţă sunt în căutarea originii acestui fenomen. Deocamdată a fost introdus termenul de “energie întunecată”, însă nu ştim care este sursa acestei energii.
Prezenţa excesivă pe reţelele de socializare are efecte negative asupra sănătăţii

Un studiu realizat recent arată că prezenţa excesivă pe reţelele de socializare nu este bună pentru sănătatea mentală, crescând riscul de anxietate şi depresie. Să ştii când să te deconectezi — este în mare mesajul studiului prezentat la Congresul British Psychological Society, care a avut loc la Manchester între 9 şi 1 septembrie a.c.
Cum funcţionează spectroscopia? Ce ne spune despre Univers?

Spectrul unei lumini stradale, fotografiate printr-un disc compact
Atunci când priveşti cerul înstelat, ce priveşti în fapt? Un pic de lumină tremurândă şi cu un pic de culoare? Imaginează-ţi că ai privi cerul cu nişte ochi special, un fel de prisme care separă culorile ce formează lumina ce ajunge la noi de la stele.
Mitul declinului cognitiv: vârstnicii ştiu mai multe şi folosesc mai bine cunoştintele

Experţii se întreabă dacă, într-adevăr, creierul uman încetineşte odată cu vârsta. Chiar există un declin constant odată cu vârsta? Unii experţii în lingvistică sunt de părere că acest lucru nu se întâmplă, ei evidenţiind în schimb beneficiile experienţei. După ei, testele folosite anterior pentru a proba declinul cognitiv al celor ce îmbătrânesc nu demonstrează în realitate decât efectele faptului de a avea mai multe informaţii de procesat.
La ce vârstă atingem vârful performanţei cognitive?

Un nou studiu realizat pe 3.305 de participanţi la un joc online sugerează că vârsta maximă a performanţei cognitiv-motorii este de 24 de ani. Constatarea aparţine unuia dintre primele studii care au utilizat puterea aşa-numitelor "volume mari de date": seturi de date care sunt atât de numeroase, că este nevoie de calculatoare specializate pentru a le procesa (Thompson și colaboratorii, 2014).
Ce înseamnă „a experia”?
„A experia” este un verb pe care nu-l veţi găsi în dicţionarele limbii române. Sunt două abordări posibile: (1) dacă nu există în dicţionar, nu are rost să ne batem cu el şi (2) dacă acest cuvânt este utilizat şi nu există un sinonim pentru el, probabil că în viitor îşi va face loc şi în dicţionare şi, una peste alta, îl putem utiliza. Limba este un organism viu, iar dicţionarele de multe ori nu ţin pasul cu limba vorbită.
De ce femeile simt temperatura diferit faţă de bărbaţi?
Aţi observat probabil, în familie sau la birou, că femeile se plâng că e prea frig, iar bărbaţii că e prea cald, deşi se află în acelaşi condiţii de temperatură. E un moft ori chiar femeile simt diferit temperaturile?
Conform unui studiu recent, femeile simt confortabil la temperaturi de 24-25 C, cu 2,5 grade mai mult decât bărbaţii.
Ghenadi Padalka a revenit pe Terra, după 879 de zile, cumulate (record), pe SSI

Cosmonautul rus Ghenadi Padalka a revenit pe Pământ sâmbătă, alături de alţi doi colegi de pe Staţia Spaţială Internaţională (SSI), devenind omul care a stat cel mai mult în spaţiu - 879 de zile în cinci misiuni.
În România nivelul de vaccinare este din ce în ce mai scăzut

Nivelul de vaccinare din România este din ce în ce mai scăzut, existând acţiuni împotriva imunizării, a atenţionat joi comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Vytenis Andriukaitis, în cadrul unei întâlniri avute cu reprezentanţii societăţii civile, în contextul vizitei pe care o efectuează la Bucureşti.
Doi noi sateliţi pentru sistemul de navigaţie european GALILEO

O rachetă Soyuz a decolat joi, după miezul nopţii, de la Sinnamary din Guyana Franceză, transportând doi sateliţi pentru sistemul de navigaţie european Galileo. Lansarea a avut loc, conform programului stabilit de Agenţia Spaţială Europeană, la 02.08 GMT.
Pe urmele primilor astronomi. Ep. 6: Sanctuarul neolitic de la Parţa

În acest al şaselea episod al seriei "Pe urmele primilor astronomi" începem călătoria pe meleagurile româneşti cu un exemplu minunat de aliniament mai vechi chiar decât celebrul Stonehenge. Este vorba despre Sanctuarul de la Parţa, construit acum 6.200 de ani şi reconstruit integral în incinta Muzeul Banatului din Timişoara.
Homo naledi - rudă îndepărtată a omului descoperită în Africa de Sud

Rămăşiţe ale unei vechi specii umane au fost descoperite într-o peşteră din Africa de Sud din care au fost exhumate osemintele a 15 hominizi, a anunţat joi echipa de cercetători care efectuează săpăturile arheologice, formulând ipoteza că aceste vechi rude îndepărtate ale omului practicau deja rituri funerare.
Progres remarcabil: schimbarea comportamentului prin inginerie sinaptică

Cercetătorii de la University of Massachusetts Medical School sunt primii care au arătat că este posibil să schimbi comportamentul unui animal prin modificări aduse comunicării neuronale. Studiul, publicat în PLOS Biology, descrie o nouă abordare privind cercetarea circuitelor neuronale ce guvernează comportamentul.
Coordonarea de pe orbita Pământului a unui robot aflat la sol

Astronautul Andreas Mogensen, primul danez care a ajuns în spaţiu, a reuşit să coordoneze de pe orbită, de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) un robot aflat pe Pământ în cadrul unui experiment privind executarea unor manevre de mare precizie.
Nou virus gigant descoperit în solul îngheţat din Siberia

Un nou virus gigant a fost descoperit în solurile îngheţate din Siberia, fiind numit "Mollivirus Sibericum", pentru că este moale şi îşi schimbă forma cu uşurinţă. Este un nou tip de virus gigant, vechi de 30.000 de ani, găsit în solul îngheţat permanent (permafrost) din această regiune a lumii şi pe care cercetătorii au reuşit să-l trezească la viaţă.
Un pahar de whisky proiectat pentru astronauţi

Producătorul de whisky Ballantines vine în întâmpinarea astronauţilor de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), dar şi a pionierilor care vor porni în lungi misiuni spre Marte sau spre alte lumi din sistemul nostru solar cu "Space Glass", un pahar pentru whisky conceput special pentru a face posibilă savurarea acestei băuturi alcoolice în condiţiile de microgravitaţie ale spaţiului extraterestru.
Cinci mituri privind undele gravitaţionale

Simulare a fuzionării unor găuri negre, fenomen însoţit de emiterea de unde gravitaţionale
Cercetătorii ce utilizează telescopul BICEP2 (Background Imaging of Cosmic Extragalactic Polarization) au anunţat anul trecut că au detectat undele gravitaţionale, care sunt undulaţii ale continuului spaţiu-timp. Iniţial anunţul a fost aclamat ca cea mai importantă descoperire a secolului, dar ulterior s-a dovedit că a fost vorba despre o alarmă falsă: semnalul recepţionat era praf galactic.
Fosila unei maimuţe - datată ca având 1,3 milioane ani

O echipă internaţională de cercetători au datat fosila unui exemplar din specia de maimuţe "Antillothrix bernensis" (specie dispărută) ca având 1,3 milioane de ani. Cercetătorii au descoperit osul tibiei maimuţei într-o peşteră din provincia Altagracia, Republica Dominicană. Fosila era încastrată într-o rocă calcaroasă, care a fost datată folosind tehnica datării cu uraniu.
